Se afișează postările cu eticheta Implant pentru Refuz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Implant pentru Refuz. Afișați toate postările

13 dec. 2022

Dora Gaitanovici - Descântec

 


În orice țară în care manelele nu-s degustate atât de feroce precum la noi, albumul de debut semnat Dora Gaitanovici ar intra fără tăgadă în topul celor mai bune zece apariții discografice autohtone rock ale anului în curs. Fiindcă la noi lucrurile stau altfel există posibilitatea ca discul ăsta să treacă neobservat pentru populația care se hrănește cu gunoaiele care ni-s servite pe post de muzică. Din fericire, mai există și urechi responsabile care pot aprecia lucrurile frumoase, în speță combinația dintre rock și mitologia populară, aceasta din urmă incluzând deloc surprinzător personaje ca Ana și Manole. Și chiar și plante, de exemplu „Cynanchum vincetoxicum”. Chestia aia care se zice că face bine atât necuvântătoarelor cât și bipezilor pe care mai toți o știm de „iarba fiarelor” și care își face apariția în textul care dă titlul acestui album, Descântec. 

Se știe că din cele mai vechi vremuri muzica rock s-a pupat foarte bine cu o serie de alte genuri muzicale. Filonul ăsta etno pe care au pășit și mulți alții e folosit altcumva de către solista născută în Buzău. Deși armoniile muzicale specifice populare persistă pe majoritatea pieselor, acestea ajung la urechile ascultătorilor sub o formă foarte discretă, acesta fiind și unul din atu-urile pentru care albumul acesta e remarcabil. Basmele și descântecele din negura timpurilor sunt updatate la versiunea 2022 și spre deosebire de alții care navighează în aceeași barcă, aici e vorba de rock sănătos, fără brizbrizuri trendy din alte genuri. Descântec are un concept și o voce superbă, iar fiecare notă de aici inspiră bună dispoziție. Să fim bine înțeleși: ceea ce răsună pe Descântec nu e ceva ieșit din cale de afară de inovator, dar face parte din categoria aceea de discuri care transmit sentimente colorate. 

Se prea poate ca atunci când asculți acest album să-ți amintești de reprezentantele sexului frumos care și-au făcut apariția în scena rock autohtonă. Cum ar fi fetele care-și spuneau Catena ș-al lor hit Hopatina sau altele.  Și pe drept…îți pui întrebarea cum ar fi fost dacă în vremurile de dinainte de inventarea MP3ului patria noastră ar fi avut libertatea de exprimare pe care au avut-o vecinele Yugoslavia sau Ungaria? Categoric peisajul ar fi arătat altfel. Revenind la actualitate, înainte de a deveni cunoscută marelui public datorită Eurovisionului sau a concursului Vocea României, Dora Gaitanovici a intrat pe radarul melomanilor din vestul României grație colaborării ei cu timișorenii de la Thy Veils. Mai apoi a urmat o altă formație de pe Bega care poartă numele de Implant pentru Refuz și…povestea e cea știută. Interesant este că Dora a cochetat nițel și cu așa numitul mainstream de pe la noi cântând cu nume ca Irina Rimes. Care este una dintre persoanele care au avut un adevărat impact în viața ei și care a ajutat-o să aleagă drumul pe care este acum. Din fericire, latura dance a solistei Irina Rimes nu-și face apariția pe albumul de debut al solistei buzoience care printre altele a susținut un concert magnific alături de Implant pentru Refuz și orchestra Filarmonicii Banatul la show-ul IPR Simfonic. din Timișoara. 

Orice album românesc care începe cu versurile „Mâine  voi ridica lumea mea/Doar cu tine de mâna-aș putea/Să-nalț  mândre castele/Să duc turnuri pân-la cer ca-n visele mele“ are nevoie de o atenție specială, căci e clar ca lumina zilei că Dora nu abordează lyrics-uri de genul  celor care se regăsesc în melodiile cele mai ascultate prin țărișoara noastră.  „Soarele“ cu al ei iz de Implant pentru Refuz are schimbări dese de ritm, iar clapele din mijlocul bucății îi conferă o magie aparte iar „Moldoveanul“ – cu al ei text „ Am vrut să întreb pe cineva / Dar nimeni nu știe unde e primăvara mea“ îți poate aminti de superba piesă cântată de Anouk  care poartă numele de „Nobody's Wife“. 

Dacă tot am ajuns la influențe, pe ici pe colo în anumite porțiuni vocea solistei te poate duce cu gândul la nume ca Tori Amos ( în piesa „Luna“) sau Alanis Morisette. Lista ar putea fi completată și  cu Sharon Van Etten . Și chiar și Gwen Stefani, Kim Deal sau PJ Harvey, dar mă voi opri aici… pentru că fiecare ascultător are șansa să descopere similititudini cu alte nume ascultate de-a lungul vremurilor. Dincolo de textele care amintesc de ofrandă, iubire neîmpărtășită sau tinerețe fără bătrânețe („Făt Frumos“), ceea ce se vede de la o poștă este că muzica asta a fost concepută cu suflet. Îmbinarea  dintre conceptele clasice pe care e clădit acest album și lyrics-urile cu tentă actuală dau un aer de junețe, iar pe plan stilistic chestia asta se materializează și cu sound-uri a la Paramore. Totuși, pe alocuri dacă asculți doar pasajele de flaut ai impresia că oamenii aceștia au ascultat și ceva Jethro Tull, iar din când în când ți se poate năzări că asculți chiar pasaje din zona celor de la Porcupine Tree. 

Nu am cum să închei această cronică fără a face o mențiune aparte.Care se poate încadra la categoria „nu totul e pierdut“. Se știe că posturile de radio comerciale din țara noastră excelează în promovarea unui anume fel de muzică. Fie că-l numim bubbgle gum sau altcumva e clar despre ce e vorba. Ei bine, pare-se că Dora Gaitanovici a picat cu tronc unuia din aceste posturi. E vorba de radioul cu pupici, care spre surprinderea subsemnatului o sprijină și o promovează pe Dora. Pentru asta jos pălăria. Sper să nu fie „excepția de la regulă“  și pe viitor și alți creatori de playlisturi de la radiourile astea „mari“ să mai schimbe registrul. Fiindcă pentru sănătatea mentală a fiecărui biped de pe această planetă este indicat să se consume muzică bună de cel puțin două ori pe zi. Iar Dora Gaitanovici cu al ei album de debut se înscrie categoric în categoria asta. 




19 ian. 2022

Lil Obeah - From Transylvania

 



Albumul de debut semnat Lil Obeah are o copertă șmecheră și o descriere care la prima citire te poate băga în ceață. „Conceptul albumului este dezvoltat în jurul muzicii dub, reggae influențe din filme horror clasice dar și folclor și folk românesc produs și promovat înainte de ’89 de Electrecord“. Desigur, nu e nimic de groază aici, doar clasica imagine în care Transilvania e asociată inevitabil cu „horror“ –ul Dracula. Dincolo de etichete, e un disc care se pretează a fi ascultat de oricine, indiferent de preferințele muzicale. Da, există aici multe influențe dub, niscaiva reggae și chiar și reminescențe de folk și topping mișto de folclor. Dar și theremin , țambal și alte bunătățuri care creionează un amalgam gustos și care merită atenția sporită a oricărui meloman care vânează acel „ceva“ care face diferența între banal și original. 

Fără tăgadă, primul contact cu lumea sonoră imaginată de Andrei Bucureci, cel care se află în spatele pseudonimului Lil Obeah, este unul aparte. Și asta nu doar datorită spectrului sonor ci și grație versurilor. „Grăbește-te, iubito, hai, fii gata/ Mașina timpului ne-așteaptă-n zori/ Azi străbătând dimensiunea patra/Vom fi o clipă doi nemuritori/ Bătrânul velț cu fața gânditoare,/Va fi șoferul acestui mare vis/Și tu, cea mai frumoasă călătoare/Prin timpul ce părea pe veci închis“ – sunt cuvintele care te-ntâmpină maiestuos în prima piesă a acestui disc, Mașina. Desigur, e vorba de versurile lui Dan Verona pentru piesa lui Mircea Baniciu – Mașina Timpului, care au clar iz de Electrecord. Cuvinte inventate de poetul responsabil pentru multe alte hituri Electrecord și nu numai, printre cei care au cântat pe textele lui numărându-se Mihaela Runceanu, Victor Socaciu, Holograf, Mădălina Manole, Pasărea Colibri sau Ștefan Hrușcă. Dincolo de textul cât se poate de șmecher , felul în care este îmbrăcată piesa lui Mircea Baniciu este de mare efect. Și nu e de mirare, căci această piesă (la fel ca și multe altele de pe aici) este îmbrăcată sonor de niște oameni competenți de peste hotare cunoscuți în branșă după nume ca Dub Collosus sau Transglobal Underground. Lista colaboratorilor care au pus umărul la acest album este impresionantă, deci nu ar trebui să mire pe nimeni faptul că „From Transylvania“ este divers, colorat și plin de savoare prin toți porii săi. 

Sample-ul din ultimul discurs rostit de Nicolae Ceaușescu care însoțește piesa „Iluzia“ este un alt punct interesant al acestui disc, bucata cu pricina fiind un amestec care-ți poate aduce aminte de sound-urile etalate deYellowman, Dreadzone sau Asian Dub Foundation. Sonoritățile folclorice românești presărate în doze cât se poate de optime adaugă un plus de șarm synth-urilor electronice iar briza jamaicană care este emanată de majoritatea compozițiilor merge direct la sufletul melomanului. Deșert și Haos (aceasta din urmă realizată cu ajutorul producătorului Mihai Costache) sunt momente inspirate, iar odată ajuns la piesa „Copii“, realizezi încă o dată – dacă mai era nevoie – că oamenii care au adus la lumină această poveste sonoră au făcut o treabă cât se poate de lăudabilă. Pe niște versuri „electrecordiste“ folosite în varianta originală de Valeriu Sterian (Copiii noștri merg la școală/Își inventează jocuri noi/Dar dimineața când se scoală/Privesc neliniștiți spre noi), piesa pornește într-un ritm cât se poate de previzibil, dar pe parcurs explodează din loc în loc cu momente de haos bine organizat în care folclorul românesc se mulează perfect pe nebunia instrumentelor pe care le numim îndeobște „vestice“ sau „moderne“. 

O altă cireașă de pe tort este piesa care încheie acest album, Interior, o variantă șmecheră a piesei interpretate de Implant pentru Refuz. Și asta nu e tot, căci dincolo de varianta inclusă pe disc, cei interesați pot asculta un întreg E.P. în care piesa timișorenilor este rearanjată în nu mai puțin de șase variante adorabile, una mai mișto ca cealaltă, toate beneficiind de tratamentul unor artiști britanici. Dealtfel, Lil Obeah mai are câteva piese cu colaboratori aleși pe sprânceană... mișto care merită și ele audiții cu urechile ciulite. Una peste alta, echipa care și-a propus să aducă Transilvania în Jamaica a făcut o treabă cât se poate de bună iar o altă veste cât se poate de șmecheră pentru melomani este că discul ăsta este programat să apară și pe vinil


29 nov. 2017

Made in TM - One Take 2017



                                                 



Nouă. Asta e cifra. Este pentru al 9-lea an consecutiv în care scena muzicală timişoreană are parte de un soi de Who's Who. Compilaţia lansată iniţial de cei de la anonimTM apare de vreo patru anişori sub umbrela Made in TM şi aduce în fiecare an câte o chichiţă nouă. Iar pentru acest an chichiţa cu pricina este cât se poate de spectaculoasă. Şi asta pentru că Made in TM apare pentru prima oară pe vinil. Ştiţi voi, chestia aia care de ceva vreme a prins un „revival“ binemeritat, chiar şi-n ţărişoara noastră. Şi asta nu e tot. Pentru că în 2017, echipa răspunzătoare pentru această minunăţie a invitat nouă locaţii din Timişoara să adopte câte o trupă reprezentativă. Iar înregistrările au avut loc chiar acolo, în inima celor care i-au adoptat. Aşa s-a născut conceptul de #OneTake. Dintr-o dată, cum ar veni. 

„Sound-ul hibrid, de live combinat cu tehnica de studio, este obţinut cu ajutorul echipamentelor de la SoundCreation. Video-urile pieselor, creeate de Electronic Resistance, apar concomitent cu lansarea compilaţiei pe canalul de Youtube al Made in TM“, spun naşii acestei frumuseţi sonore. 

Lucrurile încep domol cu o formaţie pe care am avut ocazia s-o vedem într-un concert susţinut în cadrul festivalului UniVibes din acest an care-şi spune Sweet Wedensday. Urechile sunt bombardate cu un soi de rock care se vrea un amestec între The Police, grunge-ul anilor 90 şi stoner rock. Piesa I'm On It, înregistrată la cafeneaua Aethernativ deschide selecţia din acest an într-un mod simpatic. 

Următoarea oprire este magazinul U-Man care i-a adoptat pe cei de la Paratrăznet care-şi fac de cap pe parcursul a 12 minute cu ...aţi ghicit....stoner rock. E şi normal căci membrii trupelor Methadone Skies şi Egocentrics, care alcătuiesc această titulatură, îşi dau în petec cu o bucată energică din care nu lipsesc sound-uri a la God Is An Astronaut sau Karma To Burn. Cinciu Minciu are suişuri şi coborâşuri, exact câte sunt necesare pentru ca acest track să fie digerat pe nerăsuflate de amatorii de asemenea sound-uri. 

Despre Implant Pentru Refuz multe lucruri nu ar mai fi de zis, căci populara trupă de hardcore care şi-a creat un renume în întreaga ţară face o figură frumoasă aici cu March to the End, înregistrată la un concert al trupei desfăşurat La Căpiţe. 

Penultima piesă de pe prima faţă a acestei compilaţii aparţine celor de la Grave For Sale, care au tras „acasă“ Buddha's Palm. (având în vedere că solista Robyn e una din proprietarele barului Manufactura). Compoziţia cu pricina se înscrie exact în registrul cu care ne-am obişnuit de la prima trupă de surf - rock din România, şi anume energie fără limite şi good times, chestiuni mega . plăcute. 

Juniorii de la ALL Friends Band ne propun aici o piesă în care ne anunţă faptul că „She’s Got The Move“. Piesa înregistrată la magazinul Soundcreation demonstrează faptul că muzica rock e pe mâini bune şi pe viitor. Şi asta nu numai pentru acel „i got the groove“ din refren ci şi pentru că piesa curge bine de tot. 


Întoarcem vinilul la faţa B şi dăm imediat peste pionierii muzicii electronice cântate live în România. Dacă aţi lipsit o vreme din peisaj este bine să ştiţi că ne referim la Brigada Artistică Urbană, care aduce aici periculos de mult groove. Piesa Stronger, năşită în grădina cafenelei D’arc încântă urechile cu delicatese şmechere în care sound-urile drum and bass fac casă bună cu vocea caldă a Tinei. Iar dacă mai adaugi la această reţetă şi sunetele mişto din alte stiluri care se amestecă la fix pe scheletul de dnb, dai de un ghiveci gustos. Pe scurt, e improvizatie cu cap care creeaza good vibes. 

Tot din liga „greilor“ vin şi cei de la Blazzaj, care aici ne propun un Ghetou de Aur înregistrat în Reflektor Venue. Adică piesa aia la care nu poţi decât să te mişti necontenit şi să fredonezi alături de Vita ...„Un pitic de grădină a-nceput revolta.  Geamurile termopane l-au urmat / şi împreună cu uşile de garaj /s-au îndreptat spre centrul noului oraş.  Acolo un geam termopan în forma de pentagramă a strigat: "Să trecem totul prin inox şi plastic!" / Dar totul era trecut prin inox şi plastic.  Astfel încât piticii, uşile de grădină, uşile de garaj/toate împreună au hotărât să facă o asociaţie - /O asociaţie de evidenţiere a lucrurilor profund asemănătoare /din ghetoul de aur şi au plecat pentru că la fix /începea întâlnirea masonilor de rigips“....

Dacă credeaţi că jazz-ul lipseşte din această compilaţie, v-aţi înşelat profund. Penultima piesă a compilaţiei din acest an aparţine celor de la JazzyBIT, care în stilul lor binecunoscut încântă urechile cu o porţie jazzy sub numele de  A Moon Ra. Nu ştiu exact cât timp au tras băieţii această piesă dar cu siguranţă au avut parte de o atmosferă faină, căci înregistrarea a avut loc la fabrica Clinica De Bere. 

Una din cele mai „nebune“ piese încheie faţa B a vinilului Made in TM 2017, căci cele opt minute incluse în „Water In Peaches“ ne conduc în lumea plină de mister a celor de la Exit Oz. Pe scurt, e o ţăcăneală numită de unii dark jazz, unde au loc bombardamente cu riff-uri ucigătoare şi trompete nimicitoare, înregistrate la Hostel Costel. Pe larg, e un deliciu pentru urechile care degustă underground-ul. 

Nu am cum să închei fără mulţumirile fierbinţi către echipa Made in TM pentru acest preview. Poate ar fi bine de precizat şi faptul că acest vinil va fi lansat undeva în a doua jumătate a lunii decembrie 2017.  Fiţi pe fază!
UPDATE Compilaţia se poate pre - comanda aici. 

13 dec. 2016

Implant Pentru Refuz - Acustic (Live@Unirii5)

                                                      




Cea mai cunoscută trupă de hardcore din România, IPR, a apelat la unul din cele mai mişto „trucuri“ popularizate la nivel mondial de MTV, pentru a oferi fanilor un nou material discografic. Ca o mică paranteză, deşi în accepţiunea generală seria de concerte MTV Unplugged a „revoluţionat“ muzica, e bine de ştiut că primul recital de această factură a avut loc prin 1968 când Elvis Presley a apărut la TV în faţa unui public restrâns în cadrul unui eveniment numit '68 Comeback Special. Indubitabil, în ultima vreme a devenit oarecum „trendy“ ca formaţiile „supărate“ să abordeze şi seturi „liniştite“. IPR nu a marşat prea mult pe această idee. Dealtfel în cariera lor începută în 1995, trupa a cântat de foarte puţine ori în această variantă, prima lor „încercare“ de acest fel petrecându-se prin 2012 la clubul Daos din Timişoara în cadrul unui eveniment şugubăţ denumit „Transplant acustic“, repetat mai apoi şi-n clubul Fabrica din Bucureşti.

Ceea ce se aude pe acest nou disc este înregistrarea unui concert  susţinut în luna octombrie a anului 2015, care s-a desfăşurat în curtea interioară a cafenelei D’arc din Timişoara, în spaţiul numit Unirii 5. De aici vine şi titulatura discului, o precizare cât se poate de esenţială pentru cei care n-au fost atât de norocoşi să participe la acel recital. Cele opt piese incluse pe acest material discografic au fost extrase din două discuri emblematice ale Implanţilor: Oameni fără fetze ( „În interior“, „Subzero“ , „Eutro“, „Simplu şi greu“ si „Rezist“) şi Monolith („Sidef“, „Apus“ şi „În soare deschis“). Nu ştiu care a fost motivaţia pentru care băieţii au ales piese doar de pe aceste două albume din discografia lor, dar rezultatul este unul cât se poate de corect. Probabil că unii şi-ar fi dorit şi alte „perle“ din cele şapte L.P.-uri ale Implanţilor, dar există o vorbă cât se poate de percutantă care spune că nemulţumitului i se ia darul. Până una alta, ne consolăm cu gândul că vom auzi în concerte „Tăcere şi resemnare“, „Să curgă bere pe Bega“, „Incolor“ sau „Seven Shades“. Sau poate chiar pe viitoare albume acustice ale trupei.

Este surprinzător şi faptul că băieţii au optat să nu includă nicio piesă de pe „Cartography“, album apărut ca şi acesta la Viniloteca. Dar, gata cu lamentările, hai să vedem ce fel de bere curge pe Bega în Acustic (Live@Unirii5). Combinaţia dintre sound-urile surprinzător de „calde“ instrumentale şi vocea „tăioasă“ pe alocuri a lui Vita asigură un şarm deosebit pieselor. Ar fi de-a dreptul crud să nu remarci şi publicul care se aude pe ici pe colo. Şi chiar şi mulţumirile lui Vita. E de apreciat faptul că discul acesta este audio. Şi asta pentru că ascultând în tihnă cele opt piese pur şi simplu „zbori“ în mijlocul concertului. Nu e nevoie de un DVD pentru asta. E nevoie doar de muzica IPR care te catapultează pe tărâmuri magice. Alături de „suspecţii uzuali“ (în speţă membrii Implant Pentru Refuz), avem parte şi de două figuri interesante pe „Apus“. E vorba de Lelia Nicolaiciuc şi Gabriel Almaşi. Chiar dacă tema duetelor „boy meets girl“ a mai fost abordată de Implanţi în trecut, piesa „prinde“ magie şi de această dată, iar tereminul lui Almaşi pur şi simplu detonează o bombă. Astfel, „Apus“ iese din matca de live – acustic – cu accente de hardcore şi prinde arome de Led Zeppelin, Dmitri Shostakovich sau Jean Michel Jarre, dacă e să luăm la întâmplare trei nume celebre care au folosit din plin tereminul. Aripa radicală a fanilor IPR ar putea observa  faptul că piesele sună mult mai „mellow“. Nici vorbă de aşa ceva. IPR-ul nu începe să se „moaie“, fiindcă melomanii open – minded vor remarca faptul că în cei 21 de ani de când curge Bere pe Bega alături de Implant, trupa s-a maturizat. În discul ăsta, IPR reuşeşte să amestece cu succes „urletele“ cu „fineţurile acustice“. Fără îndoială, discul reprezintă un alt pilon în istoria formaţiei. Iar dacă e să ne gândim că acesta vine numai la un an diferenţă după „Cartography“, ne putem aştepta ca de acum încolo Implanţii să se mişte ceva mai alert în privinţa apariţiilor discografice.


7 dec. 2016

Coma - Orizont

                                           


Aparent, zece ani e o perioadă cât se poate de lungă atunci când vorbim de muzică. Chiar şi-n ciudata industrie muzicală de pe meleagurile noastre într-un deceniu s-au schimbat destul de multe. Mai ales la dance şi pop, unde deşi versurile unor piese sunt cât se poate de handicapate, sound-ul este totuşi accaptabil. Din păcate, scena hardcore – metal – rock românească nu a trecut prin schimbări spectaculoase în ultimul deceniu. E drept, au apărut multe festivaluri unde se ascultă riff-uri agresive, au apărut şi câteva trupe din aşa numitul alternativ – rock, dar la „agresivităţi“ situaţia nu e cu mult diferită de cea din trecut. Trupele din această „ciorbă“ care au ţinut pasul cu vremurile sunt destul de puţine, iar la capitolul „sound“ ar mai fi multe lucruri de îmbunătăţit. 

Carevasăzică, la zece ani de pauză de la ultimul album Coma, aşteptările visavis de acest disc erau în funcţie de perspectiva fiecăruia. Din capul locului trebuie menţionat că albumul celor de la Coma nu e deloc încadrabil în categoria „spectaculos“.  Printre compoziţiile care se regăsesc pe Orizont se numără şi câteva piese bineştiute deja de fanii trupei: Un semn (2011), Vezi (2012), Chip (2014) sau Document (2015). Melodia care deschide albumul – şi care totodată stabileşte numele acestui material discografic – are un şarm aparte fiind totodată unul din cele mai interesante piese din disc. E un semn clar că oamenii au rămas ancoraţi în „rădăcini“. E drept, piesa asta (şi nu numai) are destule similitudini cu muzica timişorenilor de la Implant Pentru Refuz. Înainte de a mă acuza de „provincialism“ daţi – mi voie să remarc faptul că şi IPR-ul sună „a multe altele“ de afară. Principalul este că muzica asta are cojones“. Unul din motivele pentru care Coma este o apariţie interesantă pe spectrul autohton este faptul că muzicienii navighează destul de abil între apele „zgomotoase“ de hardcore – metal şi inflexiunile mai „liniştite“ ale rock-ului, acest aspect fiind unul cât se poate de vizibil şi-n piesa „Delicii“. Un alt moment reuşit este Montagne Russe, unde armoniile agresive se contopesc într-un mod fericit cu accentele lirice. Un alt plus al compoziţiilor semnate Coma sunt textele care adesea au „mii de metafore“ (vorba piesei „Cel mai frumos loc de pe pământ“). Printre momentele izbutite ale albumului se numără şi piesa care încheie acest disc, care oferă şi câteva armonii post – rock dar şi un text „corect“: „Vrei să povestim…Ia loc şi-adu-ţi si un pahar…Pândeam demult să prindem noaptea la hotar /Dar ne-am dat de gol cum nimeni nu se aştepta¬¬¬ Şi am dat să fugim, dar ne-a ţinut în loc o stea, Acolo totu-aşa-ncepea…“.

Dincolo de nenumăratele puncte pozitive, un ascultător atent poate să descopere şi chestiuni mai puţin reuşite. Mi-aş fi dorit de exemplu ca printre textele izbutite ale celor de la Coma să găsesc şi piese cu mesaj social. E drept, muzica autohtonă duce mare lipsă de texte de atitudine, dar la o trupă cu cojones cum e Coma n-ar strica niscaiva implicare în chestiunile din categoria „take action against“...Un alt minus este „masterul“, care nu se ridică la sound-ul metal – hardcore pe care îl găsim la trupele de afară. Revenind la bilele albe, e de apreciată lejeritatea cu care Coma oscilează între armoniile „dure“ şi cele „de rock pentru mase“. Se simte faptul că trupa a juns la o maturitate artistică şi cele zece piese de aici sunt cât se poate de închegate. Având în vedere că trăim într-o ţărişoară unde rock-ul e cât se poate de marginalizat de mass – media, apariţia acestui disc la Universal Music este de aplaudat. Avem nevoie de cât mai multe trupe de genul Coma, care să contrabalanseze cumva tonele de muzici insipide care se revarsă la posturile de radio sau TV. De apreciat este şi faptul că albumul ăsta va avea parte şi de o apariţie pe vinil. Una peste alta, un disc corect, bine executat, care „alunecă“ bine în urechile celor obişnuiţi cu muzici rock sănătoase.


24 mar. 2015

Implant pentru Refuz - Cartography

Trăim nişte vremuri în care implanturile trendy sunt cele la sâni. Drept urmare, e tot mai greu să rezişti într-o lume în care totul e pe dos. Ar fi cât se poate de necesare şi nişte implanturi de creier pentru mulţi din cetăţenii actuali ai Terrei, dar asta e deja altă poveste. Şi totuşi, există oameni pentru care noţiunea de „implant“ şi-a păstrat aceeaşi relevanţă ca la începutul carierei timişorenilor de la Implant Pentru Refuz. Care acum 20 de ani au încercat să implanteze în muzica noastră un ţesut menit să dezvolte capacitatea de a spune nu oricărui fel de abuz. În jurul trupei, de-a lungul anilor s-a format o adevărată gaşcă. Şi nu e vorba de sensul „hip – hop – istic“ al termenului „gaşcă“, ci mai degrabă despre faptul că muzicienii din IPR au avut parte întotdeauna de o sumedenie de oameni care au apreciat ceea ce au construit de-a lungul timpului. Care s-au identificat cu ei, indiferent că a fost din spiritul de a lua atitudine împotiva explorării gazelor de şist, a demolării liceelor de artă sau din dorinţa de a trimite lumea la vot. Spiritul ăsta de „gaşcă“ s-a materializat şi în momentul în care anul trecut, IPR a lansat o campanie de crowdfunding. O mişcare destul de riscantă, căci în România anilor noştri puţini au avut curajul de a demara aşa o acţiune. Şi mai puţini au reuşit s-o ducă pâna la capăt (un alt exemplu pe lângă IPR fiind acela al lui Iordache). Una peste alta, băieţii au strâns peste şase mii de euro din donaţiile fanilor şi au aruncat pe piaţă un material Cartography. Un disc bine închegat, exact ceea ce aşteptau numeroşii fani care au contribuit la naşterea compoziţiilor. Carevasăzică, IPR şi-a îndeplinit misiunea. 

Desigur, discul ăsta a fost aşteptat cu sufletul la gură. Nu doar de cei care fac parte din gaşca Implant şi care au dat bănuţi pentru apariţia lui, ci şi de melomanii curioşi să vadă încotro se îndreaptă poate cea mai bună trupă de hardcore din România. Am pus intenţionat „poate“, căci ca şi-n alte domenii şi în felia asta există orgolii cât casa. Dincolo de orgolii şi introduceri, Cartography prezintă o formaţie ajunsă la maturitate deplină, în care sound-ul agresiv binecunoscut de pe creaţiile anterioare n-a dispărut defel din peisaj. În plus, compoziţiile de pe disc prezintă şi „alunecări“ spre genuri înrudite hardcore-ului. O observaţie cât se poate de necesară ar fi aceea că discul Cartography e mega – „supărat“. Emană agresivitate prin toţi porii lui, iar momentele clasice de „relaş“ lipsesc cu desăvârşire. E mai bine aşa, căci prin spectrul autohton se găsesc tot mai puţine exemple de trupe care amestecă cu atâta talent agresivitatea cu textele bine gândite. Fiind vorba de Implant Pentru Refuz, e pur şi simplu anapoda să mă apuc să aleg momentele care ies în evidenţă. Cartography e un disc care trebuie ascultat din secunda unu până la capăt pentru a fi digerat la adevărata lui valoare neavând „single-uri“ sau „highlight“-uri.

Vorba aceea celebră cu Ignorance is bliss e cât se poate de potrivită pentru vremurile noastre. Implant Pentru Refuz e una din puţinele trupe autohtone care încearcă să dărâme ignoranţa. Dacă reuşeşte sau nu, asta rămâne de văzut. Şi e alt subiect. Cert este că şi aici găsim o sumedenie de mesaje „de bine“. Mai puţin implicate direct în politic (cum au fost de exemplu în „Votează“), dar foarte bine punctate. E interesant şi că în unele momente băieţii apelează la un amestec de versuri în limba română şi engleză. Cum ar fi de exemplu „Seven shades“, o compoziţie cu un mesaj „right in your face“:  „E o cale întinsă de praf şi scrum / Şi tu trecător eşti prins oricum“. Atitudine la pătrat există şi-n piesa „Arid (tărâmul negustorilor de apă)“. Care povesteşte câte ceva despre muşterii care în căutarea comorilor ascunse distrug cu bună ştiinţă Planeta, ajutaţi fiind desigur de corupţii aceia pe care îi vedem acum la televizor în diverse breaking – news – uri. Fiindcă....„Sapă, forează, driluie, pomperază/Preţul e sus, doar asta contează/Să intrăm în zăcământ imediat/Statul corupt ne este un bun aliat“. Personal, mi-aş fi dorit ca toate piesele de pe acest Cartography să beneficieze de texte acide în limba română. Sunt sigur că majoritatea fanilor IPR cunosc limba engleză, dar nu toată lumea are un First Certificate in English (FCE)  Desigur, asta nu ştirbeşte defel frumuseţea acestui Cartography.

Cel de-al şaptelea album al băieţilor se vrea a fi un îndemn la „Implant pentru distors şi atitudine“. Şi fiindcă muzica românească a devenit atât de lipsită de versuri „cu rost“, e nevoie de cât mai multe implanturi. De rock adevărat, cu mesaj bine stabilit. Implant pentru Refuz continuă să navigheze în apele rock-ului protestatar din ţara noastră, iar Cartography este un must have pentru toţi acei care mai au undeva în adâncul fiinţei lor urme de spirit protestatar. E un disc esenţial pentru hardcore-ul românesc şi nu putem decât să sperăm că şi-n continuare băieţii ăştia vor ţine steagul sus. Desigur, în momentul în care acest disc va fi aşezat în raft cu alte creraţii muzicale din aceeaşi branşă în ţările mai la vest de noi, s-ar putea ca lumea să-l perceapă ca pe un disc OK. Pentru spaţiul muzical carpato – danubian însă, acest disc este unul esenţial, care nu are cum să lipsească din colecţia niciunui individ pasionat de rock cu atitudine.