Se afișează postările cu eticheta eternal return. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eternal return. Afișați toate postările

23 nov. 2015

Byron - Eternal Return


Byron Eternal Return
Pe lângă nemuritorul „Pe aripile vântului“, producătorul american din Epoca de Aur a Hollywood-ului, David O. Selznick a lăsat moştenire şi câteva vorbe de duh. Una dintre acestea e aceea că „reuşita oricărui proiect stă în detalii“. Atunci când vorbim de byron, detaliile sunt foarte importante. Formaţia care şi-a făcut apariţia în urechile melomanilor din ţărişoara noastră cu discul Forbidden Drama, a avut dintotdeauna grijă la acest capitol. Poate nu ar fi lipsit de importanţă să amintesc că albumul A kind of alchemy a avut parte  de una din cele mai mişto „ambalaje“ ever realizată în ţara noastră la capitolul CD-uri, acesta fiind realizat sub forma unei cărţi de formă pătrată cu latura de 7 inch. După ce au cochetat cu limba română pe albumul „Perfect“, băieţii au realizat un hibrid care a apărut în două ediţii distincte („30 de secunde de faimă“ şi „30 seconds of fame“) iar anul trecut au revenit în business cu un disc melancolic, ale cărui piese au fost incluse în coloana sonoră a serialului Rămâi cu mine, difuzat de HBO România. Din fericire, noul album reprezintă o întoarcere la rădăcinile mai puţin „comerciale“ ale trupei. Iar detaliile, întregesc şi de această dată atmosfera. 

Discul “Eternal Return”, a fost inregistrat in High Resolution Audio (24 bit / 96 kHz) la Windmill Lane Recording Studios, renumitele „studiouri U2” din Dublin, Irlanda. Mai trebuie adăugat şi faptul că masterul a fost realizat la studioul Abbey Road din Londra de catre Frank Arkwright (Joy Division, Blur, Arcade Fire, BiffyClyro etc.)..În plus, “Eternal Return” este un album-concept cu 12 piese compuse pe parcursul unui an, fiecare dintre ele corespunzând câte unei luni din calendar (începând cu martie şi terminând cu februarie). Versurile vorbesc despre miturile, legendele şi evenimentele istorice din spatele fiecărei luni, transpuse în lumea modernă. Şi ca să rămânem tot la detalii, ascultătorul are parte de o cărticică extrem de inspirată. Credeţi-mă pe cuvânt! Din punct de vedere muzical, byron revin la un sound mai complex. Şi asta e îmbucurător, în opinia subsemnatului.

Încă de la primele sunete ale piesei de deschidere „Settling down“ e clar pentru toată lumea că discul ăsta nu se adresează oamenilor care ascultă muzică doar în timp ce spală vasele sau călătoresc cu mijloacele de transport în comun. Un lătrat de câine misterios te face să te teleportezi undeva într-un sat izolat de munte, iar intro-ul cu voci care şoptesc ceva în limba franceză este urmat de o explozie de chitări care începe undeva aproape de minutul doi. Discul debutează în forţă cu nişte riff-uri mult mai hotărâte decât majoritatea pieselor byron şi se învârte în jurul unor armonii bine structurate, subliniate la fix de câteva pasaje „zgomotoase“ care alcătuiesc la un moment dat o paranoia psihadelică de mare efect. Sound-urile de clape din finalul piesei mânuite ca de obicei dibaci de 6fingers sunt exact la locul lor. The Sea – varianta piesei „Marea“ prezentă pe acest disc – sună bine de tot, iar unul din puncte de atracţie ale albumului este piesa Peace. Nu pentru că e printre cele mai scurte, ci fiindcă iese oarecum din tiparele byron, atât ca construcţie cât şi ca tonalitatea vocii solistului. Alături de notele muzicale, băieţii sunt la înălţime şi graţie textelor. Un bun exemplu este „Gone Fishing“: „My woman doesnt seems to care- We are stuck in a routine She s jus hungry for compliments Her wardrobe is full but she has nothing to wear The strory doesnt seems to end  I think im going fishing“. Per ansamblu, albumul Eternal Return e mult mai  „zgomotos“ decât precedenta lor realizare discografică. Dar, rămâne undeva în zona rock-ului „aşezat“ în care pasajele „liniştite“ se îmbină armonios cu porţiunile „nebunatice“. 

Unul din minusurile albumului acesta este acela că toate compoziţiile poartă amprenta liderului trupei. Bănuiesc că ar fi mult mai interesant ca pe viitor rolul ăsta să fie preluat şi de alte persoane, pentru varietate. Refrenele sunt ample şi vor bucura cu siguranţă oamenii „ninetofive“, iubitori de rock. Nu e niciun reproş, ci doar o constatare, căci la concertele celor de la Byron am avut priejul să văd de nenumărate ori fete şi băieţi din categoria „corporatişti“. Care nu vor să se asocieze cu baladele Vama sau Holograf , dar nici nu gustă prea tare experimentele „alternative“. Una peste alta, byron rămâne în apele rock-ului de calitate. Indiferent dacă fredonezi sau nu piesele byron, trebuie să recunoşti că oamenii aceştia şi-au creat un drum propriu. byron are o „semnătură aparte“. Care include un sound distinct, cu răbufniri zgomotoase şi melancolii languroase. Peste care se adugă o atenţie sporită la detalii.Rezultatul este unul de apreciat. Şi de ascultat, bineînţeles.