Alexandru Andries - Incorekt

Atunci cand e vorba sa analizezi impartial rolul pe care il are un text in succesul unei melodii risti sa te afunzi intr-o multime haotica de contexte, ratiuni si filozofii. Cert este ca una din cele mai nebisnuite melodii care a poposit vreodata in fruntea topului britanic a fost "Everybody's Free (To Wear Sunscreen)", realizata de regizorul australian Baz Luhrmann. Care era de fapt un eseu recitat cu memorabilele versuri „Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not  understand the power and beauty of your youth until they have faded“.  N-am rezonat eu prea tare niciodata la muzica numita generic folk, dar asta nu m-a impiedicat sa am numai si numai cuvinte de lauda pentru domnul care ne-a colorat tineretile cu texte soade, de genul „Astazi iar/La Telejurnal/Am vazut Cascaval“. Pentru amatorii de statistici noua aparitie discografica a lui Alexandru Andries este discul cu numarul 68 (69, dupa altii) din cariera sa, ceea ce este brrr....unbelievable. Package-ul noului album e incorect de misto, dar are o mica hiba: nu cuprinde acel booklet care ofera fanilor textele pieselor. Trecand peste asta, prezentarea grafica merita musai aplauze prelungite iar privirea pe care ne-o trage Andries de pe coperta e absolut dementiala. Vorba amicului meu, „cu coperta asta, ar fi putut foarte bine sa scoata un album de gangsta rap si ar fi fost 100% credibil“. Parol, mon cher. 

In cazul in care ai intrat in posesia albumului si pe coperta citesti Alexnadru Andries, fii linistit: n-ai dat peste o eroare tipografica, e intentionat scris asa. Fiindca albumul e Incorekt. Si e editie limitata de colectie, intr-un tiraj unic de 1000 de exemplare. Si contine doua CD-uri, primul colorat cu cele 20 de piese care alcatuiesc Incorekt, iar al doilea e un bonus, care contine o inregistrare unplugged de la concertul de Mos Nicolae din Bucuresti de anul trecut. La capitolul instrumentatie, nu prea sunt multe de zis. Poate doar ca alaturi de „usual suspects” apar si doi muzicieni din trupa Byron. Sound-ul e oldschool dar cat se poate de corect interpretat si masterizat, dar adevaratul sarm care face ca Incorekt sa fie meserias consta in texte. E greu sa mai gasesti pe cineva in tarisoara asta care sa cante „Mi-ajunge sa stiu ca existi/Si orice distanta e buna/Te cred cand imi spui c-ai visat/ Cum ne plimbam pe Luna/ Si ne miscam ca intr-un  vas tulburator/Imi place sa aud cum repsiri/ Cand visul il pui in cuvinte/ Cu Cata grija ascunzi silaba care minte /(Infractor).

Piesa numita Fara mila are un debut care iti aminteste de coloana sonora a oricarui serial late – night – crime mystery, iar Blues tardiv cuprinde in cele 90 de secunde ale sale exact ceea ce trebuie. Una din surprizele mari ale discului este un cover dupa James Taylor, chitaristul american care se poate lauda cu cinci premii Grammy, varianta lui Andries la hitul lui Everybody has the blues purtand numele de Clasic. Care are parte si ea de un text tipic domnului care nici acum nu are in posesie vreun telefon: „Sunt sigur ca pot paria/ Acum chiar esti convins ca numai tu te chinuiesti asa / Cateodata te foiesti in pat / Din cand in cand nasu e infundat / Toata lumea are zile greu de suportat“.  Alta mostra de maiestrie razbate din plin din piesa dedicata persoanelor cu kilograme in plus: „Grasii sunt simpatici/Grasii sunt desptepti/Grasii sunt pe faza/N-ai cum sa-i prosteti/N-o sa-i gasesti in reviste de moda/Dar asta nu este un handicap/Daca vezi sa-i vezi/Hai la cofetarie/Acolo isi fac de cap“. Exista aici si una bucatica de tango (Ti-am cumparat flori) iar Invitatul special al discului este Nicu Alifantis, care insa nu-si facae aparitia decat in cele 77 de secunde ale piesei Reluare. Prea putin, in umila-mi opinie. La fel de putine mi se par si minutele incluse pe cel de-al doilea disc, care contine 19 minute condensate in 9 piese. Nimic de zis, memorabile, dar parca se putea oleaca mai mult....

In incheiere ar mai fi de amintit ca Incorekt este un album dedicat clarinetistului Alin Constantiu, care a trecut in nefiinta in luna martie a acestui an. Si ca, daca ati fost vreodata fani Andries e musai sa intrati in posesia acestui material.

Albumul a aparut la casa de discuri A&A Records.

Alexandru Andries - Petala

Naturaletea, umorul de bun gust, poezia si simplitatea estompeaza oarecum lipsurile la capitolul muzica din ograda lui Alexandru Andries. Petala este un disc care este recomandat amatorilor de poezie intr-o lume pusa pe fast forward, un disc natural, fara nici un fel de E-uri....

Alexandru Andries este un fenomen. Nu de genul Susan Boyle, despre care anul viitor n-o sa mai stie nimeni nimic, ci unul care canta folk de mai bine de trei decenii si are succes cu piese simple si texte asijderea. De genul “Sunt Gigi si sunt plin de bani..Ce, n-ajunge?“. S-au gasit si cativa destepti care in lipsa de alta preocupare i-au gasit o eticheta muzicii sale: inteligenta. Auzi, bre, muzica inteligenta. Nu e nici pe departe asa. E folk simplu, ceva care nu prea se mai canta dincolo. Ceea ce il face special este tocmai Alexandru Andries. Un tip care convinge prin naturalete si simplitate, calitati tot mai rar intalnite in showbizul muzical autohton. Un tip care te poate face sa razi ca un copil atunci cand uita versurile unei piese. 

Se spune ca Petala este cel de-al 60-lea album din cariera lui Alexandru Andries. Pentru Romania (si nu numai), e o realizare ce merita plecaciuni. Petala cuprinde 18 piese din care una singura este un cover. Un alt motiv pentru care respect este cel mai potrivit cuvant este faptul ca materialul a fost editat si pe vinil. Yeap, o chestie adresata audifililor ce merita toata admiratia din partea oricui. In plus, pentru adevaratii fani exista si un volum inedit de versuri si arta fotografica.

Piesele scurte ale lui Andries incep cu consideratiile lui vizavi de anotimpuri mai mult sau mai putin inspirate. Geniala e zicerea conform careia „Daca am dreptate o sa treaca timpul“. Urmeaza Unii altii, o piesa nitel; mai spre jazz, dupa care Capul si gat pune punctul pe i, fiind centrata asupra constatarii ca „Cand la femei le vin idei“. O piesa frumusica simplista in stilul caracteristic al folkistului. Piesa care da titlul albumului este una de visare fiind completata cu o poezie izbutita, chiar daca stilistic aluneca alandala prin mai multe stiluri. Asta e tot puncteaza din nou inclinarea spre nostalgie a lui Andries si este insotita de o doza de umor cat se poate de contagioasa. Din pacate (sau fericire, depinde de perceptie), marea majoritate a pieselor lui se inscriu undeva la limita de „doua minute”, un timp mult prea scurt pentru improvizatii instrumentale. Exista insa si piese care au 35 de secunde cum ar fi Bine , rau. In cele trei minute ale piesei Luna plina urechile au parte de o instrumentatie ceva mai complexa, iar Dor se inscrie in aceeasi linie de poezie recitata a intregului disc. Nu stim daca e o gluma sau nu dar exista si o piesa in care Andries ne spune ca vrea o casa la Sibiu (Nu-i nici o gluma) . Una dintre piesele de rezistenta ale acestui disc este Tu, o melodie la fel de simpla ca si celelalte de aici, dar cu o magie aparte, completata si de un text cat se poate de feeric: „Toate lucrurile care-ti plac/ Devin acrisoare / Cand distanta dintre tine si ea / Ia amploare“. Petala mai cuprinde si Emanatii radioase si chiar si De trei ori crima, o melodie – pamflet care ironizeaza problemele unui cuplu domestic. Melodia Cine stie iese un pic din spectrul folk al majoritatii albumului fiind cantata parca de Dan Teodorescu de la Taxi. Singurul cover de pe disc Octombrie se incadreaza perfect stilului lui Andries, iar melodia care inchide materialul Spectator aduce un strop de blues binevenit.

Carcotasii pot afirma pe buna dreptate ca din punct de vedere muzical, Petala este o investitie ratata. Sa fim seriosi: muzica anilor nostri suna cu totul altcumva, chiar si daca ne referim strict la folk – blues – rock, zone in care se scalda mai mult sau mai putin proeminent Andries. Textele lui insa sunt cu mult peste ceea ce pot produce marea armata a muzicienilor de prin tarisoara noastra. Nu neaparat bestiale, dar originale, scrise cu suflet si pasiune, chestiuni care „transpira” usor atunci cand il asculti sau il vezi in concert pe Andries. S-atunci in ce consta secretul lui totusi? Probabil in felul in care isi exprima trairile artistice. Naturaletea, umorul de bun gust si simplitatea de care da dovada din plin Andries estompeaza oarecum lipsurile ce se vad de la o posta la capitolul stilistic.

Refuz sa cad in capcana unor cronicari care au dat verdictul conform caruia muzica lui Andries este una inteligenta. Piesele sale au lipici datorita felului in care sunt expuse. Nu pot nega ca poezia are un rol aparte. Tocmai de aceea, recomandarea pentru Petala este simpla: e un disc adresat amatorilor de poezie intr-o lume pusa parca pe fast – forward, un disc natural, simplu, fara E-uri de nici un fel.