16 nov. 2021

Elena Mîndru - Hope

 



Deși locuiește de o bună bucată de vreme în Finlanda, Elena Mîndru este o figură cât se poate de activă și în scena jazz-ului românesc. Aături de aparițiile sale în locuri în care te aștepți să savuurezi sound-urile de jazz, Elena a reușit să-și facă apariția și în cadrul unor evenimente considerate „mai mainstream“, de exemplu la festivalul Electric Castle de la Cluj, unde a cântat în vara acestui an. Discul de față – al 5-lea din carieră - îl are ca invitat special pe polonezul Adam Baldych și poartă numele de Hope. Cei doi artiști s-au cunoscut în 2014 în cadrul festivalului internațional de jazz de la Gărâna, iar pe acest disc mai sunt prezenți și finlandezii Tuomas J. Turunen (  pian), Oskari Siirtola (contrabas) și Anssi Tirkkonen (tobe). 

Dincolo de speranța unor vremuri post – pandemice în care arta va reveni în sufletul cât mai multor oameni, cele zece compoziții de aici oscilează și pe o tematică cât se poate de trendy la vest de țărișoara noastră. Pe scurt, e vorba de eco-criza globală și mesajul „că trebuie să ne unim forțele și speranțele în încercarea de a ne salva lumea în care trăim“.

Înainte de a trece la discul propriu- zis cred că ar fi de bun augur să reamintesc faptul că Elena Mîndru este actualmente doctorandă în cadrul Departamentului de Jazz al Sibelius Academy din Helsinki, pe tema spectrografiei și esteticii sunetului vocii de jazz. În plus, urmează un MBA în management cultural la Kajaani University of Applied Sciences. Artista a câștigat numeroase premii, inclusiv Montreux Jazz Voice Competition, iar la casa ei de discuri numită EM Records au apărut albumele trupelor timișorene JazzyBIT și Bega Blues Band.

Pe plan muzical, superba voce a Elenei Mîndru conferă un șarm aparte tuturor melodiilor, iar prestația violonistului Adam Bałdych este deasemenea fără cusur. Printre momentele deosebit de interesante ar fi de remarcat pasajele susținute de invitații finlandezi în piesa „Luca“ (dar nu numai) și „Foliage“, cea mai lungă piesă de aici, care are niște sound-uri care traversează zona jazz-ului spre tărâmuri magice. Un alt moment remarcabil este finalul , „Walking on the moon“, care oferă o abordare șmecheră după piesa cu același titlu al celor de la The Police. Single-ul Hay Moon excelează și printr-un text cât se poate de inspirat în timp ce „Blueberry“ te teleportează pe malul unui lac în care apa este inuman de albastră. Dealtfel sentimentul de „pace și liniște“ respiră prin porii fiecărei clipe din acest disc, iar după audiția acestui „Hope“, chiar ți se impregnează ideea că lumea în care trăim merită mai multe din partea noastră, a tuturor. 

Una peste alta, „Hope“ este un disc care mustește de bun gust și profesionalism. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, fiecare element folosit în construcția acestuia e bine dozat, iar „gașca“ care a pus la cale acest material discografic merită atenția tuturor urechilor iubitoare de sound-uri frumoase. 


9 nov. 2021

Lucia - Immersia

 



Clișeele spun că Lucia este probabil primul star Youtube din România, grație cover-ului ei la piesa „Silence“ a celor de la The Mood. În cei nouă ani scurși de atunci, piesa cu pricina a adunat peste 28 de milioane de vizualizări, iar „fata de la pian“ a lansat două albume și un E.P., acesta din urmă fiind lansat la mijlocul lunii octombrie, taman la Budapesta, în cadrul unei conferințe muzicale. Imediat după succesul primului ei single, Lucia a fost cooptată de cei de la Global Records, care nu s-au sfiit s-o eticheteze drept un amestec de Regina Spektor și Adele. După cele două albume lansate la casa de discuri care e răspunzătoare pentru tonele de Inna (de exemplu), artista a devenit independentă și...bine a făcut.  

Promovată pe bună dreptate drept un „produs de export muzical al României“, Lucia reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor cu acest Immersia. Chiar dacă conține numai cinci piese, acest E.P. creionează cât se poate de fidel multitudinea de stări cu care ne confruntăm zi de zi. Imaginea de „fata cu pianul“ extrasă parcă din tabloul omonim al lui Paul Cezzane cu care s-a ales Lucia datorită debutului ei te poate duce cu gândul la Tori Amos, Demi Lovato sau chiar Alicia Keys. Exemplele pot curge la nesfârșit, dar ideea este că compozițiile de aici au personalitate. Din această cauză acest „bebeluș pandemic“ (cum a fost descris acest E.P. de Lucia) este unul de remarcat. Pe plan instrumental, lucruriles cât se poate de diverse.  Prima piesă, „Simple“ te duce cu gândul la compozițiile nemuritoare ale celor de la Massive Atack, iar în „Who“ ai impresia că tocmai asiști la un featuring de Mount Kimbie și Austra. „Hitul“ acestui E.P. este „Rogue“ care are un iz de Birdy meets Jamie XX, iar finalul din„ All of the world“ poate să-ți creioneze o posibilă colaborare Radiohead cu Alexandrina. 

Și dacă toate astea nu v-au convins să ascultați acest E.P., mai există ș-un bonus. E vorba de concertul acesta, filmat în pădure care merită ascultat la căști. Tot la capitolul chestii interesante ar mai fi de menționat și faptul că acest E.P. nu a fost lansat ca CD ci sub formă de art work. „Cine vrea să ne susțină ‘cumpărând albumul’ poate să cumpere un poster cu un artwork minunat” spune Lucia.

Și fiindcă trăim într-o lume imperfectă am descoperit și două minusuri. Unul este legat de lungimea acestui E.P. Deși nu am pretenția să ascult un triplu album de concepție în 2021, parcă cinci piese e prea puțin. Iar, celălalt minus....mi-aș fi dorit ca măcar o cincime din acest E.P. să beneficieze totuși de text în limba română. Sau măcar în maghiară, dacă tot e „produs de export.“. Una peste alta, sincere felicitări pentru una din cele mai interesante apariții discografice „pop/indie“ din țărișoara noastră din ultima vreme. 


3 nov. 2021

Om la Lună - În caz de om la lună, strigați "Om la Lună stânga/dreapta", după caz

 


E clar pentru toată lumea că o trupă care are versuri de genul „Ce surpriză să te-ntâlnesc/Chiar aici pe fundul fântânii din neomenesc/Din întuneric venim, Încă putem să ne-oprim“ nu se adresează melomanilor care se topesc după declarații de dragoste etalate de Direcția 5 sau Holograf...de exemplu. 

Om La Lună e un fel de Robin and the Byrons. Un amestec neaoș între Robin and the Backstabbers și Byron,. Figura centrală a formației, Doru Pușcașu are doze serioase din melodicitatea instrumentațiilor și textelor prestate de Dan Byron și Andrei Proca , iar pe ici pe colo melodiile au și câte un strop de Alternosfera, rezultatul final fiind unul agreabil. 

Fiindcă în ultimele decenii artiștii din întreaga lume au cam epuizat toate titulaturile cu rezonanță, e tot mai greu să apari din neant cu un nume șmecher și provocator. Chiar dacă pe partea de aranjamente muzicale Om La Lună nu iese în evidență cu nimic care să te facă să exclami celebrul „waw“, titlul acestui disc merită cu prisosință un loc în „Cartea Celor Mai Ciudate Denumiri de Discuri Românești“. 

Nu știu dacă există cineva în țărișoara asta care și-ar fi imaginat că temele abordate de formația Om La Lună se învârt în jurul corpului astronomic pe care a pus prima oară piciorul Neil Armstrong în 1969. Perfect predictibil, melodiile lor oscilează în jurul sentimentelor colorate pe care le experimentează oamenii obișnuiți în viața de zi cu zi. Carevasăzică, nu e nimic spectaculos, dar e frumos ambalat. Drept urmare, lejer putem concluziona că avem de-a face cu o poezie rock cu versuri șmechere, neobișnuit de lungă pentru vremurile actuale (68 de minute). 

Volens – nolens, ambalajul albumelor scoase în zilele noastre includ indubitabil și videoclipurile. Ideea distrugerii unui pian nu e câtuși de puțin nouă. Băieții de la Om La Lună fac acest lucru în clipul melodiei  „Distanță de Siguranță“. Inspirați poate din celebra comedie muzicală a anului 1937, „O Zi La Curse“, unde Harpo Marx cântă o piesă din repertoriul lui Serghei Rahmaninov.  Sau din „Epic“  al celor de la Faith No More. Sau poate după vizionarea superbei Close (to the edit) din repertoriul Art Of Noise. Nici nu mai contează, căci băieții reușesc printr-o idee simplă să aplice o „semnătură“. Și indiferent în ce context auzi această piesă îți imaginezi barosul care distruge un pian cu bună știință. 

O altă certitudine este aceea că de-a lungul vremurilor, o sumedenie de marinari au căzut în apă. Din această cauză a apărut și strigătul de „om la apă“, care e omniprezent în cele aproape patru minute ale piesei „Valurile“, fără îndoială cea mai antrenantă melodie de pe acest album, care prin alternanța ei de larmă și tăcere ilustrează perfect momentele de flux și reflux omniprezente în viețile noastre. Printre momentele de un deosebit impact de aici se numără și cele două compoziții botezate „postumul stâng și drept, cea din urmă beneficiind și de acel „whistle“ care-ți amintește într- oarecare măsură de Peter Bjorn And John - Young Folks. Și pentru ca lucrurile să fie bine stabilite, Aripi de Liliac beneficiează de aceeași  „semnătură sonoră“. Desigur, melomanii îndrăgostiți de piesele în care dragostea plutește în aer vor fi mai mult decât încântați de „Timp pentru noi“, „Pace“ (cu al ei superb lyric „Pace ție, cititorule, Pace ție, tuditorule, Pace ție, iubitorule,  Împiedicatule. Și de inimi negustorule, De iubiri făuritorule, De greșeli greșitorule, Descoperitorule.“) sau mai sus amintita piesă în al cărei videoclip se distruge un pian cu barosul. Lemnele aruncate pe foc din melodia „Războiul cu lumea“ pot fi adăugate la capitolul momente interesante. 

Fără îndoială, mi-ar fi plăcut ca piesele incluse aici să se plieze nițel și de varianta mai „updatată“ a programului de calculator numit „rock.exe“. Cea pe care am sesizat-o în „După război“ și „Noapte Bună“, două melodii extrase din E.P.-ul „Dans“ lansat de acești băieți. Până una alta, discul ăsta care reprezintă albumul de debut Om La Lună e o surpriză. Chiar dacă are și momente mai puțin inspirate, e un pretendent în capitolul dedicat  celor mai agreabile 10 albume rock ale anului 2021 în România.