27 oct. 2021

VanDerCris - amazing Trace

 

În mare parte, discul de debut al proiectului VanDerCris se poate încadra în categoria „predictibil“, cu multe lucruri care „sună“ exact așa cum te-ai fi așteptat să fie, doar prin consultarea echipajului care a realizat această excursie sonoră. Constatarea aceasta nu știrbește cu nimic însă faptul că discul ăsta emană o serioasă doză de optimism, iar cele 59 de minute din playlist-ul discului îți reamintesc de vremurile bune. Cele în care publicul era atent la creațiile artiștilor cocoțați pe scene și-n care fețele spectatorilor sau ascultătorilor radiau crâmpeie de fericire doar din cauza artei. Timpurile în care muzica era savurată pentru magia ei proprie, cele în care nimeni nu era preocupat să epateze și-n care nu s-a inventat „live“-ul pe rețelele de socializare. 


Revenind la albumul proiectului VanDerCris e de bun augur să amintim că acest echipaj sonor s-a născut undeva prin primăvara anului trecut,  ca un manifest personal al lui Horea Crișovan. E vorba de artistul timișorean care de-a lungul anilor a colorat scena muzicală autohtonă cu o serie de tablouri sonore pictate într-o multitudine de straie stilistice și care pentru acest episod a adunat o „gașcă“ de amici într-un studio personal  din Timișoara, „plin de ciocolată la discreție, apă plată, lămâie, un aspirator bun de praf și bureți pe pereți“, după cum spune Horea. Chiar dacă lansarea oficială a discului a avut loc în cadrul festivalului de la Gărâna, albumul nu  face parte din seria celor care se pot așeza liniștit în raftul dedicat jazz-ului. Sau cel care cuprinde apariții rock..... 

Cele fix șase minute ale piesei care deschide discul, May Bee, reprezintă o cât se poate de reușită „acomodare“ cu paleta sonoră a ceea ce se găsește p-aici. Vagi arome de Vangelis combinate cu sound-ul complex etalat de compozitorii tipic americani de genul Bruce Hornsby se întrepătrund cu miresmele jazzy stil Kenny G într-un conglomerat interesant, care nu are cum să nu-ți aducă aminte totuși și de valențe autohtone de genul Pro Musica sau Post Scriptum. 

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că în ultimele decenii muzica și-a câștigat un loc de cinste în diverse proiecte, de la clasicele „jingle“-uri la compoziții de sine stătătoare. Având în vedere faptul că majoritatea pieselor de aici sunt instrumentale, există destule momente în care ascultând albumul acesta cu ochii închiși ai impresia că tocmai ai descoperit viitoarea coloană sonoră a unui serial.  Cam așa stau lucrurile și-n piesa Bassic Dance, unde impactul de bun augur este asigurat și de faptul că fiecare membru al trupei are „partea sa“, compoziția fiind una extrem de „aerisită“.Primele acorduri ale piesei „Sad song“ te duc cu gândul la un amestec de Jethro Tull și Led Zeppelin, iar grija deosebită pentru detalii ale lui Horea Crișovan se „vede“ pregnant și pe cele două variante ale piesei amazing Trace, unde pe lângă duduk apare și Maria Hojda. Printre cele mai remarcabile momente ale discului se numără și cele mai „nebune“ compoziții de aici„War Seeds“ și „SinCreatEst“. Prima oferă un melanj zgomotos de acorduri rock și o alternanță sănătoasă între liniște și vacarm. 

Și-n SinCreatEst există acest raport special, iar pe lânga surprinzătoare apariție a invitatului special Stevie Biondi, la final ai parte de o adevărată „demență“, un exercițiu de demolare a difuzoarelor din boxele de acasă. În „Silence After P-mix“ , bass-ul lui Victor Miclăuș și clapa lui Doru Apreotesei se „pupă“ de minune, iar începutul care seamănă cu „Show me heaven“, piesa scrisă de Maria McKee este unul admirabil. Succesiunea de calm și nebunie caracterizează pe deplin acest disc și îi asigură un plus de atractivitate pentru melomani. 


Și pentru că detaliile fac diferența, haideți să vedem și chestiile pe care subsemnatul le-ar fi imaginat altfel. Primul aspect pe care nu l-aș încadra neapărat la categoria puncte tari ale acestui album este lungimea pieselor. Cu excepția celor două interludii, compozițiile se învârt în jurul a 5- 6 minute și din această cauză, chiar dacă sună „corect“ tind să devină previzibile. Un alt aspect pe care mi l-aș fi dorit altfel este raportarea la muzica anului 2021. Nu, nu mă aștept ca echipa formată din Horea Crișovan, Dănuț Blaga, Marcelle Pouaty Souami, Florin Cvașa și Lucian Nagy să cânte un amestec de drum and bass cu post dubstep, dar există și-n jazz și-n rock destui oameni care amestecă cu success nebunii noi și vechi într-un aluat cât se poate de apetisant, de genul The Comet is Coming....de exemplu. 


Dincolo de astea, discul apărut sub egida Fundației Culturale Jazz Banat este fără îndoială unul din cele mai remarcabile albume din recolta discografică românească din ultima vreme. Drept pentru care merită pe deplin eticheta tipic bănățenească de „chapeau bas“......



17 oct. 2021

Pragu de Sus - Să nu urăști nimic

 



Nu știu alții cum sunt, dar, când mă gândesc la magia muzicii primul lucru care-mi vine în cap pentru o explicație pertinentă a pieselor cu adevărat memorabile este ........un gram de impredictibilitate. Bucățile muzicale și albumele care au o „nebunie“, care reușesc să te surprindă prin diverse metode, fie că au texte șugubețe fie că armoniile muzicale-s surprinzătoare....cam asta numesc eu „cireașa de pe tort“. Personal, nu mă dau în vânt după chestiile „clasice“, cele care corespund „așteptărilor“. Din acest punct de vedere la prima ascultare, „Să nu urăști nimic“, noul album al celor de la Pragu De Sus, nu m-a dat pe spate. Aparent, ceea ce prestează băieții ăștia aici intră-n categoria sunetelor și pieselor „cuminți“, cu aranjamente muzicale corect executate, dar care nu au acea scânteie care separă lucrurile extraordinare de celelalte. La o audiție mai atentă a discului însă, există șansa să descoperi elemente mai puțin predictibile. 

În ultimii 17 ani, de când există Pragu de Sus, trupa a trecut prin multe schimbări. Atât de componență, cât și la capitolul „modalitatea de exprimare a trăirilor artistice“, dacă vreți. Șase albume lansate „oficial“ în țărișoara noastră este o chestie mai mult decât remarcabilă, fapt pentru care nu pot decât să exclam....chapeau bas! Dincolo de determinarea liderului trupei, Călin Bârcean de a rezista în branșă, se cuvine să remarc și faptul că trupa și-a creat o bază de fani cât se poate de sănătoasă, mai ales datorită evoluțiilor lor live, desfășurate în cluburi sau în cadrul unor evenimente private. 

La prima vedere/ascultare, discul cu numărul șase din discografia Pragu de Sus este un amestec de Mircea Baniciu și Compact. Un amalgam de folk tradițional și rock „old school“, peste care se adaugă  ambițiile de „ultim poet“ (unul din albumele celor de la Pragu de Sus) ale liderului formației. După un start cât se poate de folk în care aflăm că „Poate că de mâine/Vei schimba ceva în tine/Și va fi lumină-n viața ta“ , ascultătorul este întâmpinat cu „Ieși de după perdea“ compoziția care în refrenul ei cuprinde și titlul acestui album, dar cele mai bune momente ale albumului urmează în următoarele două piese: „Măcar o clipă“ și „N-ai nevoie de foarte multe“. Ambele compoziții fac parte din categoria „șlagăre folk inspirate din rețete de succes“, iar cea din urmă este creația lui Dinu Olărașu. „Actul 4“ poartă o amprentă distinctă semnată de Gabriel Cindea, iar cea mai surprinzătoare piesă de pe acest album,este fără îndoială  „Moara“ . Remake-ul piesei înregistrate în toamna anului 1977 de către Semnal M (muzica Iuliu Merca și versurile de Puiu Cristea) duce discul într-o zonă rock de bun augur. Dealtfel sound-ul de chitară a lui Florin Demea (care aduce aminte melomanilor de Stevie Ray Vaughan sau mai autohton...Riff) completează frumușel alura de folkist a lui Călin Bârcean, iar basistul Costel Răsuceanu contribuie și el din plin la definirea unui sound „specific“ Pragu de Sus, completat desigur de „bețele“ tobarului Cosmin Herac. Un alt punct demn de remarcat din acest disc este „Dintr-o cafea“, piesă în care Mircea Vintilă este pregnant. Printre ceilalți colaboratori ai acestui disc se numără Horea Crișovan și Victor Miclăuș, iar ultimul track de aici, „Stop pe cadrul vieții“ este.......un speech poetic al lui Călin Bârcean, care oglindește cât se poate de corect vremurile complicate pe care le trăim. Era să uit! Mai există aici un plus: mirosul acela de tipografie care te lovește când frunzărești cărticica CD-ului ce cuprinde texte și imagini. Yep, old school, dar cui nu-i place?

Pe scurt, Pragu de Sus navighează undeva între apele delimitate cu titulatura de „muzică pentru toată lumea“ și cele botezate „muzică pentru inițiați“. Piesele lor prind bine de tot în rândul oamenilor care folosesc muzica pe post de relaxare după o zi extenuantă la servici și care caută să fredoneze „la li la li lu li“ alăuri de gașca lor, dar pot fi consumate lejer și de „ceilalți“.  


13 oct. 2021

Puba Jazz Connection - Puba Jazz Connection 2020

 


Fără a face parte din gașca inițiaților în ale jazz-ului, fiind mai degrabă un simplu meloman care devorează aproape toate genurile muzicale prezente pe piață, pot afirma cu tărie că primul album de autor al lui Puba Hromadka merită să fie băgat în seamă de fiecare omuleț de pe această planetă care rezonează în vreun fel sau altul cu ceea ce ne place să numim „vraja muzicii“. Cele nouă compoziții proprii care se găsesc pe acest disc editat sub titulatura de Puba Jazz Connection curg cât se poate de natural și se încadrează lejer în categoria mainstream jazz. Piesele sunt „aerisite“ și se pretează a fi ascultate pe-ndelete atât într-o drumeție cu peisaje mirifice în fundal cât și la foșnetul lemnelor care trosnesc într-o sobă în toiul unei toamne răcoroase la o cabană din Gărâna sau elsewhere.  

Comparația cu peisajele mirifice nu e deloc întâmplătoare, căci prima și ultima melodie de aici fac referire la două așezări ale patriei noastre care ar trebui să fie cunoscute amatorilor de jazz. E vorba de Gărâna și Brebu (Nou), separate de o distanță de șapte kilometric și unite prin faptul că în prima dintre ele se desfășoară cel mai celebru festival de jazz din România iar a doua este sediul central al multor artiști de prin Timișoara și nu numai. „From Brebu to Gărâna“ deschide acest album cu un sound jucăuș în care saxofonul lui Nicolas Simion face minuni. E genul acela de piesă care ar utea fi folosită și în coloana sonoră a vreunui serial de desene animate din anii 70 – 80, care-ți creează bună dispoziție. Grație liniei de bass a lui Decebal Bădilă, , Lonely Lady, te teleportează undeva la granița dintre rock și jazz, iar percuția lui Puba adaugă și ea un strop de magie. Un alt moment savuros este „Alongside the devil“, care ar fi putut face parte din soundtrack-ul unui film de genul Pantera Roz, iar „In Vain“ prezintă un adorabil mix de bass și saxofon care nu are cum să nu te ungă la suflet.  Pianul lui Paul Weiner merge deasemenea cât se poate de bine, în special în „Going good“ sau „Without a trace“. Ingredientele care fac ca acest album să fie unul adorabil nu doar pentru cei inițiați în ale jazz-ului sunt destule, motiv pentru care albumul Puba Jazz Connection n-are cum să lipsească din discografia oricărui meloman din patrie. 

Dacă ați ajuns aici și nu știți cine este Puba Hromadka, poate e cazul pentru mici lămuriri. Domnul face parte din gașca artiștilor autohtoni care nu sunt cunoscuți la adevărata lor valoare în patria natală. Pe numele său adevărat Georg Hromadka, artistul a făcut parte din formațiile Clasic XX și Gramophon și a părăsit România în 1977 în Germania. După 1989 a deschis la Timișoara unul din primele cluburi de jazz din țară, Pod 16 și este unul din întemeiatorii festivalului internațional de jazz de la Gărâna. Puba Hromadka a înregistrat primul său album de autor alături de Nicolas Simion (sax), Paul Weiner (pian) și Decebal Bădilă (bass) în luna noiembrie a anului 2020. Designul grafic al discului este realizat de Valeriu Sepi. Fotografiile care însoțesc CD-ul au fost realizate de regretatul Liviu Tulbure și Dan Stănescu, iar aranjamentele au fost realizate de Puba Hormadka și Paul Weiner. Audiție plăcută!


2 oct. 2021

Zoli Toth - Better Together

 


Titlul primului album de autor semnat Zoli Toth te poate duce cu gândul la un slogan publicitar. Sau chiar la o filozofie cât se poate de adecvată vremurilor pandemice pe care le trăim. Poate fi și un soi de „pipa păcii“. Adică o strângere de mână între amatorii de muzică așa numit clasică și cei îndrăgostiți de sound-urile înglobate în ceea ce ne place să numim în zilele noastre „electronică“. 

Grație tehnicii actuale, la prima vedere, combinația asta de stiluri este la îndemâna oricui. La a doua vedere, „ciorba“ asta nu e așa simplă. Căci, dincolo de înțelegerea celor două zone muzicale distincte ai nevoie și de o oarecare „nebunie“ pentru a te aventura într-o direcție care necesită atenția completă a ascultătorului în niște vremuri în care lumea numai are răbdarea de a descoperi lucruri cu adevărat interesante. În afara țărișorii noastre, genul acesta de combinație a avut parte de câteva exemple reușite. În patria noastră, sufocată de muzici de tip „gumă de mestecat“, genul acesta de „ciorbă“ e rara avis iar Zoli Toth e un bucătar cu mult curaj, căci nu e tocmai ușor să vii în fața națiunii cu un asemenea disc. 


Pentru a elimina orice fel de dubii, Better Together nu este recomandat celor care fredonează la semafoarele patriei hiturile difuzate la greu de posturile de radio comerciale din România. Chiar dacă nu are contraindicații, muzica lui Zoli Toth – în general și cu atât mai mult în acest caz - nu este destinată persoanelor pentru care muzica este un fundal plăcut pe care se realizează alte activități. Cele zece piese incluse pe Better Together reprezintă în linii mari muzică electronică cântată pe sintetizatoare analogice, intrumente de percuție și timbre muzicale produse de o sumedenie de obiecte industriale. Încă din prima piesă a discului, Pulse V3 e clar pentru toată lumea că autorul nu oferă ceva „pe tavă“, compoziția fiind o provocare pentru cel ce o ascultă. Pe un soi de Jean Michelle Jarre amestecat cu percuții drăgălașe și artificii sonore cât se poate de inedite, melodia te introduce într-un film. Cu crescendo-uri bine dozate, cu sound-uri în a doua jumătate care mie mi-au amintit de Bonobo, piesa te captivează din start. Fie că e vorba de „Story from Banat“, „Exodus“ sau „Iubește și lasă“, fiecare compoziție de aici îți poate „suna“ cu influențe Aphex Twin sau Portico Quartet, în funcție de cee ace a ascultat în trecut fiecare ascultător. Un alt nume care îți rămâne în cap după audiția acestui disc este fără îndoială Nils Frahm. Fără a o lungi prea mult, viziunea lui Zoli Toth asupta muzicii este surprinzătoare. Fiecare piesă te introduce într-un alt „film“ și senzația pe care o ai după ce ai ascultat albumul cap – coadă de mai multe ori este aceea că omul ăsta care a inventat melodiile de aici ți-a transmis o stare de bine. Un soi de „feel good“, cât se poate de necesar vremurilor tulburi în care ne scăldăm cu toții. 

În încheiere îmi permit să-I dau cuvântul domnului răspunzător pentru acest disc. „Așa cum scriitorii propun să citim câte un capitol pe zi, așa propun și eu publicului cinci minute de ascultat muzică. Indiferent de gen. Cinci minute în care nu faci altceva, nu mănânci, nu te uiți la TV, nu vorbești cu nimeni, doar asculți. Trăim vremuri în care toată lumea vorbește deodată și consumă de toate, dar cred că muzica trebuie ascultată“, spune  Zoli Toth. Acordați măcar cinci minute audiției acestui album și veți descoperi că a meritat.