Kasper Bjørke - Standing on Top of Utopia

Electro - pop - ul fabricat in Scandinavia oscileaza intre balearic disco si sunete melancolice, multe dintre instrumentale fiind pur si simplu schizofrenice. Oricine poate gasi ceva pe plac pe aici. De la amatorii de italo - disco la cei care halesc pe paine new - wave, de la cei afundati in electro/minimal/trance pana la easy listening, fiecare are cate ceva de iubit in acordurile celor zece piese...

Gratie unor nume ca Royksopp, Lindstrom, Prins Thomas - si lista poate continua - avem un orizont de asteptare "mai altfel" atunci cand vine vorba de dance - pop - ul fabricat in Scandinavia. Adeseori producatorii din aceasta gasca defileaza voit prin mai multe stiluri reusind sa evite cu maiestrie granitele dintre acestea. Electro - pop - ul lor - acompaniat de regula cu voci feminine- oscileaza intre balearic disco si sunete melancolice, multe dintre instrumentale fiind pur si simplu schizofrenice. Cel de-al doilea disc al danezului Kasper Bjørke are parte de o paleta stilistica cat se poate de bogata. E greu de definit un disc in care nu exista doua piese la fel, in care creativitatea este dusa uneori la extrem, pana la limita bunului - simt.
Kasper Bjørke isi incepe discul cu o alegere foarte ciudata, o piesa din categoria "minimal" care n-are defel darul de a atrage atnetia. Se prea poate ca daca piesa ar fi fost introdusa undeva spre mijloc, primirea sa fi fost alta: asa ramane un beat generic si o voce de goth - rock care nu reuseste sa strice o monotonie deranjanta pe alocuri. Din fericire sentimentul de mediocritate e "spart“ de Young Again, o piesa cu o melancolie aparte care are toate premizele pentru a fi ascultata la maxim  atat in dormitor cat si pe ringul de dans. E unul din diamantele acestui material, cu un sunet cat se poate de cald, care incepe de parca ar fi ceva din categoria Blur sau Starsailor si incet - incet prinde din vraja Royksopp sau Miike Snow. Ce mai, capodopera, piesa care nu trebuie ratata sub nici un chip! Dasko Vanitas mentine tempo-ul la un nivel ridicat chiar daca nu are darul de a fi geniala, dar face loc pentru Efficient Machine, unul din momentele bunicele ale acestui disc. Piesa are un pedigree cat se poate de divers: jongleaza prin muzica "indie" cu chitari dar nu duce lipsa nici de beat-uri pretabile pe ringul de dans, echilibrand cele doua chestiuni intr-un mod cat se poate de natural.


Melmac nu este doar numele planetei de pe care a sosit celebrul personaj ALF, ci si una din cele mai dansante piese din acest disc. Este un disco cat se poate de mutant cu incursiuni in lumea Mr. Oizo si categoric melodia care "pica" bine pentru cei care iubesc apa plata dis - de - dimineata la after - hours. Si tocmai cand lucrurile se indreapta spre zona "dark" a muzicii dance ne izbeste piesa Alcatraz, un deep - house cat se poate de luminos si saltaret, coplesit insa de stilul destul de ciudat in ale compusului manifestat pe deplin de cei care se ocupa de asa ceva in tarile nordice.

Great Kills are darul de a soca din nou printr-o schimbare de stil de 180 de grade. Pentru cateva minutele ascultatorul este introdus intr-o zona de ambient curioasa, din care nu lipsesc insa sunetele de sytnh analogic. Exista si un cover aici dupa Heaven-ul celor de la Rolling Stones, o piesa destul de putin cunoscuta si implicit o alegere destul de curioasa. Fido and the friendly ghost devine pe parcurs un fel de deep - house - galactic si are toate motivele sa fie inclusa in randul momentelor bune ale discului. La fel ca si Fasano, care inchide acest album intr-un mod cat se poate de naucitor. E parca putin techno, putin ambient si mult "dark" in piesa asta.

Standing on Top of Utopia este un disc care combina ingenios beat-uri electro, riff-uri de bass spatiale si coruri care-ti raman intiparite indelung in urechi, reusind sa fie un album extrem de divers, din care oricine poate gasi ceva pe plac. De la amatorii de italo - disco la cei care halesc pe paine new - wave - ul, de la cei afundati in electro/minimal/trance pana la easy listening, fiecare are cate ceva de iubit in acordurile celor zece piese. Este un disc pe care-l recomand oricui care nu e cantonat doar in sound-urile vechi si este dispus sa guste dintr-un ghiveci electronic foarte consistent si hranitor.

Miike Snow - Miike Snow

Aflati undeva intre mainstream si underground cu o muzica aflata la confluenta stilurilor pop, dance si rock, suedezii de la Miike Snow au un disc excelent in prima lui jumatate. Cealalta jumatate e mai problematica, dar nimeni nu e perfect. Ah, si era sa uit, Animal este cea mai dragalasa melodie pop a anului trecut. Pe bune!

Cine n-a auzit Burial, Animal sau Black and Blue a pierdut cateva din cele mai dragalase melodii pop al anului trecut. Cine n-a auzit albumul de debut al misteriosului nume de Miike Snow se poate astepta la un disc pe jumatate excelent. In ceea ce priveste cealalta jumatate, hei, nimeni nu e perfect....

Cei care dau importanta si copertilor discurilor vor avea parte de un prim indiciu. Ca e vorba de ceva Made in Scandinavia. Sentimentul se intareste chiar de la primele note ale piesei care deschide albumul. Sunetul de sintetizator care vine parca-n valuri, cu pauzele tipic scandinavice creeaza o melodie jos palaria, Animal. Diversele "mutatii" in zona muzicii pop din aceasta parte a continentului au dat roade si-n trecut, daca e sa ne gandim numai la A-ha, ABBA, Sugarcubes, Cardigans, Royksopp si asa mai departe. Miike Snow se poate adauga lejer la aceasta lista fiindca reuseste sa surprinda printr-un pop interesant si distractiv. Fabricat in Suedia, of course.

In ciuda numelui, Miike Snow este o formatie alcatuita din trei tipi. Doi dintre ei si-au facut "ucenicia" in domeniul productiei sub numele de Bloodshy & Avant. Cu brio, fiindca au scris/compus/produs pentru Madonna, Kylie Minogue sau Kelis si au si un premiu Grammy la activ. Cel de-al treilea este american.

Muzica tipic suedeza isi da in petec cu mare fast in piesa Burial, care defineste cat se poate de puternic amalgamul care se revarsa din Miike Snow. Adica pop, electro, dance si putin rock alternativ. Pare o asociere insipida, dar in mana celor de la Miike Snow e posibil si asa. Burial nu duce lipsa nici de umor, textul At your own funeral dont forget to cry (La inmormantarea ta/ Sa nu uiti sa plangi) fiind cat se poate de morbid. Piesa este insa cat se poate de fericita, fiind una din cele mai bune mostre de pop dragalas fabricat anul trecut. Black and Blue suna de parca Deadmau5 s-ar fi gandit sa colaboreze cu orice trupa de rock din Marea Britanie din zona Kasabian sau Oasis.
Paralele cu diverse nume din zona electro si pop nu se opresc defel odata cu auditia discului. A horse is not a home aduce a LCD Soundsystem si exceleaza prin energie  iar balada Sylvia aluneca in zona Massive Atack, cel putin prin prisma armoniilor neconventionale. Cel mai mare hit al lor Animal este fara indoiala o piesa care isi merita locul intr-un muzeu al pieselor care au schimbat ceva in materie de "gusturi“. Daca pe alocuri vocea seamana a vremurile de-nceput ale celor de la The Police, restul este o revolutia a sunetelor combinate de n ori care dau o linie mlodica aparent bizara, dar foarte dragalasa in final. Este o melodie care parca iti plateste datoriile pe care le ai la banca. O capodopera. pop.

Desigur, exista si momente mai putin marete. Cult Logic nu se ridica nici pe departe la pretentiile unui asemenea album, iar Plastic Jungle aduce a ceva din anii 80, nu din prima linie insa. Chiar daca In search of nu este tocmai de aruncat la Recicle Bin, repetivitatea e obositoare, iar Faker, care inchide discul este o gluma. O balada cantata la pian in stilul Beatles, cu putina gheata din Nord.

Asadar, Miike Snow are doua parti distincte. Daca primele cinci piese au fiecare plusuri de originalitate, celelalte sunt parca de umplutura, copiind pe ici pe colo ideile primei jumatati si nereusind sa prinda statutul de "iesit din comun".

Pozitionati undeva intre dance/pop/rock alternativ ca si stil si la mijlocul distantei dintre mainstream si underground, e greu de crezut ca Miike Snow si-a propus sa umple stadioane la concertele lor din viitor. Nu mai putin adevarat este faptul ca formatia care a adunat laolalta pe un singur disc capodopera Animal plus alte doua piese de exceptie (Burial si Black and Blue) este una de care vom mai auzi pe viitor.

Miike Snow poate fi o auditie placuta pentru orice posesor de urechi care gusta intr-un fel sau altul chestiunile care se intrepatrund. Nu e pentru fanii inflacarati ai niciunui stil, e pentru cei care sunt curiosi de muzica dragalasa venita din Nord.