Ravi Hazard – Clepsidra

 

Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997 Adrian Păunescu îl aude pe stradă cântând melodia „Două Fântâni”, rămâne impresionat de vocea lui puternică și aparte și îl invită la cenacul „Totuși Iubirea” ca debutant. Urmează două albume, lansarea trupei Hazard și un succes binemeritat. După câteva probleme medicale care l-au forțat să renunțe temporar la carieră, Ravi Hazard a revenit în atenția melomanilor cu câțiva ani în urmă și a lansat acum albumul Clepsidra, înregistrat în Snog Studio Sibiu, Hazard Audio Records Timișoara și Vița De Vie Studio București.

Pentru amatorii de etchete, ceea ce cântă Ravi ar putea fi lejer inclus în categoria aia care se află între rock și folk. Sau și mai pertinent....un altfel de folk – rock. Pentru ceilalți, compozițiile autorului se potrivesc la fix cu muzica de/din suflet. Adică cu melodiile alea care curg firesc. Care au parte de texte nu foarte ușurele și structuri componistice pe alocuri întortocheate, dar cu bun gust. Îmbibate cu naturalețe.

Naturalețea iese la iveală încă din prima melodie „Departe de tine“, iar sound-ul chitării lui Horea Crișovan iese la iveală în cea de-a doua piesă a discului, Străin. E piesa aceea în care aflăm că „ziua naște monștri/noaptea îi ascunde/iar eu gluma sorții/să m-ascund nu am unde“. Piesa are un start previzibil dar se transformă pe parcurs într-o explozie de ritmuri cu chitări zgomotoase, percuție energică și o dinamicitate aparte, cu vagi acorduri care te duc cu gândul la grunge rock.  

Balada  „Înger„ ar putea fi inclusă lejer în compilațiile Kuschelrock editate de-a lungul anilor și beneficiează de un amestec de violoncel și vioară mai mult decât izbutit, totul fiind colorat cu sunetele de pian ale lui Robert Anghelescu (Proconsul) și vocea inconfundabilă a lui Ravi.

Unul din motivele pentru care piesa care dă titlul acestui album, „Clepsidra„, este într-adevăr remarcabilă este acela că aceasta îi are ca invitați pe  Kempes și Horea Cruișovan. Dincolo de melodie,desigur e...cuvântul. Care spune că „Tu ești noaptea ce doare / Iar eu clepsidra ce nisip nu mai are„.  Și dacă tot am amintit de textele speciale ale lui Ravi, nu am cum să nu remarc„ Porțile Raiului, „ unde „cumpărăm lucruri, lucruri frumoase/ le dăm nume le punem în case / porțile raiului au ruginit / cheia nu mai e de găsit„.  

Următoarele trei piese de pe Clepsidra sunt frișca de pe savarină. Și asta pentru că Țihganca, La mișto și Fata preotesei sunt compoziții cu acel vino-ncoa ce te cuceresc din prima. Cu mici incursiuni în aromele balcanice (Țiganca), un refren care îți poate aduce aminte de hiturile celor de la Vaya Con Dios  (La mișto) sau explozii de sunete de vioară demențiale (Fata preotesei), compozițiile acestea fac parte din categoria mega – prietenoase și pot fi fredonate de toată lumea. Finalul discului este unul destul de surprinzător, căci în „Renașterea norocului„, același Horea Crișovan se dezlănțuie în niște acorduri care îți pot aduce aminte de excelentul disc propriu al lui Horea, My Real Trip.

 

Coperta albumului Clepsidra reprezintă un tablou pictat de compozitorul Ravi Hazard.. Și funcționează ca un adevărat liant între cele două arte. Pensula meticuloasă dintr-un tablou surprinde miscarea, la fel cum interpretarea unui muzician animă o melodie. Drept urmare, impactul unei opere de artă vizuală poate fi asemănator cu rezonanța emoțională derivată dintr-o compoziție muzicală.

Categoric, alături de sonorităţile aşa – zis folk – rock, urechile spălate pot desluşi şi alte nuanţe stilistice. Cireașa de pe tort este vocea inconfundabilă a lui Ravi, iar textele îmbibate cu arhaisme și regionalisme ce amintesc de haiduci, dragoste de țară și pățanii ironice completează un album izbutit. E adevărat, pe ici pe colo există niște șabloane previzibile, dar maniera de interpretare a artistului nu este deloc plictisitoare, iar colaborarea cu o serie de artiști care apar pe cele nouă piese sună exact așa cum trebuie. Textele de pe Clepsidra nu se adresează acelora care au un vocabular format numai în fața show-urilor din fața televizorului, iar muzica e altfel decât în șlagărele din zilele noastre. Rămânând la asemănarea dintre tablouri și muzică, albumul ăsta e plin de culori contrastante și complementare, peste care s-au adăugat note si acorduri izbutite și se adresează tuturor celor care sunt amatori de frumusețe în artă.