15 dec. 2023

Dixie Krauser - Kill Tumor

 



Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia.  Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel.

„I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe albumul Avalon). Desigur, fiecare meloman poate invoca alte reconectări, iar ideea principală este aceea că discul acesta reunește sub același acoperiș o fuziune de genuri cât se poate de mișto. Pe piesa Chemical Madness – Dancing Platinum urechile pot sesiza arome de krautrock a la Popol Vuh, pe Night Mood se intrezăresc și acorduri de Wings sau Pink Floyd, iar ultima melodie de aici No More Pain reușește să-ți creeze o stare de bine, inexplicabilă prin cuvinte.

Grație producătorului timișorean Mighty Boogie, discul ăsta sună exact așa cum trebuie în anul 2023, iar  atenția lui Dixie Krauser pentru detalii face ca fiecare secundă de aici să fie bine chibzuită, întregul fiind unul de mare finețe. 

„În general nu-mi place să explic muzica, fiecare o aude și o simte în felul lui dar fac o excepție pentru că starea în care am fost atunci când am imprimat acest album a fost deosebită. Povestea începe în luna iunie a anului 2021, când am aflat că am o tumoare inoperabilă. Numai când eram în studio puteam uita de dureri și stările psihice foarte ciudate care se schimbau permanent. Nu aveam niciun plan pentru o producție, dar am început să imprim tot mai mult. Inspirația pentru acest disc a fost de fapt dorința puternică de vindecare și prelucrarea stărilor mele în muzică. Piesele sunt instrumentale, bassul e o combinație de groove cu solistică, imprimare analog fără corecturi și tricuri digitale, mixajul și masteringul au fost făcute de timișoreanul Mighty Boogie, cu care am avut o colaborare foarte bună. Sper ca lumea să înțeleagă mesajul pozitiv… acela că se poate învinge boala asta groaznică, dar rămâne tot timpul un pericol“, spune Dixie Krauser., în prezentarea acestui material discografic.

Nu-mi rămâne decât să vă invit să ascultați cu atenție Kill Tumour și să vă transpuneți fiecare în filmul propriu. E un album care emană din toți porii săi bun gust și care poate fi consumat de oricine, neavând contraindicații. Unicul minus ar putea fi grafica neinspirată din punctul de vedere al subsemnatului. Pe scurt, după audiția asta aștepți cu nerăbdare viitoarele excursii în sunet ale muzicianului născut în Timișoara care din 1985 trăiește în Germania. Albumul se găsește la Viniloteca. 




12 dec. 2023

The Mono Jacks - Norul nouă

 


Spre deosebire de perioada în care a activat în formația AB4, una din trupele care cu vreo două decenii în urmă aborda un rock cu cojones în acea perioadă, Doru Trascău s-a metamorfozat în The Mono Jacks într-un stil muzical mai puțin gălăgios, digerabil pentru urechi de toate felurile, inclusiv pentru cele care sunt obișnuite cu sonoritățile pop – rock. Desigur, The Mono Jacks face parte din cartelul românesc al trupelor care activează în ceva care poate fi etichetat a fiind indie – rock românesc. Ciorba asta e formată din trupe care oscilează abil între texte cu angoase specifice spațiului nostru geografic și un 90s rock, post – grunge sau alternative, bine executat, cu priză mai ales la melomanii care nu-s neapărat înrolați într-un stil muzical anume.  

Chiar dacă scriptic, muzica asta este cât se poate de lovely, ceea ce lipsește din meniu este orginalitatea. Sound-ul albumului este corect și balansat, dar merge pe drumuri bătătorite de mii de alte trupe din lumea întreagă. Există aici câteva momente bunicele, cum ar fi explozia solară din piesa O să încep de luni, dar senzația overall este aceea că pe parcursul acestei audiții tot aștepți să se schimbe ceva. Și asta nu se întîmplă, exact ca în textul piesei Aici, acum care spune că toți așteptăm să se întâmple ceva / toți așteptăm să se schimbe ceva. 

Dincolo de eventualele monotonii stilistice sesizabile pentru cei mai pretențioși, muzica celor de la The Mono Jacks curge lin și este executată ca la carte. Spre deosebire de textele puerile din multe alte producții autohtone, poveștile lor sunt inspirate, iar concertele au parte de o energie mișto. Drept urmare, discul ăsta poate surprinde într-un mod plăcut urechile obișnuite cu armonii rock ușor de dibuit. Pentru urechile celelalte, alea care caută acel altceva...există destule alternative.