De ascultat

  Albumul de debut semnat Lil Obeah are o copertă șmecheră și o descriere care la prima citire te poate băga în ceață. „Conceptul albumului este dezvoltat în jurul muzicii dub, reggae influențe din filme horror clasice dar și folclor și folk românesc produs și promovat înainte de ’89 de Electrecord“. Desigur, nu e nimic de groază aici, doar clasica imagine în care Transilvania e asociată inevitabil cu „horror“ –ul Dracula. Dincolo de etichete, e un disc care se pretează a fi ascultat de oricine, indiferent de preferințele muzicale. Da, există aici multe influențe dub, niscaiva reggae și chiar și reminescențe de folk și topping mișto de folclor. Dar și theremin , țambal și alte bunătățuri care creionează un amalgam gustos și care merită atenția sporită a oricărui meloman care vânează acel „ceva“ care face diferența între banal și original.  Fără tăgadă, primul contact cu lumea sonoră imaginată de Andrei Bucureci, cel care se află în spatele pseudonimului Lil Obeah, este unul a...

Trebuie să mărturisesc faptul că muzica jazz nu este „top of the list“ atunci când vine vorba de preferințele personale. Cu toate acestea, vorba englezului, now and then, urechile descoperă niscaiva lucruri interesante și-n această felie. Aparent muzica jamaicană n-are nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înțelegem noi prin jazz. Și nici Norvegia nu e cine știe ce cunoscută pe plan mondial atunci când vine vorba de reggae sau dub.  Tobarul Sly Dunbar și basistul Robbie Shakespeare nu prea mai au nevoie de prezentare. Și nici geniul norvegian Nils Petter Molvaer. Alături de ei, în această desfășurare impresionantă de forțe se află norvegianul Eivind Aarset plus vrăjitorul finlandez Vladislav Delay. Acesta din urmă a făcut valuri în rândul cunoscătorilor prin diverse pseudonime ca  Luomo, Sistol, Uusitalo, Conoco sau Ripatti, toate acestea abordând ceea ce specialiștii descriu ca find the ambient, glitch, house sau techno, carevasăzică muzică electronică.  At...

                                              Cel de-al patrulea material discografic al cântăreţei braziliene Ceu face parte din discurile acelea „nebunatice“, în care influenţele tradiţionale se împletesc cât se poate de fericit cu armoniile unor stiluri muzicale cât se poate de moderne din gama trip – hop, reggae sau chiar „electronice“. Fără îndoială,  „ghiveciul“ acesta între tradiţional şi modern se regăseşte în destul de multe cazuri în zilele noastre, dar şarmul combinaţiei de faţă este asigurat de echipa de producători (printre care se numără şi clăparul Hervé Salters, cunoscut ca şi General Elektriks) şi de vocea inconfundabilă a artistei.  Timbrul vocal al solistei prezintă unele inflexiuni care te duc cu gândul la Astrud Gilberto. Şi la ...

Dincolo de diversele trenduri care se perindă periodic prin industria muzicală mondială, există câteva trupe care nu se abat defel de la drumul lor. Una din ele este Skindred. O formaţie renumită în anumite cercuri. Practic, oamenii ăştia amestecă în cote cât se poate de potrivite mai multe chestii faine: de la dancehall reggae la nu metal, iar din ecuaţie nu lipsesc nici efectele „electronice“ de soi bun.  Cel de-al 5-lea material discografic editat în cei 16 ani de carieră a trupei nu diferă prea mult de precedentele. Poate „electronicele“ sunt mai „în faţă“, dar în linii mari compoziţiile noi merg pe acelaşi calapod ca-n trecut. Conform zicalei, dacă un lucru merge bine, nu e nevoie să-l repari. Deşi nu defel spectaculos, discul ăsta e unul „de bine“, căci pe lângă amestecul de sound-uri sună foarte „live“ şi degajă o energie straşnică. Debutul este spectaculos, căci Kill The Power reuşeşte să transmită exact „drumul“ pe care merg cei de la Skindred. Cu oareşce influenţe de Cy...

In caz ca nu stiati Zebda este un joc de cuvinte cat se poate de smecher. In limba araba cuvantul in sine are conotatia de unt, dar in jargonul din Franta „boeur“ inseamna arab. Chiar daca n-ai auzit in viata ta de creatorii hitului Tomber la Chemise, e de la sine inteles ca oamenii acestia nu canta despre „Veta/care/mi-a/stricat/chiuveta“ si nici ceva de genul „Esti frumoasa asa cum nu e/Si cum n-a fost nimeni“. Monsieurii care alcatuiesc trupa Zebda au stiut dintotdeauna sa evite incadrarea in diverse canoane, bagajul lor de sound-uri cuprinzand dintotdeauna incursiuni in rock, rai, reggae, funk si multe alte bunataturi, una din posibilele explicatii pentru o asemenea varietate stilistica fiind insusi faptul ca preferintele muzicale ale membrilor trupei se intind de la James Brown la The Clash. Asta ca sa nu mai amintesc de faptul ca isi au sediul in Toulouse si au radacini etnice mega – multiple. Oamenii au luat nastere in 1985, dar primul lor album oficial a aparut doar sapte ani...

Oricat de dubios ar parea, Dubioza Kolektiv „o arde“ intr-un soi de reggae, dub, hip – hop, ska, hardcore si muzica balcanica. Am constatat acest lucru „live, pe viu” vorba cuiva atunci cand au sustinut un concert in Timisoara, pe scena festivalului IRAF, unde – dupa cum era de asteptat – au repurtat un succes deosebit cu una din piesele care i-a facut cunoscuti pe meleagurile noastre si care poarta titlul de Marijuana. Fie ca ii categorisesti niste Rage Against the Machine mai balcanici sau niste Zdobi si Zdubi mai electronici, oamenii astia au o energie debordanta in concerte, iar acest lucru se simte cu urechea libera si in cel de-al 5-lea album discografic al lor care se numeste Wild wild East.

Sincer, Superheavy mi se pare cel mai neinspirat nume de formatie de pe aceasta Planeta, chiar si avand in vedere ca avem de-a face cu un supergrup, dar trecand peste acest minuscul amanunt, discul asta n-a reusit sa-mi provoace prea multe emotii, desi este realizat de niste super „grei” in adevaratul sens al cuvantului. Nu e vorba de kilogramele pe care le cantaresc artistii in cauza, ci de faptul ca sub aceeasi umbrela s-au adunat aici nume de referinta ale muzicii mondiale. In ordinea numerelor de pe tricouri ii avem aici pe capitanul Mick Jagger, plus baiatul lui Bob Marley, Damian, diva muzicii soul Joss Stone, compozitorul si solistul indian A.R. Rahman si fostul membru al trupei Eurytmics, Dave Stewart. Pentru mine, unicul membru „nesuperheavy“ din aceasta ecuatie ramane indianul A.R. Rahman, care conform Google-ului se poate mandri printre altele cu doua premii Grammy si o gramada de premii pentru coloanele sale de filme. Aparent ciorba asta de reggae, rock si world music ar tr...

Asteptari: Formatia americana Blondie a debutat in 1976 cu albumul omonim si a luat o pauza de vreo 15 ani (din 1982 pana in 1997). Panic of Girls este cel de-al 9-lea material discografic al trupei care vine la opt ani dupa precedentul The Curse of Blondie si cuprinde 11 piese in varianta normala, la care se adauga inca doua pentru cei care se hotarasc sa achizitioneze varianta Collector's Pack. Rezultat: Panic of Girls e un album frustrant care iti transmite o senzatie de neimplinire. E ca si cum vrajesti o fata, ajungi sa te saruti cu ea, dar continuarea nu e deloc asa cum ti-ai imaginat-o, astfel incat ramai cu alea umflate. Buze sau alte organe anatomice.

Asteptari: Selah Sue s-a nascut in 1989 in Belgia si a debutat cu un E.P. numit Black Part Love, urmat doi ani mai tarziu de Raggamuffin. Solista a aparut anul trecut alaturi de Cee Loo Green in albumul acestuia The Lady Killer, iar discul ei de debut contine 12 piese. Rezultat: Nu demult, fenomenul amestecului laolalta a mai multor genuri muzicale era o chestiune etichetata la categoria “trendy“. Ayi a devenit deja o banalitate, astfel incat cei care nu se folosesc de aceast artificiu pentru a ajunge in inimile mai multor fani de diverse culori stilistice sunt considerati oldschool. Belgianca ce figureaza in buletin cu numele de Sanne Putseys propune aici un exercitiu de cum sa combini laolalta reaggae, nu – soul si R & B. Lucru care pe alocuri ii reuseste de minune, iar alteori mai putin.

Asteptari: House of Shem este o formatie din Noua Zeelanda care este formata din sapte muzicieni iar Island Vibrations este cel de-al doilea album din istoria trupei. Discul cuprinde 13 piese de factura reggae – pop si a ocupat prima pozitie a topului de albume din Noua Zeelanda. Rezultat: Indubitabil, discul asta iti da impresia de deja – vu inca de la prima nota a acestuia, sentimentul ramanand cat se poate de pregnant pana la final. Stilistic ai impresia ca asculti unul din albumele de inceput ale celor de la UB40. Marturisesc, a fost o reala surpriza pentru urechile subsemnatului sa dea de asemenea compozitii care gem de melodicitate si amesteca intr-un mod fericit stiluri contemporane si traditionale din lumea reggae-ului.

Asteptari: The Jolly Boys e o formatie din Jamaica ce activeaza de prin 1955, care a trecut printr-o serie dfe schimbari de componenta si interpreteaza asa numita muzica mento.

Asteptari: Easy Star All-Stars e un colectiv de muzicieni din zona reggae, care a colaborat ca backing – band cu o serie de artisti, dar din cand in cand a mai scos si albume sub nume propriu. In 2003 echipajul acesta a reinterpretat celebrul disc Dark Side of the Moon, dandu-i titlul de Dub Side of the moon. Acum patru ani, trupa a realizat Radiodread, un album dupa piesele de pe OK Computer de Radiohead, iar anul trecut altul dupa Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band de The Beatles. Rezultat:Nu e o treaba tocmai usoara sa realizezi un album in varianta dub si dubstep dupa cel de-al 8-lea disc al celor de la Pink Floyd. Iar dupa sapte ani sa faci un cover dupa cover pare si mai ciudat, la prima vedere. Dubber side of the moon e un material de remixuri realizat dupa cover-uri. Suna ridicol, nu-i asa? Chiar daca accentele reggae ale pieselor s-au pastrat intr-o masura mai mica sau mai mare, de aceasta data stilistic curcubeul e unul mult mai cuprinzator. Trebuie sa marturisesc f...

Asteptari: La doar cateva luni dupa ce au scos cel de-al 9-lea album numit How I got over, cei de la The Roots s-au reintors in atentia melomanilor pentru un disc in care au colaborat cu John Legend, alaturi de care dealtfel au realizat si doua piese din albumul precedent, Doin’ It Again si The Fire. Discul cuprinde o sumedenie de cover-uri din zona soul a anilor 60 sau 70 si are parte de alti colaboratori mai mult sau mai putin cunoscuti. Rezultat: Buchetul de soul, funk, jazz, blues, gospel, reggae si putintel hip – hop din care e alcatuit acest material e unul mirific si face ca Wake Up sa fie una din cele mai frumoase aparitii ale anului in curs. Ca si in alte dati, hip – hop – ul practicat de cei de la The Roots este cat se poate de elegant si subtil, iar atunci cand spun ca oamenii acestia reinventeaza genul nu gresesc defel. Un alt motiv pentru care albumul acesta merita sa-si gaseasca loc in discografia oricarui meloman este acela ca marea majoritate a melodiilor au daru...

Discul este de neratat pentru aceia care au invatat faptul ca adevaratele comori nu se gasesc niciodata la suprafata ci trebuiesc cautate in adancuri. Chiar daca aparent discul acesta se adrseseaza unui public larg prin faptul ca e croit pe cateva melodii “evergreen” din mai multe stiluri, nu poate fi o auditie usoara pentru toata lumea. Si asta nu neaparat din cauza faptului ca abordeaza dub-ul, un gen mai putin popular in randul maselor. Ceea ce-l face sa aibe o eticheta “pentru cunoscatori” este predilectia acestuia pentru piese mai putin cunoscute publicului larg. Asteptari : Eroii copilariei multora, Bud Spencer si Terence Hill au servit drept inspiratie pentru numele unui grup elvetian care incepand din 2003 fac ceva furori in zona dub a muzicii. Albumul cu numarul trei din visteria trupei vine dupa Nitro si Return Of The Supercops. (care a inclus inclusiv o piesa numita Piedone in Dub) Rezultat : Chiar daca aparent discul acesta se adrseseaza unui public...

Chiar daca Nas si Damian Marley isi fac treaba cat se poate de bine, albumul nu reuseste sa impresioneze prea tare. Poate m-as fi asteptat ca hip – hop – ul lui Nas sa fie mai mult prezent in structura melodiilor, poate discul sufera de prea mult mesaj “back to african roots”, cert e ca discul nu se ridica la nivelul asteptarilor pe care le-ai avea de la artisti de asemenea calibru. Sentimentul pe care il ai dupa auditia acestui disc este ca oamenii au facut un jam session in care s-au distrat de minune, poate ajutati chiar si de oaresce stimulente. Ca si concept – back to Africa – e deasemenea izbutit. Doar ca mesajul nu e foarte coerent. Ideea nu e noua, altii au facut-o la fel de bine si acest disc nu e o capodopera, chiar daca nu e de lepadat. Asteptari: Alaturarea unui nume “valabil” din zona hip – hop – ului american, Nas cu cel mai tanar dintre baietii lui Bob Marley, Damian are toate premizele unei colaborari de succes, avand in vedere ca fuziunea di...