Zebda - Second Tour

In caz ca nu stiati Zebda este un joc de cuvinte cat se poate de smecher. In limba araba cuvantul in sine are conotatia de unt, dar in jargonul din Franta „boeur“ inseamna arab. Chiar daca n-ai auzit in viata ta de creatorii hitului Tomber la Chemise, e de la sine inteles ca oamenii acestia nu canta despre „Veta/care/mi-a/stricat/chiuveta“ si nici ceva de genul „Esti frumoasa asa cum nu e/Si cum n-a fost nimeni“. Monsieurii care alcatuiesc trupa Zebda au stiut dintotdeauna sa evite incadrarea in diverse canoane, bagajul lor de sound-uri cuprinzand dintotdeauna incursiuni in rock, rai, reggae, funk si multe alte bunataturi, una din posibilele explicatii pentru o asemenea varietate stilistica fiind insusi faptul ca preferintele muzicale ale membrilor trupei se intind de la James Brown la The Clash. Asta ca sa nu mai amintesc de faptul ca isi au sediul in Toulouse si au radacini etnice mega – multiple. Oamenii au luat nastere in 1985, dar primul lor album oficial a aparut doar sapte ani mai tarziu sub numele de L'Arène des rumeurs. Pe langa curcubeul stilistic etalat pe plan muzical, oamenii astia au stiut sa se faca placuti si pentru textele lor profund ancorate in realitatea sociala. Ca un exemplu, titulatura celui de-al doilea album al lor „Le Bruit et l'odeur“ (Zgomotul si mirosul) facea referire la un discurs sustinut la vremea aceea de Jacques Chirac, in care acesta din urma se plangea de problema „zgomotului si a mirosului care emana din apartamentele imigrantilor care locuiesc in Franta“. Semnificatia noului disc este insa una mai prozaica, fiindca de pe la sfarsitul anului 2003 Zebda a luat o pauza, membrii concentrandu-se pe diverse alte proiecte. Timing-ul acestei aparitii a fost ales cu mare grija, caci in aceasta primavara Franta va avea parte de alegeri prezidentiale, iar temele abordate de Zebda pot fi considerate lejer „teme de campanie“. Oamenii astia sunt ca niste verisori ai celor de la Manu Chao: militeaza pentru chestii precise si au in „malaxor” portiuni de world music, alternativ pop, ska, reggae, punk si chiar latino.

Printre problemele abordate in texte se numara cele legate de minoritati, cele legate de rasism si discriminare, iar pentru ca Touluse-ul respira puternic prin porii compozitiilor melomanul poate simti usoare adieri de Mediterana in track-uri.  J'Suis Pas are un iz strong de funk, iar La Chance e genul acela tipic de slagar francez care ti se cuibareste de la prima ascultare prin creier si ramane acolo permanent gratie unei linii melodice prietenoase si a unui reggae din categoria „de ascultat“. La Correction are un iz de hip hop francez misto, dar una din cele mai semnificative piese din acest Second Tour este fara indoiala Le Dimanche Autour De L’eglise (Duminica in jurul bisericii), care este o radiografie cat se poate de reusita a realitatii sociale din Toulouse si care ataca cat se poate de crancen spinoasa problema a identitatii nationale din Franta. E o piesa colorata si plina de energie care merita ascultari succesive. Le Talent e un soi de blues – hip hop cat se poate de interesant, iar sunetele arabesti se resimt din plin in Theoreme du Chale. Daca asculti cu mare atentie piesa Les Deux écoles, exista posibilitatea sa iti aduci aminte de copilarie - asta in cazul in care ai cantat vreodata melodia Freres Jaques -  care aici beneficieaza de o modificare:  „Frêres Jacques dormez-vous ? Qu’avez-vous fait du rendez-vous ? Si vous dormez encore, alors/ A la vie, à la mort“


Merita amintita si coperta acestui disc, a carei fotografie a fost inspirata dupa un celebru instantaneu surprins la Jocurile Olimpice din 1952. Un alt ingredient care face ca materialul acesta sa fie unul reusit este umorul cu care sunt inzestrati francezii. Probabil ca muzica in sine nu e taman revolutionara, dar ceea ce face ca acest album sa fie unul remarcabil sunt textele acestuia si curajul de a spune lucrurilor pe nume intr-o lume in care tot mai putini muzicieni isi asuma acest rol. Chapeu  bas!