Daca te intrebi ce e cu titlul asta sod (DJ-ul nu este doar un jukebox), fii foarte atent la sample-ul care este integrat in track-ul care da titlul acestui disc. „Excuse me, Mr. DJ! Could you play something with a beat? What do you mean “something with a beat”? You know, something I can to dance to. Well... I don't know, like what? You know, something like Puffy?“. Sample-ul cu pricina e imprumutat din 95 North - The Request, iar daca esti DJ sau ai calcat vreodata intr-un club in ultima vreme vei avea un deja – vu cu o sumedenie de pitipoance care se perinda pe la pultul DJ-ului si ii cer acestuia „ceva de dansat“. La prima impresie, era sa fac o greseala, aceea de a afirma ca e pentru prima oara cand acest blog de recenzii ajunge sa se ocupe de un produs made in Polonia. On second thought, acest lucru s-a mai intamplat o singura data, atunci cand am disecat albumul lui Igor Boxx, Breslau. De aceasta data, in vizor este un tip cat se poate de misterios care-si spune Warson. Despre el, se stiu foarte putine lucruri. Pe pagina lui de Soundcloud la capitolul “about” sta scris “ that's the joint !“. Mai stim ca discul asta a aparut la label-ul polonez Tru:Funk, iar pentru cei care vor sa asculte un preview al discului (merita, credeti-ma), acesta se poate executa aici.
Amatorii de breaks si ritmuri funky trebuie sa fie pregatiti pentru un album consistent, care-ti insesnineaza efectiv ziua si care te face sa topai prin casa aparent fara nici un motiv. E o abordare cat se poate de fresh a notiunii care poarta numele “funky”, e un mash – up izbutit intre ritmurile etalate odinioara de Parliament-Funkadelic si beat-uri trendy, o minunatie de disc, ce mai! Pentru cei care prin 1984 aveau urechi functionale, exista aici un remake al hitului Break Dance Party (compus de Jacques Morali, creatorul celor de la Village Party) peste care sunt aruncate alandala sample-uri vocale din visteria unor Fat Boy Slim, de exemplu. O alta melodie care poate parea cunoscuta acelora care au prins vremurile de aur ale muzicii disco e You make me feel din visteria lui Sylvester. Si de aceasta data, sound-ul este updatat cu break-uri moderne astfel incat iti lasa un aer de „give it to me that funky stuff“ de milioane. Ghetto Bounce are portiuni din celebrul hit Come baby al celor de la K7 si din cand in cand urechile ti-s bombardate cu sample-uri mega – cunoscute. Pe scurt, e o bomboana de disc, un tiramisu al muzicii dance cu staif, de neratat! Si de ascultat la maxim!
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
Comentarii
Trimiteți un comentariu