3 iun. 2014

Byron - Melancolic

Încă de prin 2006, byron şi-a asigurat un loc aparte pe eşichierul muzical al patriei noastre. Primele două albume ale trupei, Forbidden Drama şi A kind of alchemy (acesta din urmă are parte de una din cele mai originale coperţi de disc de prin ţara noastră) i-au propulsat undeva în aşa – numitul „underground“ de pe la noi, iar primul material discografic realizat în întregime în limba română (Perfect) a reuşit să le deschidă „calea“ şi spre publicul ceva mai mainstream. Ştiu, termenii ăştia de comercial şi necomercial nu mai au nicio relevanţă în zilele noastre, dar adeseori eşti nevoit să te raportezi la ei, mai ales într-o ţărişoară ca a noastră unde industria muzicală lipseşte cu desăvârşire. După ce anul trecut băieţii au aruncat pe piaţă 30 de secunde de faimă şi 30 seconds of fame (material discografic editat în două variante distincte), de această dată muzicienii şi-au surprins fanii cu un nou disc ieşit din tipare. Desigur, toată lumea ştie că piesele incluse pe discul Melancolic sunt incluse în coloana sonoră a serialului Rămâi cu mine, difuzat de HBO România. Şi dacă n-aţi ştiut, nu-i niciun bai, aţi aflat acilea. Mi se pare perfect natural ca atunci când cineva îţi cere să compui muzica pentru un serial care este vizionat de multă lume (bănuiesc), compoziţiile să fie „ „for the masses“. Cu toate că expresia asta poate avea alt înţeles p-altundeva. Şi aici, îmi vine doar un exemplu în minte, aşa la repezeală. Piesa celor de la The Brian Jonestown Massacre - Straight Up and Down, care a fost folosită în serialul Bordwalk Empire. Revenind la tărâmuri şi muzici autohtone, Melancolic e cu siguranţă cel mai accesibil album al celor de la byron. Afirmaţia este valabilă atât pentru instrumentaţiile celor 18 track-uri de aici, cât şi pentru textele melodiilor. Dincolo de titulatura discului, e clar că un album care începe cu versurile „o cafenea, ascunsă pe un colţ de stradă/o masă mică, cu un aer adormit/avem două ceşti, în jurul vieţilor noastre absurde/viitorul e scris, pe fundul mării, în nisip“are un soi de lipici aparte mai ales în rândul sexului frumos. Piesa care dă titlul albumului are parte de alte cuvinte meşteşugite cu mare har de liderul trupei şi se înscrie în categoria baladelor gen Kushelrock. „De dimineaţă“ are parte de o instrumentaţie ceva mai vivace care pune în evidenţă prestaţia artiştilor, dar este – la fel ca multe alte momente de aici – niţel prea scurtă pentru urechile subsemnatului, care ar fi preferat să fie delectat cu mai multe porţiuni instrumentale. Primul moment cu adevărat „zgomotos“ care iese din sfera malancolică este piesa Cu sânge rece, construită pe nişte acorduri subtile de clape. Odată ajuns la piesa „Fără obligaţii“, invariabil îţi trec prin cap eventuale comparaţii cu muzica celor de la Vama (Veche). Faptul că piesele astea au fost compuse în mod special pentru a se „potrivi“ în coloana sonoră face ca multe din piesele de aici să fie prea scurte, practic „radio – edit“-uri. Desigur, unul din principalele atu-uri ale acestui material discogarfic este dat de textele meseriaşe ale lui dan byron, ca de exemplu „Rătăcind prin absurdul labirint/Picioare desculţe târând/Prin nisipuri mişcătoare spre tine/Un cântec uitat fredonând“ (Prin labirint). Finalul discului, „Din când în când“ reuşeşte să te ducă cu gândul la perioada de prohibiţie descrisă cu atâta farmec şi-n mai sus amintitul Boardwalk Empire. Trebuie să recunosc, cronica asta poate fi niţel subiectivă, căci n-am urmărit niciun minuţel din serialul pentru care a fost compus acest disc. Deşi cele 18 piese de aici sunt niţel prea melancolice pentru gusturile subsemnatului, trebuie să recunosc că byron a reuşit din nou să mă surprindă cu un album „curat“, bine realizat, cu „cap şi coadă“ şi un story închegat. Personal aş fi apreciat şi porţiuni mai „nebunatice“ din felia celor de la byron, dar chiar ş-aşa Melancolic e un disc solid, care merită ascultat pe-ndelete. Dacă nu i-aţi descoperit până acuma pe byron, e momentul să vă reparaţi greşeala. Iar după discul ăsta, sunt sigur că vreţi vrea să ascultaţi şi creaţiile anterioare ale băieţilor.

2 iun. 2014

Horea Crisovan - My Real Trip

Mă număr printre fericiţii posesori ai albumului de debut - de autor – semnat Horea Crişovan, My Real Trip, un disc care este special din mai multe puncte de vedere. În primul şi în primul rând, e albumul de suflet al lui Horea care a stat la „dospit“ mulţi ani de zile. Deşi a colaborat de-a lungul timpului cu o serie de muzicieni valoroşi şi a apărut pe discurile acestora, ăsta e primul material discografic în care avem parte de adevărata faţă a lui Horea. Nu că până acum n-ar fi fost el, dar „excursia“ asta e una în care ai ocazia să intri în sufletul artistului. Mai apoi, să scoţi în 2014 un album fără brizbriz-uri, doar chitară...e un gest demn de Don Quijote. Nu tu voce, nu tu percuţie, nu tu bass, nu tu texte mai mult sau mai puţin stupide....just Horea. În garsoniera lui de 23 de metri pătraţi, mixat de Adrian Popescu, discul ăsta e un unguent adecvat pentru sănătatea sufletului. Şi nu în ultimul rând, ediţia limitată în care pe coperta discului scrie „from Horea Crişovan“ to.....adaugă un plus de şarm. Într-o lume dominată de chestii superficiale, aceste amănunte pot fi insignifiante. Dar atunci când primeşti din mâinile artistului un disc pe a cărui copertă eşti trecut la „destinatar“, automat intri într-un trip aparte, care diferă de la om la om, dar care are acelaşi rezultat: evadarea din nebunia cotidiană. Conform celor spuse de Horea, excursia asta e una de tip „world- music“. Dincolo de categorisiri, albumul ăsta e mai degrabă soul – music. După un intro cât se poate de clasic, ascultătorul este tratat cu o frumuseţe sonoră aparte ce poartă numele de Enlight, care e urmată de Bossa Rossa, al cărei titlu exprimă perfect acordurile cuprinse în acest track. După energia mirifică degajată de explozia de acorduri rurale cuprinse în compoziţia „Dans“, ascultătorul este îmbiat cu tema care dă titlul acestui album, o compoziţie care te duce cu gândul la o dimineaţă superbă de duminică într-un câmp de maci, în care pur şi simplu simţi adierea vântului, iar sunetele degajate de natură îţi mângăie cele mai interioare colţişoare ale sufletului. După cum îi zice şi titlul, Dream, este o altă compoziţie care vine ca o mănuşă tuturor visătorilor din lumea asta şi-n care urechea este tratată cu acorduri flamenco menite să fie ascultate într-un hamac, în mijlocul naturii. Mecanisme, pe de altă parte e momentul în care ascultătorul este trezit din visare şi introdus în „ordinary world“. Melancolia continuă în Rain Still Falling, iar Nameless Song reuşeşte să păstreze aura de mister care emană prin fiecare notă a sa, acest disc. Singura piesă de pe album în care pe lângă Horea mai apare şi altcineva, Marco Polo, e genul acela de melodie care cuprinde părţi egale de acalmie şi furtună. Desigur, Vlatko Stefanovski (cunoscut printre altele şi graţie faptului că a activat în trupa sârbească Leb i Sol) aduce un plus de prospeţime interpretării iar rezultatul e unul de mare efect. Atipic, penultima piesă de aici este intitulată Epilog. Şi totuşi....Sfârşitul nu-i aici, căci Forest Song – ultima compoziţie de pe disc – este un alt îndemn la visare. Şi te face să apeşi butonul repeat. Indiferent dacă înţelegi sau nu trip-ul lui Horea, My Real Trip e un disc de mare încărcătură emoţională, care nu are cum să nu-ţi placă. Într-o lume în care trăim adesea pe „fast forward“, discul ăsta te face să te opreşti. Să apeşi play şi să te bucuri de adevărata culoare a frunzelor din copacul care sălăşluieşte în faţa geamului tău. Lansarea oficială a acestui disc va avea loc în luna iulie în cadrul Festivalului de Jazz de la Gărâna. Până atunci, celor care au pus mâna pe My Real Trip le sugerez să păstreze bine de tot albumul ăsta care are ca sub – motto „The beginning of a beautiful friend-trip“. Celorlalţi, le sugerez să caute prin prăvălii sau pe unde se va găsi acest album. În ceea ce priveşte autorul acestui friend – trip....chapeau bas şi aşteptăm cât mai urgent episodul doi.