De ascultat

Există muzică pop românească care să nu jignească IQ-ul ascultătorului? Nu, nu e o întrebare de Radio Erevan. Desigur, rămâne la latitudinea fiecărui meloman chestia cu „jignitul“, dar marea majoritate a producţiilor româneşti din zona pop sunt atât de inodore, incolore şi insipide încât nu au cum să trezească interesul unui meloman cu urechile bine spălate. Şi ca să răspund la întrebarea enunţată anterior, da, există. Mai rar, ce-i drept şi nu la „vedere“, dar tocmai aici stă unul din farmecele muzicii: acela că diamantele nu strălucesc la vedere, trebuiesc descoperite, ele sunt adesea pitite în cotloane bine ascunse. Se prea poate ca nu mulţi dintre voi să fi auzit de Lucia, până acuma. Deşi a debutat de vreo trei anişori cu un cover după formaţia The MoooD, Lucia nu a invadat mass media românească. Albumul ei de debut poartă numele de Silence şi merită atenţie sporită. Primul fapt care îţi sare în ochi la acest debut este coperta. Care seamănă izbitor de mult cu coperta noului ...

Putine trupe inventeaza un sound. Daca e sa compari muzica celor de la Moonlight Breakfast cu ceea ce se canta prin tarisoara noastra, esti tentat sa te hazardezi nitel si sa admiti ca oamenii acestia au reusit sa inventeze ceva nou. Fiindca in zilele noastre fiecare produs are nevoie de etichetari, in acest caz aceasta ar fi „un amestec de jazzdance, soul, disco, electro, downtempo“. Poate si retro – electro. Desigur, pentru orice ureche care n-a ascultat in ultimii ani numai doom – metal sau dubstep, e clar ca „salata“ asta a mai fost abordata cu succes de nume ca Parov Stelar , Nouvelle Vague, Caravan Palace , Caro Emerald …si lista ar putea continua. Carevasazica, Moonlight Breakfast n-a inventat gaura de la macaroana, dar spaghtelele sonore pregatite de ei sunt pur si simplu adorabile. Unde mai pui ca muzica asta aduce o prospetime in spectrul atat de prafuit al muzicii pop romanesti.