De ascultat

  Prin definiție, world – music cuprinde stiluri tradiționale și amestecuri în care cutumele se întrepătrund, iar explozia de apariții discografice din ultima vreme face ca trierea adevăratelor valori în această branșă să fie cât se poate de dificilă. Albumul de debut al artistului care-și spune simplu Hagan este o mostră mișto de world – music în care sunt amestecate o serie de influențe africane cu ritmuri electronice britanice, un hibrid de house, UK Bass, jazz și muzică din Ghana care te unge pe suflet de la prima audiție.  „Pescarii ies pe mare dimineața devreme pentru a-și prinde peștii. Dimineața devreme este liniștită; nu se aude niciun zgomot, iar atunci când ies pe mare nu există nimic care să contribuie la distragerea atenției. Pe parcursul zilei, marea vine cu o serie de condiții de navigație care simbolizează fluiditatea genului muzicii mele“, spune artistul ghanez stabilit la Londra, în comunicatul de presă al acestui disc. Rămânând la etichete, o bună parte din ...

  Cel de-al 8-lea album discografic al britanicului care-și spune Rival Consoles este încă de la coperta lui unul...neobișnuit. Și asta pentru că titlul discului este...Acum este. Pentru a risipi orice dram de confuzie, voi explica titulatura albumului prin cuvintele lui Ryan Lee West, cel care e cunoscut pe întreg mapamondul drept Rival Consoles.  Titlul discului....este începutul unei declarații, dar este incomplet. Îmi place arta care este deschisă și sugestivă  la idei, chiar dacă acestea sunt inspirate de lucruri foarte specifice. Cu discul meu anterior „Overflow” am mers în zona întunecată, iar de această dată  am vrut să evadez într-o lume diferită ...și am ajuns să creez un disc mult mai colorat și mai euforic.”, spune el.   Mergând mai departe, ceea ce produce omul acesta se poate încadra lejer în sertarul cu muzică electronică. Felul în care aceasta ajunge în cortexul celebral este total diferit de o bună parte din producțiile actuale careși găses...

  Dacă ați avut vreodată ocazia să-l ascultați pe Petre Ionuțescu, e clar că ați sesizat niște influențe. Cel mai la-ndemână exemplu în acest sens este trompetistul norvegian Nils Petter Molvaer, care dealtfel i-a încântat pe melomani și-n vara anului trecut în cadrul celui mai șmecher festival de jazz din țara noastră, cel de la Gărâna.  La sfârșitul anului 2021, Petre Ionuțescu a lansat  albumul „Murmur“, un material discografic ce conține opt piese proprii, care au fost pentru prima dată interpretate cu ocazia unui concert inedit susţinut pe o scenă plutitoare aflată în mijlocul lacului Trei Ape din comuna Brebu Nou, în 2020. Și fiindcă trăim vremuri completamente digitale, materialul s-a lansat într-o formă audio – vizuală. Pentru a savura așa cum se cuvine această călătorie, vă recomand cât se poate de apăsat să ascultați Murmur cu perdeaua trasă și telefonul mobil pe silențios, departe de orice dispozitiv care proiectează imagini. Fiindcă  magia stă în imagina...

    Dintr-o succintă istorie a muzicii electronice de-a lungul omenirii n-are cum să lipsească apariția primului instrument electric (inventat undeva în 1759), orga electrică (realizată pe baza aparatului de teleg raf) sau tereminul care a fost inventat în 1922. Revenind ceva mai aproape de vremurile noastre, se cuvine să-l menționăm pe Pierre Henry, una din figurile emblematice ale genului muzical care poartă denumirea de „musique concrète“, care reprezentintă colaje de sunete înregistrate din surse acustice și electronice. Mult mai puțin cunoscut decât alte legende precum Can, John Cage, Robert Moog, Karl-Heinz Stockhausen sau Kraftwerk (ca să dau doar câteva exemple), acest francez s-a afirmat imediat după cel de-al doilea război mondial când guvernul din această țară a pus bazele unui   studio experimental. Aici   Pierre Henry l-a cunoscut pe Pierre Schaeffer, iar cei doi au lansat în 1950 „Symphonie pour un homme seul “, o lucrare sonoră care e musai de introd...

Un soi de Șuie Paparude amestecat cu Joy Division și nebunia celor de la The KLF. Cam asta te așteaptă în momentul în care îți faci timp să asculți în liniște cele zece piese incluse pe albumul „Stunning Luxury“ al britanicilor care alcătuiesc trupa Snappes Ankles. Nu te încumeta să faci asta dacă nu ești pus pe descoperiri noi. S-ar putea să te frigi. Și asta pentru că nu e defel genul acela de piese care rulează în background în timp ce te îndeletnicești cu trimiterea unui email oficial și nici genu ăla de muzică de lift care te ajută să îți omori timpul pe la birou așteptând ora când ești gata s-o zbughești spre casă. E nebunie combinată cu paranoia, e flux și reflux în același val, e giga - mișto.  Lucrurile debutează cât se poate de confuz căci ‘Pestisound (Moving Out)’ este tipul ăla de piesă care te face să te întrebi cât se poate de serios, „dar ce am ascultat eu p-acilea“?. Probabil că intenționat, cei de la Snapped Ankles au introdus un start cât se poate de f...

Penultima zi a anului 2018 a marcat o piatră de hotar pentru muzica electronică românească, căci atunci s-a lansat Șuie Paparude. Nu-s defel cuvinte mari, căci e vorba -  desigur -  de noul album, „aruncat“ pe Internet, la nu mai puțin de opt ani de precedentul „E suflet în aparat“ . Din capul locului merită menționat faptul că mai ales în muzica electronică, distanța de opt ani între discuri este una astronomică. Spațiul carpato – danubian în care ne trăim zilele pare-se că nu percutează la „noutăți“ ca și locurile aflate la vest de țărișoara noastră, fie numai și numai din prisma faptului că în „felia“ ocupată de băieții cunoscuți pentru „Soundcheck microfonul e suspect/ Aruncă  mâna sus / Dacă auzi ceva corect” nu s-au petrecut prea multe. Desigur, avem niscaiva încercări , unele din ele chiar reușite, dar „felia“ rămâne fidelă brandului „Șuie“, care chiar și cu o asemenea pauză discografică pare a nu avea concurență. Nu e neapărat un atu chestia asta, dar așa sta...

Dacă v-ați întrebat vreodată cum sună un album realizat de trei tipe mute și sunteți dispus să vă răpiți aproximativ 45 de minute din viața dumneavoastră, vă recomand cu căldură să ascultați Haiku Salut. Cel de-al treilea album al fetelor care și-au căptătat porecla „mute“ grație faptului că nu rostesc niciun cuvânt în concertele lor poartă numele de There Is No Elsewhere și gravitează în jurul stilurilor dreampop sau „electronică rurală“, după cum se specifică în press-release-ul discului. La capitolul influențe Louise Croft , Sophie Barkerwood și Gemma Barkerwood amintesc de coloanele sonore Yann Tiersen și Benoît Charest sau de  amestecul de electronice diverse  practicat de Múm. Și chiar și de romanele scriitorului japonez Haruki Murakami. Un alt amănunt care a făcut din Haiku Salut un nume deosebit este faptul că în concertele lor fetele evoluează alături de 20 de lămpi vintage care „clipesc“ în ritmul muzicii. Fetele cântă la acordeaon, pian, trompetă, chitară, uk...

                                               Fără îndoială că în zilele noastre e foarte greu să scoţi o muzică categorisită de urechile avizate drept „originală“. Nu doar din cauza că în orice stil muzical au apărut în ultima vreme „tone“ de creaţii care mai de care mai experimentale ci şi fiindcă în vremurile noastre ideea de „concept“ este tot mai precară. Iar atunci când vorbim de muzică electronică, lucrurile se complică şi mai mult, căci graţie tehnologiei actuale avem parte de aşa – zis muzicieni la fiecare colţ de stradă, iar o puzderie de albume seamănă cu „ceva“. De la distanţă, albumul de debut al duo-ului irlandez Bicep pare a se încadra perfect în categoria descrisă mai sus: aceea a discurilor „trase la indigo“. Cu influenţe puternice di...

                                             Atenţie! E cât se poate de aiurea să treci pe lângă acest album „en passant“. Şi asta pentru că cele 12 track-uri incluse pe albumul celor de la Karpov Not Kasparov numit „Soundtrack for a Game of Chess (The Vocal Edits)“ sunt de efect în special atunci când sunt devorate la căşti, departe de vuietul de zi cu zi. Sau pe un sistem stereo. Şi musai, cap – coadă, căci cei doi componenţi ai acestui proiect autohton oferă tuturor urechilor destupate o porţie de synth – pop burduşit cu stiluri mişto, made in Romania. Istoria jocului de şah sonor între sintetizator şi percuţie (cum îşi alintă muzica cei doi componenţi i proiectului) a început încă din toamna anului 2011 cu un E.P. care a fost urmat la doi ani diferenţ...

                                                Pare greu de crezut dar francezii de la Justice au editat până acum doar trei materiale discografice în cei nouă ani de existenţă pe scena muzicală a muzicii. Asta dacă punem la socoteală şi excelentul disc Woman, apărut pe 18 noiembrie, un disc în care maeştrii sound-ului electronic îmbibat cu accente industrial şi disco a la anii 70 îşi arată din nou punctele tari. Desigur, orice ascultător familiarizat cu Justice tinde să găsească eventuale asemănări cu precedentele † sau  Audio, Video, Disco, discurile care au pus Justice pe hartă. Comparaţiile cu creaţiile anterioare sunt mai puţin importante, căci în 2016 sound-ul Justice nu mai e atât de „fresh“ precum era acum nouă ani. Cu toate acest...

                                                 Chiar dacă în vremurile noastre tot mai puţini artişti pun preţ pe coperţile discurilor (mai ales în muzica electronică), Nicolaas Jaar nu face parte din această categorie. Dealfel, tânărul american cu origini din Chile este foarte greu de categorisit. Deşi se inspiră cât se poate de sănătos din house şi techno, piesele lui au parte de sound-uri misterioase, loop-uri de chitară, pian şi multe alte asemenea bunătăţuri sonore care fac ca muzica lui să fie „ambalată“ undeva la capitolul muzică experimentală. După un prim album cât se poate de bine primit în întreaga lume şi câteva colaborări cu chitaristul Dave Harrington în proiectul Darkside , Jaar a revenit cu Sirens, un disc la fel de misterios c...

                                           Fiindcă trăim în nişte vremuri numite mai mult sau mai puţin şugubăţ „polittically correct“, atunci când în mass – media apare cuvântul „arab“, lucrurile tind să devină extrem de sensibile. Şi-n lumea muzicală, unde unul din exemplele cele mai elocvente a fost cel creat de primul single al grupului The Cure. Numit „Killing an arab“ şi inspirat dintr-un roman al lui Albert Camus, single-ul a avut parte de reacţii cât se poate de controversate, care au dus până acolo încât în unele concerte ale trupei, piesa să fie cântată cu titlul „Kissing an arab“. Conform descrierii proprii, Acid Arab este un duet din Paris al cărui ţel este să amestece tot felul de muzici est – europene (din Nordul Africii, Liban, Egip, Turcia sau Mumbai) cu s...

                                         Spre deosebire de cele trei materiale discografice editate anterior acestui „Statele Unite Ale Balcanilor“, „echipa“ constituită în jurul conceptului Subcarpaţi reuşeşte să facă un pas înainte. Şi asta, în primul rând pentru că oamenii au reuşit să iasă din carapacea aceea de hip – hop – etno pe care au pedalt en – gros până acuma. Nu ştiu exact de unde vine această maturitate a echipei. Poate datorită faptului că în ultima vreme, trupa a experimentat diverse chestiuni. Cum ar fi concertele susţinute alături de Orchestră. Poate datorită faptului că în „echipă“ apare şi timişoreanul Alin Stoianovici (acordeon şi synth). Poate pur şi simplu, oamenii au simţit că trebuie să facă şi altceva. Cert este că „it just happened“. Carevasăzică, melodiile n...

                                           Într-o piaţă muzicală atipică, aşa cum este cea românească, e destul de greu să fii obiectiv atunci când cineva iese din tipare şi reuşeşte să ofere publicului un produs bine gândit, realizat la standarde „normale“ şi care poate fi comparat cu orice produs din aceeaşi gamă din ţările unde muzica e altfel decât la noi. Deşi nu se ştiu prea multe lucruri despre proiectul numit Otherside, din start trebuie să precizez un fapt indubitabil: sound-ul acestor bucureşteni este unul cât se poate de „british“. Sau, ca să fiu mai exact, albumul Neverending, nu sună deloc a muzică românească. Cel puţin nu sună deloc asemănător cu ceea ce se difuzează ziulica întreagă la posturile comerciale  de tip „kitchefem“ din România. E mai degra...

                                                  Mai ştie oare cineva azi ce înseamnă muzică contemporană? Graţie numeroaselor experimente muzicale realizate în ultima vreme, termenul cu pricina a devenit cel puţin la fel de fad ca şi definiţia de rock alternativ sau electronic music. Albumul de debut al britanicei Anna Meredith ar putea fi un soi de muzică contemporană. Şi asta pentru că piesele care se regăsesc pe acest Varmints sunt la prima vedere o combinaţie ciudată între muzică clasică şi electronică. Două stiluri care aparent sunt ca apa şi uleiul. Desigur, de-a lungul vremurilor, mulţi artişti au abordat acest amalgam. Cu mai mult sau mai puţin succes. În cazul artistei britanice „salata“ cu pricina poate fi încadrată lejer la capi...

                                                 Prima audiţie a albumului de debut al francezilor care-şi spun Club Cheval te lasă cu oarecare nelămuriri. Şi asta, pentru că, aparent, amestecul de voci folosite preponederent în R & B-ul tipic american cu ritmurile „merveilleux“ ale house-ului tipic franţuzesc creează un talmeş – balmeş. La prima audiţie, căci pentru cei care au răbdarea să deguste întreg meniul, se aleg cu o  „ciorbă“ cât se poate de gustoasă. Poate din cauza că majoritatea compoziţiilor incluse pe acest disc sunt adevărate explozii de energie. Sau poate că îmbinarea asta de stiluri muzicale „trendy“ este făcută cu mare băgare de seamă. Diversitatea stilistică nu ar trebui să mire pe nimeni, căci cei patru componenţi ai...

                                          Scena canadiană de muzică reflectă cât se poate de exact diversele influenţe care au cizelat naşterea acestei ţări. Alături de rădăcinile americane şi franceze, aici se regăsesc o sumedenie de alte „arome“, iar de-a lungul vremurilor acest fapt a fost demonstrat de o serie de nume care au devenit cunoscute worldwide, cum ar fi Guy Lombardo, Paul Anka, Neil Young, Rush, Celine Dion sau Michael Bubble. Dincolo de scena „mainstream“, Canada oferă o serie de delicatese sonore şi-n zone mai puţin vizibile la export, dar care alcătuiesc o scenă underground cât se poate de solidă. Alături de Austra sau Trust, scena „electro“ din această ţară e reprezentată şi de Essaie Pas, un nume relativ nou pentru melomanii europeni, dar care a editat în ult...

De-a lungul ultimelor decenii am asistat la o sumedenie de prelucrări, preluări şi alte „transformări“ ale unor piese din repertoriul popular românesc, în stiluri care mai de care mai diverse. De la Cantofabulele legendarilor Phoenix până la dubioasa modă „etno – dance“ care în anii 90 a făcut ravagii prin ţărişoara noastră, exemplele sunt foarte multe. Din păcate, o sumedenie dintre aceste „update“-uri la muzica populară au fost făcute alandala. Drept urmare, e cât se poate de justificat ca atunci când ai de-a face cu un nou material sonor care-şi propune să „şlefuiască“ folclorul românesc (să-l îmbrace în straie moderne – dacă vreţi), să fii cât se poate de circumspect. Aşa stăteau lucrurile şi înainte de audiţia albumului de debut semnat Cobzality. E drept, acum doi ani am prins un concert memorabil la Timişoara, susţinut de Cobzality şi Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Banatul”. Dar, de atunci a trecut ceva vreme. Vestea bună este că Cobzality a lansat pe piaţă un disc cât se...

Cred că sunt în asentimentul mutora atunci când subliniez – pentru a nu ştiu câta oară – faptul că muzica fabricată în Franţa are un iz aparte, pe care cu greu îl găseşti în culturile altor ţări de pe continentul nostru. Un nou exemplu care vine să confirme afirmaţia enunţată anterior este trio-ul francez Odezenne. Formaţia alcătuită din Alix, Jaco şi Mattia a scos recent cel de-al treilea material discografic numit Dolziger Str. 2, un album care merită să intre în atenţia tuturor melomanilor indiferent de „orientare“ stilistică, din mai multe motive. Presa franceză i-a numit pe cei trei muzicieni „exponenţii unui nou curent rap“ al Franţei. Alţii s-au aventurat să îi descrie drept exponenţii unui nou stil muzical francez. Ca de multe ori şi de această dată etichetele nu-şi prea găsesc rostul atunci când vine vorba să caracterizezi produsul Odezenne.  La prima vedere, compoziţiile lor ar putea fi încadrate în rap. Lucrurile nu-s chiar aşa simple, căci dincolo de „flow“-ul ca...

Deşi m-am cam săturat să tot repet clişeul acela cu „muzica românească e la pământ“, din când în când expresia asta nu are cum să lipsească dintr-o recenzie. Mai ales dacă ea e dedicată albumelor româneşti. Aşadar, primul album al clujenilor de la Baba Dochia e o apariţie interesantă. În industria muzicală autohtonă. Formaţia care face parte din valul „underground“ al scenei clujene reuşeşte să se separe de marea majoritate a producţiilor autohtone în primul rând ca stil muzical. Spre bucuria multora, băieţii nu pedalează pe acel rock alternativ cântat în neştire de-alde Les Elephantes Bizzares (şi mulţi alţii din aceeaşi pălărie), sau de folk – rock-ul omniprezent pe la noi.  Citisem undeva prin site-urile româneşti, cum că băieţii ăştia se situează undeva între rock şi electronica. Perfect de acord, cu completarea că e vorba de un sound electronic „bazat“ pe atitudine rock. Ideea pe care e construită fundaţia acestui disc este cât se poate de lăudabilă, problema e că sound...