Karpov Not Kasparov - Soundtrack for a Game of Chess (The Vocal Edits)
Istoria jocului de şah sonor între sintetizator şi percuţie (cum îşi alintă muzica cei doi componenţi i proiectului) a început încă din toamna anului 2011 cu un E.P. care a fost urmat la doi ani diferenţă de un altul şi un album apărut numai pe vinil undeva prin 2015. După cum era de aşteptat, piesele scoase la lumină de Valeriu şi Eduard au reuşit să facă furori prin cotloanele underground-ului românesc. Adevăratul „boom“ vine însă cu aceste „vocal edits“. Dincolo de vocile care adesea ţin loc de instrumente, aluatul muzical Karpov Not Kasparov ne arată o trupă matură, cu un sound bine închegat. Chiar dacă niciuna din piesele incluse aici nu e noutate pentru fanii vechi ai proiectului, există o mare diferenţă între variantele vechi şi bogăţia de reverii sonore care se revarsă din acest „update“. Poate ar mai fi de notat că live-urile lor sunt mereu altfel şi de multe ori includ numere de dans contemporan, proiecţii cu şah între voluntari, figuri de balet, ore de aerobic sau coloane sonore în timp real pentru filme mute. Dacă mai amintesc şi că unele dintre aceste spectacole s-au întâmplat în locaţii neaşteptate, frizerii, azile de bătrâni, magazine de pantofi sau toalete de restaurant, e cât se poate de clar: băieţii ăştia n-au rămas repetenţi la orele de „inovaţie“.
Exact ca şi-n şah, discul începe cu o deschidere „neutră“, menită parcă a tatona „terenul“. Poate fi un soi de de Gambit Evans sau Deschiderea Ponziani, cert este că cele aproape două minuţele ale piesei „Opening“ reuşesc să creeze o stare de „aşteptare“. Care este răsplătită pe deplin, căci „Pawn Storm“ te transportă imediat într-o galaxie cu sunete ciudate, care aminteşte oarecum de piesele create de Gesaffelstein. Mai puţin „nervoase“ dar la fel de inspirate. Chiar dacă în primele secunde ale piesei „Mechanical Turk“ ai vaga impresie că vei asista la un moment Underworld, pe parcurs melodia evoluează spre alte zări sonore, iar synth-ul se mulează perfect peste instrumentaţia mega – inspirată. Odată ce păşeşti în zona piesei „Kaissa“ lucrurile devin şi mai interesante, căci întreaga structură a piesei este pur şi simplu „adorable“. E un amestec ce te duce cu gândul la MGTM, Kavinsky sau Justice. Câte puţin din fiecare, în cantităţile ideale pentru a oefri un amalgam delicios. Printre momentele de remarcat se numără cele două variante ale piesei „Nothing is as healing as the human touch” (mai ales în varianta de final) sau „Choose your colour/Gipsy Dark”, aceasta din urmă având parte de un topping sonor din zona muzicii pe care ne place să o considerăm ca fiind „world de România“. Una din piesele cele mai cunoscute ale celor de la Karpov Not Kasparov este cea dedicată celebrei Elisabetha Polihroniade, care demonstrează că băieţii se ştiu bine de tot şi cu incursiunile în free – jazz şi experimental music. Un alt moment care va fi apreciat aşa cum se cuvine de amatorii de muzici „mai puţin pop“ este „The Trouble with time“, care pare a fi o melodie scrisă special pentru un soundtrack de desene animate din anii 80, într-un subsol tapetat cu postere din revista Bravo, în care synth-urile pur şi simplu o iau razna. În cel mai frumos chip cu putinţă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu