După cum remarcam şi cu vreo cinci anişori în urmă, Silent Strike este o pată de culoare cât se poate de interesantă în mirifica industrie muzicală autohtonă. Cunoscut în cercurile mai mult sau mai puţin „underground“ din România datorită colaborărilor cu nume ca Ada Milea, Alexandrina, Lucian Ban, Mat Maneri, Alex Harding, Deliric, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Electric Brother, Yvat sau Subcarpaţi, Ioan Titu reuşeşte şi de această dată să se ridice deasupra „concurenţei“ (aia care o fi!) cu un disc bine copt. Melancolic şi care te duce într-o lume mult prea misterioasă pe alocuri, dar care te loveşte cu energie exact când te aştepţi mai puţin. Piesele alternează izbutit între posomoreală şi veselie emanând un tot unitar valoros. Nu mai puţin de şase piese de pe acest disc sunt realizate alături de timişoreanca EM (Emanueala Alexa), cunoscută amatorilor de rock alternativ graţie proiectului BAB.
Cele 17 piese (printre care se numără şi cele două bonus track-uri Clouds) pot fi încadrate lejer în cutiuţa cu muzici electronice „de suflet“, iar stilistic călătoria aceasta te duce undeva într-un nomansland aflat la confluenţa unor tărâmuri care dacă e musai să le categoriseşti se învârt în zona trip – hop, pop de avangardă sau psychadelic – electronic. Desigur, toate aceste chichiţe menite a descrie muzica semnată Silent Strike pălesc în momentul în care te aşezi confortabil în fotoliu şi dai play albumului, căci „evadarea“ din cotidian propusă de artistul născut în Bacău poate avea conotaţii diferite pentru urechile melomanilor îndrăgostiţi de sunete frumoase.
Dincolo de sunete, atmosfera este completată de „zicale“ pline de şarm ca „Nothing stays alike from another perspective, understanding the fact, but not the opposite face of it“(It's not safe to turn off your computer) sau superba piesă cu oareşce arome de Enigma care poartă titlul de Blue Saw (un remake al piesei Saw apărută pe albumul din 2014 al artistului). Pe ici pe colo discul emană şi un iz de Bonobo (în special în First Blood) iar „Me Sane Man Me Same Man“ este o combinaţie meseriaşă în care sound-uri trendy în 2017 se îmbină „pe bune“ cu atmosfera discurilor ambientale a la Brian Eno, amalgamul rezultat fiind demn de aplauze prelungite. Parafrazând titulatura albumului, m-aş risca să constat că nu e „safe“ să ocoleşti albumul despre care tocmai te-am convins că merită să-l asculţi cu luare aminte, nu în timp ce –ţi faci cumpărăturile la supermarket. Nu de alta, dar rişti să ratezi una din cele mai şarmante apariţii din muzica românească 2017, la capitolul electronic – ambient – pop. Sau cum s-o numi ciorba asta gustoasă.
