Se afișează postările cu eticheta Joe Bonamassa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Joe Bonamassa. Afișați toate postările

21 feb. 2013

Rock Candy Funk Party - We want groove

Rock Candy Funk Party - We want groove
Pe bune, nu ştiu cu ce se hrăneşte Joe Bonamassa în ultima vreme, dar activitatea sa e una de neoprit. Doar în ultimii patru ani a lansat tot atâtea materiale de studio sub nume propriu, încă patru albume alături de băieţii de la Black Country Communion şi nişte DVD-uri şi live-uri. Pe lângă astea, omul s-a alăturat unui grup care poartă sugestivul nume Rock Candy Funk Party. Şi cum ai vrea să sune un disc care e intitulat We Want Groove? Ei bine, dacă asculţI cu urechile destupate primul single extras „Octopus-e“ orice urmă de îndoială  e de prisos. Echipa formată din Joe Bonamassa (chitară), Ron DeJesus (chitară), Mike Merrit (bass), Renato Neto (Keyboards) şi Tal Bergman (tobe şi producer) amestecă la marea artă groove-ul anilor 70-80 de funk cu niscaiva improvizaţii jazz, iar pe ici pe colo materialul e burduşit şi cu influenţe rock.

6 oct. 2011

Beth Hart and Joe Bonamassa - Dont Explain

Desi sunt mega – crizat de trupele de cover-uri si implicit ma enerveaza tonele de albume construite pe scheletele unor melodii din repertoriul oldies but goldies, trebuie sa recunosc ca acest disc e unul caruia nu-i gasesti nici o hiba, chiar daca cauti cu lupa. Maestrul Joe Bonamassa e u tip cat se poate de ocupat in ultima vreme: in luna martie a scos Dust Bowl, in iunie ne-a delectat urechile alaturi de colegii sai din Black Country Communion cu albumul 2, iar fanii sai l-au putut asculta recent interpretand o piesa pe un disc dedicat memoriei lui John Martyn, iar Beth Harth, a devenit cunoscuta gratie serialului Beverly Hills, 90210. Dont explain contine 11 piese una s-una alese din repertoriul unor nume ca Etta James, Billy Holiday, Tom Waits, Aretha Franklin sau Melody Gardot, interpretate – dupa cum era previzibil - cu mult – mult suflet.

5 apr. 2010

Joe Bonamassa - Black Rock

In acest album Joe Bonamassa este cat se poate de inventiv si divers. Niciodata in trecut n-a fost atat de versatil. Cu toate acestea, nu a uitat sa includa nici cateva blues-uri batranesti care vor face deliciul melomanilor adevarati. Chiar daca pe alocuri riff-urile lui rapide devin previzibile, Black Rock este un disc de neratat pentru dependentii de blues si rock.
A primit prima chitara la varsta de 4 ani iar la varsta de 7 ani a cantat piese de Stevie Ray Vaughan si Jimi Hendrix, unu la unu. Joe Bonamassa unul din „eroii actuali ai chitarii“ a evoluat in deschiderea lui B.B. King la varsta de 12 ani si pana la momentul actual (32) a fost invitat sa cante alaturi de nume ca Buddy Guy, Foreigner, Robert Cray, Stephen Stills, Joe Cocker, Gregg Allman, Steve Winwood, Paul Jones, Eric Clapton, sau Derek Trucks.

Cel de-al 10-lea album de studio al muzicianului cuprinde cateva compozitii proprii dar si preluari dupa Bobby Parker, John Hiatt, Jeff Beck, Leonard Cohen, Otis Rush, Willie Nelson, James Clark si Blind Boy Fuller. Fiindca a fost conceput ca un album cat se poate de divers, alaturi de Joe Bonamassa se afla si cativa muzicieni din Grecia, care adauga un iz cat se poate de mediteranian. Inregistrarile au fost realizate alaturi de producatorul Kevin Shirley intr-un studio care poarta numele de Black Rock, de aici venind si numele discului.

Prima piesa este totodata si primul cover. Steal your heart away, dupa Charlie Parker este exact asa cum se asteapta orice fan al lui Joe Bonamassa: blues de buna calitate, nealterat. Unul din momentele de exceptie ale materialului este Night life in care apare si BB King, iar piesa lui Willie Nelson este un adevarat diamant. Chiar daca muzicianul a declarat ca “a iesit mult mai rock decat m-as fi gandit”, discul poarta amprenta blues-ului. Mirificele acorduri de bazouka in piese ca Bird on a Wire (dupa Leonard Cohen) sau Athens to Athens dau o savoare aparte si reusesc sa adauge culori sonore noi. Exista aici s-un moment eminamente rock. E vorba de piesa Blue and Evil, la care daca faci abstractie de voce si ti-l imaginezi pe Robert Plant, ai impresia ca asculti ceva din perioada Phisical Graffiti a celor de la Led Zeppelin.

In acest album Joe Bonamassa este cat se poate de inventiv si divers. Niciodata in trecut el n-a fost atat de versatil. Cu toate acestea, nu a uitat sa includa nici cateva blues-uri batranesti care vor face deliciul melomanilor adevarati. Chiar daca pe alocuri riff-urile lui rapide devin previzibile, Black Rock este un disc de neratat pentru dependentii de blues si rock.