Postări

Se afișează postări cu eticheta anonimTM

Made in TM - One Take 2017

Imagine
                                                  Nouă. Asta e cifra. Este pentru al 9-lea an consecutiv în care scena muzicală timişoreană are parte de un soi de Who's Who. Compilaţia lansată iniţial de cei de la anonimTM apare de vreo patru anişori sub umbrela Made in TM şi aduce în fiecare an câte o chichiţă nouă. Iar pentru acest an chichiţa cu pricina este cât se poate de spectaculoasă. Şi asta pentru că Made in TM apare pentru prima oară pe vinil. Ştiţi voi, chestia aia care de ceva vreme a prins un „revival“ binemeritat, chiar şi-n ţărişoara noastră. Şi asta nu e tot. Pentru că în 2017, echipa răspunzătoare pentru această minunăţie a invitat nouă locaţii din Timişoara să adopte câte o trupă reprezentativă. Iar înregistrările au avut loc chiar acolo, în inima celor care i-au adoptat. Aşa s-a născut conceptul de #OneTake. Dintr-o dată, cum a...

V.A. - Van Graph K Fe 6 Year Anniversary

Imagine
Asteptari: Pentru al treilea an consecutiv, echipa celor de la anonimTM a lansat o compilatie cu artisti exclusiv timisoreni sub titlul Van Graph K Fe 6 year Anniversary, care contine 14 piese si se poate asculta si downloada aici. Rezultat: Nu e o lume de basm, dar e aceea in care traim acum. Iar pentru a radiografia scena muzicala timisoreana – cu multele minusuri si putinele plusuri ale ei - trebuie sa ai ceva cojones. Nu e floare la ureche sa te inhami la o asemenea treaba fiindca dincolo de toate, orgoliul muzicienilor e o treaba cat se poate de serioasa. Apoi, mai intervin si casele de discuri si multe alte mici impedimente, care laolalta isi pun amprenta asupra oricarei intiative serioase din domeniu. Carcotasii ar putea comenta ceva de genul „I mean, come on, un disc care sa contina muzica unui intreg oras?“. Categoric, nu e vorba de asa ceva. E mai degraba o privire de ansamblu.