Postări

Se afișează postări cu eticheta Jazzadezz

Omelette - With a rose with a fire

Imagine
Nu știu alții cum sunt, dar eu după audiția albumului de debut al celor de la Omelette mi-am adus aminte de Capital Cities. Duo-ul acela din Los Angeles care au cântat printre altele și la festivalul Exit de la Novi Sad și care ne-au încântat cu nemuritorul Safe and Sound sau cu șarmanta piesă care poartă titlul de I sold my bed but not my stereo.  Dacă e să dăm crezare declarațiilor artiștilor, proiectul bucureștean  Omelette a pornit dintr-o joacă, dintr-o nevoie de a nu se lua atât de mult în serios și de  „a face ceva simplu, direct și diferit de ce făcuseserăm cu Jazzadezz“.  Dez la voce, Alin Zăbrăuțeanu la sintetizatoare și la pupitrul de producător și Vali Chincișan la animație și vizuale reușesc cu acest debut să readucă noțiunea de „distracție“ fără a apela la tertipuri banale. Desigur, muzica synthpop care la prima vedere îți amintește de glorioșii ani 80 este omniprezentă în multe dintre creațiile unor artiști pop d-afară și chiar dacă nu aduce nimic...

Jazzadezz - Panta Rhei

Imagine
Dincolo de drujbele din dubstep, indie – rock – ul imbratisat en – gros de catre cei care tin neaparat sa li se aplice eticheta hipsteri, hip – hop - ul care ne invata „cat de sus pot eu sa sar“, pop – rock - ul care ne terorizeaza cu texte de genul „ai aparut ca un inger“, hardcore-ul al carui scop este creearea cator mai multi decibeli si popcorn –ul atat de fumat incat nici nu mai merita bagat in seama, spectrul autohton muzical mai cuprinde diverse alte directii care arareori ajung sa fie cunoscute publicului larg, desi reprezentantii acestor curente sunt cel putin la fel de talentati decat mocofanii prezenti non – stop in mass – media. Daca tot am ajuns la „curente“, cei de la Jazzadezz nu au nici o treaba cu jazz-ul, dar sunt in opinia subsemnatului destul de departe de eticheta dream – pop cu care se „alinta“ muzicienii in comunicatul de presa care anunta concertul de lansare al celui de-al doilea album discografic al lor, Panta Rhei, programat sa apara in 6 aprilie 2012.