În orice țară în care manelele nu-s degustate atât de feroce precum la noi, albumul de debut semnat Dora Gaitanovici ar intra fără tăgadă în topul celor mai bune zece apariții discografice autohtone rock ale anului în curs. Fiindcă la noi lucrurile stau altfel există posibilitatea ca discul ăsta să treacă neobservat pentru populația care se hrănește cu gunoaiele care ni-s servite pe post de muzică. Din fericire, mai există și urechi responsabile care pot aprecia lucrurile frumoase, în speță combinația dintre rock și mitologia populară, aceasta din urmă incluzând deloc surprinzător personaje ca Ana și Manole. Și chiar și plante, de exemplu „Cynanchum vincetoxicum”. Chestia aia care se zice că face bine atât necuvântătoarelor cât și bipezilor pe care mai toți o știm de „iarba fiarelor” și care își face apariția în textul care dă titlul acestui album, Descântec.
Se știe că din cele mai vechi vremuri muzica rock s-a pupat foarte bine cu o serie de alte genuri muzicale. Filonul ăsta etno pe care au pășit și mulți alții e folosit altcumva de către solista născută în Buzău. Deși armoniile muzicale specifice populare persistă pe majoritatea pieselor, acestea ajung la urechile ascultătorilor sub o formă foarte discretă, acesta fiind și unul din atu-urile pentru care albumul acesta e remarcabil. Basmele și descântecele din negura timpurilor sunt updatate la versiunea 2022 și spre deosebire de alții care navighează în aceeași barcă, aici e vorba de rock sănătos, fără brizbrizuri trendy din alte genuri. Descântec are un concept și o voce superbă, iar fiecare notă de aici inspiră bună dispoziție. Să fim bine înțeleși: ceea ce răsună pe Descântec nu e ceva ieșit din cale de afară de inovator, dar face parte din categoria aceea de discuri care transmit sentimente colorate.
Se prea poate ca atunci când asculți acest album să-ți amintești de reprezentantele sexului frumos care și-au făcut apariția în scena rock autohtonă. Cum ar fi fetele care-și spuneau Catena ș-al lor hit Hopatina sau altele. Și pe drept…îți pui întrebarea cum ar fi fost dacă în vremurile de dinainte de inventarea MP3ului patria noastră ar fi avut libertatea de exprimare pe care au avut-o vecinele Yugoslavia sau Ungaria? Categoric peisajul ar fi arătat altfel. Revenind la actualitate, înainte de a deveni cunoscută marelui public datorită Eurovisionului sau a concursului Vocea României, Dora Gaitanovici a intrat pe radarul melomanilor din vestul României grație colaborării ei cu timișorenii de la Thy Veils. Mai apoi a urmat o altă formație de pe Bega care poartă numele de Implant pentru Refuz și…povestea e cea știută. Interesant este că Dora a cochetat nițel și cu așa numitul mainstream de pe la noi cântând cu nume ca Irina Rimes. Care este una dintre persoanele care au avut un adevărat impact în viața ei și care a ajutat-o să aleagă drumul pe care este acum. Din fericire, latura dance a solistei Irina Rimes nu-și face apariția pe albumul de debut al solistei buzoience care printre altele a susținut un concert magnific alături de Implant pentru Refuz și orchestra Filarmonicii Banatul la show-ul IPR Simfonic. din Timișoara.
Orice album românesc care începe cu versurile „Mâine voi ridica lumea mea/Doar cu tine de mâna-aș putea/Să-nalț mândre castele/Să duc turnuri pân-la cer ca-n visele mele“ are nevoie de o atenție specială, căci e clar ca lumina zilei că Dora nu abordează lyrics-uri de genul celor care se regăsesc în melodiile cele mai ascultate prin țărișoara noastră. „Soarele“ cu al ei iz de Implant pentru Refuz are schimbări dese de ritm, iar clapele din mijlocul bucății îi conferă o magie aparte iar „Moldoveanul“ – cu al ei text „ Am vrut să întreb pe cineva / Dar nimeni nu știe unde e primăvara mea“ îți poate aminti de superba piesă cântată de Anouk care poartă numele de „Nobody's Wife“.
Dacă tot am ajuns la influențe, pe ici pe colo în anumite porțiuni vocea solistei te poate duce cu gândul la nume ca Tori Amos ( în piesa „Luna“) sau Alanis Morisette. Lista ar putea fi completată și cu Sharon Van Etten . Și chiar și Gwen Stefani, Kim Deal sau PJ Harvey, dar mă voi opri aici… pentru că fiecare ascultător are șansa să descopere similititudini cu alte nume ascultate de-a lungul vremurilor. Dincolo de textele care amintesc de ofrandă, iubire neîmpărtășită sau tinerețe fără bătrânețe („Făt Frumos“), ceea ce se vede de la o poștă este că muzica asta a fost concepută cu suflet. Îmbinarea dintre conceptele clasice pe care e clădit acest album și lyrics-urile cu tentă actuală dau un aer de junețe, iar pe plan stilistic chestia asta se materializează și cu sound-uri a la Paramore. Totuși, pe alocuri dacă asculți doar pasajele de flaut ai impresia că oamenii aceștia au ascultat și ceva Jethro Tull, iar din când în când ți se poate năzări că asculți chiar pasaje din zona celor de la Porcupine Tree.
Nu am cum să închei această cronică fără a face o mențiune aparte.Care se poate încadra la categoria „nu totul e pierdut“. Se știe că posturile de radio comerciale din țara noastră excelează în promovarea unui anume fel de muzică. Fie că-l numim bubbgle gum sau altcumva e clar despre ce e vorba. Ei bine, pare-se că Dora Gaitanovici a picat cu tronc unuia din aceste posturi. E vorba de radioul cu pupici, care spre surprinderea subsemnatului o sprijină și o promovează pe Dora. Pentru asta jos pălăria. Sper să nu fie „excepția de la regulă“ și pe viitor și alți creatori de playlisturi de la radiourile astea „mari“ să mai schimbe registrul. Fiindcă pentru sănătatea mentală a fiecărui biped de pe această planetă este indicat să se consume muzică bună de cel puțin două ori pe zi. Iar Dora Gaitanovici cu al ei album de debut se înscrie categoric în categoria asta.