Se afișează postările cu eticheta Peter Gabriel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Peter Gabriel. Afișați toate postările

25 nov. 2016

Paolo Fresu and Omar Sosa - Eros

                                                  


La patru ani distanţă după excelentul album „Alma“, pianistul  cubanez Omar Sosa şi trompetistul italian Paolo Fresu au revenit în atenţia melomanilor cu un album captivant din cale afară. Spre deosebire de discurile „clasice“ de jazz, materialul discografic de faţă „navighează“ prin diverse zone stilistice într-un mod aparte.


Piesa care deschide acest material discografic este un remake al celebrului hit Teardrop din visteria celor de la Massive Attack. De această dată "Teardrop-Ya Habibi" aduce în ecuaţie sound-uri arăbeşti, porţiuni de neo – soul şi synth-uri izbutite. Desigur, un şarm aparte vine cu frumoasa voce a solistei Natacha Atlas. Un alt nume cu rezonanţă care este prezent pe acest disc este Jaques Morelenbaum. Un muzician care a colaborat printre alţii cu Dulce Pontes, David Byrne, Cesária Évora Ryuichi Sakamoto,Mariza sau Sting.

Construită pe un schelet cât se poate de minimalist, „Sensuousness" reuşeşte să explice excelenta simbioză între cei doi muzicieni, iar Zeus' Desires alunecă undeva în zona muzicii new age şi evocă emoţii cât se poate de pozitive.


O altă piesă interesantă de aici este What Lies Ahead, o compoziţie semnată Peter Gabriel pe care acesta a cântat-o în 2014 în cadrul unor concerte din Italia. Dealtfel, piesa nu a apărut încă pe niciun material discografic Peter Gabriel, dar acesta şi-a dat acordul pentru ca varianta aceasta să fie prezentă pe Eros. Un feeling deosebit emană şi "My Soul, My Spirit," o piesă care aminteşte de Lisa Gerrard sau "Eros Mediterraneo,", care preţ de peste şapte minuţele „curge“ într-un mod memorabil. După cele 12 piese incluse pe album, există şi un hidden track. Pe care îl descoperi după mai bine de un minut de linişte totală. Şi care completează sound-ul memorabil al acestui disc. Piesele de de Eros au darul de a binedispune nu doar amatorii de jazz, fiind o audiţie mai mult decât fericită şi pentru iubitorii de muzică latino sau world. Vestea bună este că Omar Sosa şi Paolo Fresu vor susţine un concert extraordinar în cadrul Timişoara Jazz Festival, la Filarmonica Banatul, în 25 noiembrie. De neratat, dacă sunteţi în zonă!


20 oct. 2011

Peter Gabriel - New blood

O fi sau nu o coincidenta, dar Kate Bush a scos si ea un album anul acesta in care si-a reorchestrat piese din repertoriul propriu. Iar acum, hop si fostul solist si flautist din Genesis face la fel. Cei doi au cantat dealtfel si pe Dont give up, o melodie care apare si pe acest New Blood, dar din pacate fara vocea celei care ne-a fericit cu creatii sonore de teapa Wuthering Heights. Daca anul trecut Peter Gabriel a venit in fata melomanilor cu un album in care a inserat diverse preluari dupa nume ca Elbow, Radiohead, David Bowie sau Arcade Fire, de aceasta data creatorul Sledgehammer-ului a hotarat sa isi reorchestreze cateva din piesele proprii. Alaturi de el s-a aflat John Metcalfe, dar si o orchestra care numara nu mai putin de 46 de oameni, condusa de Ben Foster, o figura lendara in randul dirijorilor din Marea Britanie.

9 oct. 2010

Peter Gabriel - Scratch my back

Decizia de a taia drastic din aranjamentele muzicale ale pieselor face ca acest disc sa sune monoton. Superba prestatie vocala a lui Peter Gabriel mai salveaza ceva din dezastru si face ca Scratch my back sa fie bagat cu indulgenta la categoria „bunicel dar nu extraordinar“.
Daca faceti parte din categoria acelora care asteapta un disc de studio adevarat de la Peter Gabriel, ei bine, mai aveti ceva de stat. Si asta fiindca noul disc intitulat Scratch my back face parte dintr-un proiect dublu in care fostul lider al celor de la Genesis interpreteaza o serie de cover-uri. Dupa principiul proverbului "o mana spala pe alta (si amandoua obrazul)“, anul acesta ne putem astepta la un alt disc in care artistii carora Peter le-a cantat melodiile sa-i intoarca favorul, cantand cate o piesa din repertoriul fostului lider al celor de la Genesis.
Cele 12 piese insiruite pe acest disc semnat Peter Gabriel au parte de o orchestratie minimala. Sa fim bine intelesi, e un album fara chitari si tobe. Ce cuprinde piese din repertoriul unor nume ca Elbow, Radiohead, David Bowie sau Arcade Fire. Aceasta tactica, de a prelucra piese cunoscute printr-o metoda cat se poate de traditionala il avantajeaza pe Peter Gabriel. Cel putin din postura sa de solist. Cu target-ul „pe voce“, muzicianul reuseste perfect ceea ce si-a propus: sa reduca aranjamentele pe cat posibil, pentru a sublinia latura emotionala a cantecelor.

Inca din primele secunde ale albumului avem dovada faptului ca muzicianul a pus mult suflet in aceasta aparitie. Piesa Heroes a lui David Bowie este interpretata cat se poate de interesant si este pe alocuri de nerecunoscut pentru cei care stiu originalul. Heroes este unul din cele mai stralucitoare momente ale discului, o piesa colorata de un dramatism aparte, superba pur si simplu. In ceea ce priveste versiunea sa la Boy in the bubble de Paul Simon, melodia este una cat se poate de trista, unele influente ale vocii lui Peter Gabriel avand asemanari aici cu prestatia sa in superba Dont give up, realizata cu Kate Bush. La fel se intampla si pe Mirorrball-ul celor de la Elbow si mai apoi de Flume-ul lui Bon Iver. O tristete accentuata de instrumentatia minimalista.

O mica "agitatie" se simte in piesa Listening Winds a celor de la Talking Headsiar o declaratie de dragoste melancolica are loc in The Power of the heart a lui Lou Reed. Sunetele se precipita de-adevaratelea doar in a doua jumatate a piesei My body is a cage dupa Arcade Fire. De nerecunoscut pentru cei care au auzit vreodata varianta originala. Book of Love de Magnetic Fields are cam aceeasi desfasurare de forte ca precdentele, cu un instrumental destul de golut. Una din cele mai maiestuoase interpretari de aici este Apres Moi dupa Regina Spektor. Violine dansante, versuri dramatice, voce "la fix", fac ca aceasta melodie sa fie una cat se poate de adorabila. Penultima piesa luata din repertoriul lui Neil Young, Philadeplhia nu face parte din momentele cele mai inspirate din album. Finalul, hmmm este unul cat se poate de ciudat. Felul in care interpreteaza muzicianul de 60 de ani piesa celor de la Radiohead numita Street Spirit (Fade Out) este unul cat se poate de neizbutit. Sunt sigur ca fanii Radiohead nu sunt deloc multumiti de acest cover, alegerea aceasta fiind una riscanta. Si asta pentru ca in principiu Radiohead e greu de interpretat. Aici e unul din momentele in care nenea Peter Gabriel a dat-o rau de tot in bara.

Decizia de a taia drastic din aranjamentele muzicale ale pieselor face ca acest disc sa sune monoton. Superba prestatie vocala a lui Peter Gabriel mai salveaza ceva din dezastru si face ca acest album sa fie bagat cu indulgenta la categoria „bunicel dar nu extraordinar“.  Pacat de daruirea emotionala a lui Peter Gabriel. Asteptam totusi un album adevarat de la creatorul Sledgehammer.