Peter Gabriel - New blood

O fi sau nu o coincidenta, dar Kate Bush a scos si ea un album anul acesta in care si-a reorchestrat piese din repertoriul propriu. Iar acum, hop si fostul solist si flautist din Genesis face la fel. Cei doi au cantat dealtfel si pe Dont give up, o melodie care apare si pe acest New Blood, dar din pacate fara vocea celei care ne-a fericit cu creatii sonore de teapa Wuthering Heights. Daca anul trecut Peter Gabriel a venit in fata melomanilor cu un album in care a inserat diverse preluari dupa nume ca Elbow, Radiohead, David Bowie sau Arcade Fire, de aceasta data creatorul Sledgehammer-ului a hotarat sa isi reorchestreze cateva din piesele proprii. Alaturi de el s-a aflat John Metcalfe, dar si o orchestra care numara nu mai putin de 46 de oameni, condusa de Ben Foster, o figura lendara in randul dirijorilor din Marea Britanie.
Daca ati ascultat albumul anterior, nu mai e nici o surpriza: si aici muzicianul de 61 de ani se indeparteaza din zona rock-ului si paseste cu pasi hotarati in zona muzicii clasice. Cele 12 piese alese pentru acest „update” sau „downgrade” (dupa imaginatia fiecaruia) capata o cu totul alta dimensiune gratie acestui tratament. Chiar daca nu sunt neaparat mai faine decat variantele originale, aceste cosmetizari contin in ele o aura complet diferita, intreg discul emanand un strasnic iz de melodrama sonora.

Fellingul asta e cat se poate de acut inca de la prima piesa de aici, “Rhythm of the Heat” care inmagazineaza un sir de efecte simfonice menite sa creeze suspans. In mare parte, discul asta pica la tanc in cazul in care sunteti degustatori de muzica de camera si coloane sonore ale unor filme care mustesc de romantism. Procedeul asta de „downgrade” instrumental e folosit la scara larga in randul muzicienilor cu vechi state de plata (de exemplu Sting si George Michael) si probabil ca „da“ bine in urechile multor melomani. Cu toate acestea, eu as prefera ca maestrul sa-si indrepte din nou atentia spre lumea muzicii rock, acolo unde dealtfel si-a castigat simpatia unui public cat se poate de mare. Revenind la Dont give up-ul cantat in original cu Kate Bush, piesa asta isi pastreaza sarmul si-n varianta ei din 2011, chiar daca aici vocea feminina ii apartine unei soliste norvegience numite Ane Brun. N-as vrea s-o compar cu varianta 1986 a piesei – melodie care dealtfel, e una din preferatele subsemnatului, atunci cand vine vorba de muzica de hertz – dar este un moment deosebit plin de gingasie.  Solsburry Hill e „so – so” (vorba albumului cu acelasi titlu al lui Peter Gabriel), iar daca va ganditi sa achizitionati varianta deluxe a albumului, va mai catadicsiti cu un al doilea CD care contine variantele pur instrumentale ale pieselor.

Nici prin gand nu-mi trece sa ma gandesc la acest disc ca la un album de karaoke. Si nici ca Peter Gabriel e in pana de idei noi. Departe de mine, toate astea. New Blood e un album cat se poate de decent, dar astept cu mare interes o revenire in apele rock-ului....