Zola Jesus - Conatus

Conatus e un disc mega - complex, care nu lasa neaparat loc unor comparatii hazardate cu The Spoils si Stridulum II, cele doua albume anterioare semnate Zola Jesus. E ceva care te face sa-ti pui pertinenta intrebare „Daca la 22 de ani tipa asta scoate chestii atat de profunde, la ce ne putem astepta pe viitor?“. Unii numesc muzica asta avangarda, altii se multumesc sa aplice eticheta pop industrial influentat de muzica clasica. Practic, poti gasi „n“ denumiri pentru ceea ce presteaza Nika Roza Danilova, dar adevarul e ca trebuie sa asculti cu propriile urechi pentru a-ti forma o parere avizata. E un „film“ sonor care ti se intipareste undeva intr-un coltisor al mintii si care te captiveaza, din diverse motive. 
Nici nu are cum sa fie altcumva, fiindca solista care si-a gasit un pseudonim strasnic prin „combinatia” dintre Jesus Crist si Emile Zola provine dintr-o familie care a trait intr-un satuc din Wiscounsin inconjurat de padure, unde tatal ei era vanator.
Si ce-i cu asta, va puteti intreba pe buna dreptate? Stati asa, mai e de adaugat faptul ca in frageda pruncie Zola Jesus a ascultat bunataturi din categoria Diamanda Galás, Lydia Lunch, Throbbing Gristle, The Swans sau Ian Curtis, nume care au influentat-o profund. Si ca la varsta de zece ani s-a apucat de cantat opera. 
Daca te intrebi ce semnifica Conatus, te scutesc de un click si declar sus si tare ca interesantul cuvant inseamna sfortare sau efort. Nu stiu cat s-a scremut Zola Jesus pentru a pune pe tapet cele 11 track-uri care insumeaza acest disc dar un lucru e cert: efortul a meritat pe deplin, caci feelingul emanat e unul cat se poate de interesant. Printre punctele strong se numara fara indoiala Vessel, o melodie groaznic de rece dar cu o frumusete aparte, o constructie sonora care iti da fiori pe sira spinarii. Imediat dupa ea, pe disc urmeaza Hikikomori, un alt punct definitoriu pentru filmul inventat de solista, care se invarte in jurul unor acorduri aerodinamice ce prevestesc parca linistea dinaintea furtunii. Superba voce a solistei capata valente nebanuite in Skin, loc in care ascultatorul este lovit strasnic de inflexiunile superbe ale celei care adeseori apeleaza la constructii din visteria unor Siouxsie & The Banshees sau chiar Joy Division. Comparatiile pot curge garla si pot include chiar si nume de genul Kate Bush, Elizabeth Fraser (Cocteau Twins) sau Tori Amos, ale caror „iz” sunt pe deplin prezente si in melodia de inchidere intitulata ingenios Collapse. Lick The Palm Of The Burning Hand incepe in armoniile unei balade cat se poate de comune dar capata un sarm deosebit gratie manierei ciudate in care sunt executate aranjamentele muzicale.

Pe parcursul melodiilor exista multe momente in care imbinarea „feliilor“ post – punk cu portiuni folosite in opera clasica este in aceeasi masura sufocanta si melancolica, rezultatul fiind un amalgam ferit de clisee. Seekir e o alta perla a acestui Conatus care aduce atmosfera aproape de zona clubbing datorita efectelor electronice, iar Avalanche „creste” atat de natural incat spre final ai impresia ca vei asista la o explozie de sunete nebanuite. Chiar daca de la ultimul ei album Zola Jesus s-a vopsit devenind blonda (si s-a si casatorit intre timp), aerul de darkwave pe care-l emana creatiile ei a ramas cat se poate de intact iar compozitiile sale au capatat si mai multa prestanta. Discul asta e unul care nu e usor de inteles, dar in momentul in care „ti-a picat fisa” cu siguranta te vei indragosti de el. Iar daca ti-a picat cu tronc, nu rata nici Stridulum II.