Superheavy - Superheavy

Sincer, Superheavy mi se pare cel mai neinspirat nume de formatie de pe aceasta Planeta, chiar si avand in vedere ca avem de-a face cu un supergrup, dar trecand peste acest minuscul amanunt, discul asta n-a reusit sa-mi provoace prea multe emotii, desi este realizat de niste super „grei” in adevaratul sens al cuvantului. Nu e vorba de kilogramele pe care le cantaresc artistii in cauza, ci de faptul ca sub aceeasi umbrela s-au adunat aici nume de referinta ale muzicii mondiale. In ordinea numerelor de pe tricouri ii avem aici pe capitanul Mick Jagger, plus baiatul lui Bob Marley, Damian, diva muzicii soul Joss Stone, compozitorul si solistul indian A.R. Rahman si fostul membru al trupei Eurytmics, Dave Stewart. Pentru mine, unicul membru „nesuperheavy“ din aceasta ecuatie ramane indianul A.R. Rahman, care conform Google-ului se poate mandri printre altele cu doua premii Grammy si o gramada de premii pentru coloanele sale de filme. Aparent ciorba asta de reggae, rock si world music ar trebui sa te dea pe spate din prima, dar verdictul final e unul cat se poate de fad lasandu-ti impresia ca oamenii astia s-au adunat laolalta exclusiv pentru a se simti bine in studio.
Dincolo de reprosurile „cum ar fi putut sa sune acest disc”, melodiile au un sunet corect si instrumentatiile sunt de la profi in sus. Si totusi, lipseste „acel ceva“ care sa diferentieze un disc bine cantat de unul care rupe gura targului.

E destul de strange sa-l auzi pe Mick Jagger cantand in limba sanscrita in piesa Satyameva Jayathe, dar si mai neverosimil e atunci cand in piesa Energy liderul celor de la Rolling Stones isi demonstreaza abilitatile de rapper. Cu toate acestea, melodia reuseste sa se inscrie in momentele destul de reusite, in principal datorita faptului ca are nerv. Si ca pe langa boss-ul Rolling Stones, se aud clar si vocile lui Joss Stone si Damian Marley. Un alt moment oarecum interesant e piesa care incepe cu un sod „Aaaah-yeeeeeaaaah-a-hey-a-YAY, /What the fuck is going on?" si care poarta numele de I Can’t Take It No More, un soi de Joan Jett & The Blackhearts nitel updatat. Single-ul Miracle Worker este unul cat se poate de radio – friendly, din categoria pop-reggae pentru toata lumea. La capitolul „asa nu” e de mentionat piesa Unbelievable – cu al ei ciudat iz de Kingston meets Mumbai. Combinatia asta de reggae, drivetime rock si orchestratii de Bollywood ar merita sa fie una sclipitoare, dar piesa cu pricina dezamageste. Dealtfel, impresia generala care mi-a lasat-o acest album este aceea ca a fost realizat de niste profesionisti care n-au avut timp sa se „sudeze” intre ei, de aici venind si aerul asta de neinchegat pe care il emana. Instrumentatiile create de Dave Stewart si A.R. Rahman imping spectrul sonor mai mult spre reggae – pop si world, rock-ul specific a la  Rolling Stones fiind evident doar in  balada country – rock Never Gonna Change. 

Se prea poate ca in cazul in care acest disc ar fi fost realizat de nume mai putin cunoscute, verdictul sa fi fost nitel schimbat. In acest caz, Superheavy nu se ridica deloc la inaltimea asteptarilor, fiind un disc decent s-atat.