Se afișează postările cu eticheta album jazz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta album jazz. Afișați toate postările

9 nov. 2023

Sebastian Spanache - Upamercado

 


Se spune că în industria jazz-ului se folosesc criterii diferite pentru a deveni „mainstream“ decât cele folosite în pop. Desigur, există și aici noțiuni ca și popularitate, vânzări și valoarea de divertisment. Dar în multe cazuri mai importante sunt integritatea, inovația, autenticitatea și originalitatea. Cu siguranță pianistul timișorean Sebastian Spanache face parte din tagma acestora din urmă și nu apelează la chichițele uneltelor de marketing modern, preferând să pună accent pe muzică, mai degrabă decât pe imagine.  

Sebastian Spanache a intrat în lumea muzicii fondând o trupă de jazz şi funk și mai apoi a devenit cunoscut grație proiectului Sebastian Spanache Trio, cu care a câștigat numeroase premii șii a editat câteva materiale discografice. De un real ajutor i-a fost și faptul că a colindat lumea ca și pianist pe diverse vase de croazieră, acest fapt fiind conform mărturisirilor proprii, „o  școală mai bună decât școala“. În 2023 artistul timișorean a revenit în fața publicului cu un album solo, Upamercado. Cele șase compoziții care compun acest material discografic sunt cât se poate de interesante. Nu doar pentru că discul a fost inspirat din călătoriile și experiențele  artistului în America Latină. Ci și pentru că bogatele tradiții din regiunile în care domină ritmuri de samba, bossa nova, bolero sau tango sunt interpretate cu un filtru particular al timișoreranului, astfel încât audiția asta este una deloc facilă, dar captivantă. 

Discul a fost lansat la București, Timișoara și mai apoi la Viena și are parte de o formă mai puțin tradițională. Concret, ediția limitată este realizată din lemn de mesteacăn, tratat cu ceară de albină și carnauba, pe care se găsește un  #QRCode care te duce să asculți albumul în format Hi-Res.

Încă din prima piesă, „Molly“ ascultătorul este mbibat cu o atmosferă aparte în care se regăsesc juxtapuneri ritmice menite să creeze momente grațioase. „La Lena“  are o serie de momente în care artistul navighează cu talent între detalii și conferă delicatețe și eleganță compoziției. „La Razón“ debutează cât se poate de misterios fiind parcă coloana sonoră a unui serial britanic cu spioni iar pe parcurs devine o altă compoziție în care Sebastian Spanache demonstrează că stăpânește cât se poate de bine echilibrul dintre fantezie și rigoare, dintre libertate și ordine. Cea mai nonconformistă piesă de aici mi se pare a fi „CLS“, în care se împletesc raze de soare cu momente dramatice, chiar întunecate, iar coexistența asta dintre lumină și umbră, dintre echilibru și cădere adaugă un plus de șarm acestor compoziții .Inevitabil, ascultătorul e tentat să facă diverse ascoieri. Care în cazul subsemnatului s-ar putea traduce prin atmosfera creată de Lyle Mays, pianistul celebrului Pat Metheny. Sau chiar Art Tatum. Desigur, asocierile astea pot fi extinse după imaginația fiecăruia. Ceea ce e cert, e că muzica lui Sebastian Spanache nu poate fi degustată „pe fugă“. Are nevoie de atenție deplină și provoacă emoții. Poți rămâne cu o audiție captivantă pe moment sau una care merită repetiții succesive. Indiferent de rezultat, e clar ca lumina zilei că autorul își pune sufletul pe tavă și pentru orice iubitor de jazz din țărișoara asta (sau nu), Upamercado reprezintă o apariție discografică demnă de atenție.  Albumul se poate asculta aici. 



15 dec. 2022

Bon Voyage Organisation - (Loin des) Rivages

 


Închide-ți ochii și imaginează-ți că ai pășit într-un sanctuar al liniștii și introspecției. Cam asta se întâmplă după audița celui de-al treilea album al francezilor care-și spun Bon Voyage Organisation, oameni care demonstrează o acumulare incredibilă de talent în slujba muzicii. 

În cazul în care asculți doar finalul celei de-a doua piese incluse aici  - „Yuseef (Trouver le soleil dans chaque jour de pluie)“ – ești tentat să crezi că oamenii aceștia abordează un jazz experimental de genul  celor de la The Comet Is Coming. La o audiție mai atentă a albumului constați că artificiile sonore inserate în cele zece piese îți zugrăvesc în fața ochilor o frescă medievală care tocmai a fost restaurată și și-a recăpătat coloritul inițial. Tratamentul la care a fost supus stratul pictat include serioase porțiuni de nostalgie/melancolie specifice coloanelor de filme îmbogățit însă cu exuberanțe din zona muzicii electronice actuale. 

Omul care se află în spatele conceptului Bon Voyage Organisation nu este tocmai necunoscut în țara care are ca imn oficial La Marseillaise. Pe numele său Adrien Durand, artistul este cunoscut pentru abilitatea sa de a aduce laolaltă muzicieni din diverse spectre pentru creearea unui tot unitar. Compozitor, producător , clăpar, inginer de mixaj, cu serioase cunoștințe despre tehnicile de înregistrare și dialoguri în jurul compozițiilor, acesta a cochetat nițel și-n zona pop cea mai notabilă aventură a sa din acest tărâm fiind munca sa alături de Amadou & Mariam. 

Senzațiile transmise de piesele astea sunt multiple. Les Pêcheurs te poate catapulta în sunetele Pink Floyd, în timp ce „Apacheta“ este o excursie în lumea imaginată de Brian Eno care răsună dintr-un castel de pe Valea Loarei ca și Chenonceau. „Pyramis“ dincolo de feelingul ei de samba futurist conține o sumedenie de aranjamente distincte care îți pot aminti de superbul disc „Promises“ realizat de Floating Points împreună cu Pharoah Sanders și  The London Symphony Orchestra Principala diferență aici este aceea că francezii favorizează expresia vitală a instrumentelor naturale apelând la tehnologia digitală într-un mod cât se poate de minimalist, cum se întâmplă în superba „Et S”Éveillent” . Unii spun că principala caracteristică a aromei muzicale franceze este faptul că aranjamentele sunt cât se poate de erudite și „reci“ dar aici totul se învârte în zona muzicii sensibile și eminamente senzuale. Alții ar putea fi tentați să găsească eventuale paraele între Bon Voyage Organisaton și Michel Berger, dar indiferent de etichete, muzica asta provoacă o revelație. Inclusiv prima piesă a albumului care este un cover după Naima de John Coltraine. 

Deși aparent e e un soi de tres jolie nu jazz, muzica asta poate fi ascultată și de fanii Air sau Kraftwerk. Există desigur o sumedenie de artiști care au estompat cu curaj granițele dintre acustic și electronic și care au amestecat într-un mod izbutit forma cu haosul. Ceea ce răsună aici este un sound cosmic cu sunete incitante și remarcabile și un melanj incredibil dintre clasic și modern, cum rar ți-e dat să asculți în zona muzicii numite ambientale. 

Laitmotivul special al acestui disc este armonia prin muzică. (Loin des) Rivages a fost înregistrat timp de trei zile într-o structură live, cu 13 muzicieni aflați în aceeași cameră și poate și de aici are acest parfum aparte greu descriptibil prin cuvințele. 

Ai putea crede că muzica asta se adresează unei anumite categorii de oameni. Într-un interviu acordat presei franceze, Durand a declarat însă că nu e cazul să fie numit elitist. „Cuvântul  nu mi se potrivește, pentru că implică o excludere. Ce este o elită când vine vorba de muzică? Nu simt că fac muzică elitistă. Fac muzica pe care vreau să o fac, nu este nimic complicat. Mă văd mai mult  ca o interfață între artiști, muzica pe care încearcă să o facă și instrumentele de producție pe care le au la dispoziție. Nu sunt și nici nu am ambiția de a fi cap de afiș. Mă simt mult mai aproape de Visconti și Brian Eno decât de Bowie“,a declarat el.



12 nov. 2022

Ezra Collective - Where I’m Meant to Be

 


Dacă sunteți în căutarea răspunsului la întrebarea ce diferențiază muzica bună de cea rea, cel mai la îndemână răspuns îl găsiți pe cel de-al doilea material discografic al britanicilor de la Ezra Collective. 

Materialul sonor cuprinde o serie de sonorități care sfidează noțiunea de genuri muzicale și include și două interludii non-muzicale sub forma unor fragmente de conversații dintre liderul trupei Femi Koleoso și doi dintre mentorii săi: regretatul Tony Allen și binecunoscutul regizor de filme Steve McQueen. În conversația cea din urmă, Words by Steve, artistul șăf din Ezra Collective își definește rațiunea muzicală prin câteva cuvințele drăguțe de tot care au un șarm aparte netraduse:  „We try to bring good vibes, hapiness, all through the medium of swinging music, you know“. Atât de simplu și totuși complicat de realizat....

Britanicii care au debutat cu trei ani în urmă grație albumului „You Can't Steal My Joy“ amestecă aici arome de jazz cu afrobeat, hip-hop,salsa, reggae, nițel R&B și chiar porțiuni de grime. „Where I'm Meant To Be“ este un disc cu influențe tipic britanice iar încă din prima piesă  - care pleacă la drum cu motto-ul “Positive vibrations, you get me?” - ești bombardat cu aranjamente careți trezesc curiozitatea de a asculta mai departe. Dincolo de magia instrumentală a celor cinci membri ai trupei, aici cireașa pe tort este prestația solistei Sampa the Great. Artista măscută în Zamibia care și-a creat un nume de răsunet în scena britanică de hip hop adaugă un șarm de netăgăduit peste o compoziție veselă, astfel încât din start te trezești că ești binedispus. Vă imaginați oare cum ar fi ca o artistă celebră de hip hop din România să colaboreze cu...JazzyBIT, de exemplu? Veselia muzicală răzbate și din „Victory Dance“ cu ale sale afrobeat-uri pur și simplu magice, iar No Confusion debutează cu vocea lui Tony Allen care spune că I am playing jazz my way. Invitatul special al acestei melodii este Kojey Radical, britanicul care amestecă în creațiile sale hip hop –ul cu spoken word și grime, iar ciorba asta la care se adugă și jazz este una memorabilă. O altă vedetă a muzicii pop din Marea Britanie, Emelie Sande își face apariția pe Siesta iar lista de invitați o include și pe Nao care face minuni pe Love in outer space. Pe numele ei adevărat Neo Jessica Joshua, solista din piesa cu dragostea în spațiu se învârte în zona soul condimentat cu electronice și R&B și și-a descris stilul ca fiind wonky funk. Habar n-am ce înseamnă asta, dar....e de bine, credeți-mă. Ar mai fi multe momente mișto de remarcat dar am să mă opresc aici amintindu-vă totuși că printre nestematele muzicale ale acestui disc se numără și o variantă superbă a piesei„ Smile“  de Charlie Chaplin. 

Carevasăzică Ezra Collective e despre good vibes și hapiness. Iar dacă simțiți la fel, e clar ce aveți de făcut.....



31 dec. 2021

Cele mai mișto albume ale anului 2021

 


Mocky – Overtones For The Omniverse

Ce poate ieși atunci când un producător canadian adună o orchestră de 16 persoane și înregistrează un album în numai 36 de ore? Ceva mișto, care merită ascultări succesive…




Nils Frahm - Old Friends New Friends

Un an nebun merită să fie încheiat într-un calm desăvârșit. Asta promite dubul album al maestrului Nils, care e de mare finețe. Un unguent de suflet pentru niște vremuri bizare…


Jana Rush – Painful enlightment

Dacă știți ce e footwork, atunci v-ați prins că albumul ăsta apărut la Planet MU vine din Chicago. Dincolo de etichete, p-aici sălășluiesc în pace un amalgam de genuri care par a nu avea nimic în comun. 




Jazzbois - Jazzbois Goes Blunt II

Un disc din țara vecină, unde niște băieți maghiari navighează în apele instrumentale ale jazz-ului din care nu lipsesc evident nici alte stiluri mai mult mai mai puțin trendy.


Floating Points, Pharoah Sanders & The London Symphony Orchestra – Promises

Categoric intră la categoria ciudățeniile anului. Nu e un album ușor de digerat, la prima ascultare nu m-a surprins nimic. Dar, dacă ai tăria de a-l asculta ș-a doua oară...descoperi niște comori. 




Viagra Boys – Wellfare Jazz

Cel de-al doilea album al trupei suedeze de post punk are toate ingredientele pentru o audiție cu urechile ciulite...



Pauline Anna Strom - Angel Tears in Sunlight

Pentru că discul ăsta e altceva. Autoarea albumului a murit la sfârșitul anului trecut, la vârsta de 74 de ani și a cochetat cu chestii electronice de pe vremea Kraftwerk-ului. Un soi de Vangelis, Enya și Aphex Twin amestecat în doze optime. 


Torres – Thirstier


Dacă cineva te pune să descrii ce înseamnă alternativ rock în 2021, discul ăsta e definiția perfectă. 




Vitalic- Dissidaence Ep. 1

Pascal Arbez-Nicolas are toate motivele să fie în oricare clasament de final de an cu al său album. Pentru că francezii sună întotdeauna într-un mare fel, în aproape orice stil muzical. 


Sons of Kemet - Black To The Future

Nu e coloana sonoră a filmelor Back to future, dar e un material discografic care-ți încântă urechile într-un mod cât se poate de lovely...




Thy Catafalque: Vadak

Ce se întâmplă când amesteci trash, progressive rock, muzică populară maghiară, sintetizatoare și fusion jazz? Albumul ăsta e the answer....


Sophia Kennedy – Monsters

Din nou un album din categoria acelora în care genurile muzicale se topesc pe măsură ce asculți piesele. Un talmeș - balmeș de bun simț între electronica experimentală și balade acapella.  




Makthaverskan - För Allting

E clar după nume că piesele astea vin din zona rece. Un soi de shoegaze,  cu tentă nordică. Post – punk cu iz de The Cure plus alternative rock de anii 90, și alte bunătățuri frumos ambalate. 


Illuminati Hottie - Let Me Do One More

Indie – punk și tot ce există mai bun pe felia asta alături de Sarah Tudzin, o fată care vine tocmai din Los Angeles. Și totuși nu sună deloc made in US....




TEKE::TEKE: Shirushi

Trupa asta a luat naștere ca un tribut band pentru Takeshi Terauchi (o legendă a muzicii surf și garage din Japonia), iar discul ăsta are toate motivele să te facă să bei bere de unul singur în fața oglinzii. În timp ce cânți niște chestii psihadelice, normal! 


Nubia Garcia - Source ⧺ We Move


Niște jazz așezat cu bun gust pe niște beat-uri electronice din categoria celor cu bun gust, n-are cum să strice urechilor, nu-i așa?




Sleaford Mods – Spare Ribs


Fiindcă băieții ăștia n-au cum să te lase indiferent. Love it or hate it, dar muzichia lor e valabilă. Și cover-ul lor după Yazoo, e mai mult decât valabil...


Badbadnotgood – Talk Memory

Cu cinci ani în urmă băieții ăștia canadieni au concertat la Timișoara la festivalul Jazz TM. Între timp au scos cel de-al 5-lea material discografic care e jazz fusion psychedelic și multe alte ingrediente de bun augur. 




L'Rain - Fatigue

Oare există experiemntal pop? Dap, ăsta e. Sunete americane încătușate într-o energie greu de descris. 




Mouse on Mars - AAI


Definiția exactă a noțiunii de futuristic. Via Berlin….



Polo & Pan – Cyclorama

Tropical house de calitate, nu ceea ce ni se servește sub această etichetă de radiourile comerciale din întreaga lume. 


Robert Plant and Alison Krauss - Raise The Roof

O posibilă continuare a albumului „Raising Sand” , cu americana care dă pe afară, captivant prin delicatețea pieselor.



Idles - Crawler

Hardcore și psycho – punk într-o realizare care n-are cum să lipsească din discografiile amatorilor de asemenea chestii. 



Loraine James – Reflection

Oricât aș reflecta, nu-mi vine nicio etichetă cu care să descriu acest album. Deci…e IDM. Gustos. 






Mdou Moctar - Afrique Victime

După cum îi spune și titlul albumul ăsta e din continentul care ne surprinde adeseori cu niște bunătățuri de neegalat. 



Nala Sinephro - Space 1.8

Cosmic jazz de 45 de minute musai de ascultat cu perdelele trase și telefonul mobil oprit. La boxe vintage, dacă se poate…..


Dave Gahan &  Soulsavers –Imposter

Nu mă omor eu după albumele cu cover-uri și nici Depeche Mode nu mai e atât de fantastic cum era odată. Și totuși felul în care sună albumul acesta e….de bun augur.  




Koreless – Agor

În 2021 e desuet să spui despre un album că e electronic. Carevasăzică aș îndrăzni să-l cataloghez progressive electronic. Dincolo de asta, e ca o limonadă de mentă în miez de vară, refreshing….





Feu! Chatterton - Palais d'argile

Mais oui, Franța are o bogată istorie atunci când vine vorba de combinația între rock și electronic. Tres bien!




Parquet Courts - Sympathy for Life

Post – punk în straie de  old school . Egal calitate!



Gaspard Augé - Escapades

Din sertarul Justice chestia asta e un electro disco din anii 70 retușat cu niște armonii moderne. 




Altin Gün - Yol

 

Fiindcă o porție de psycho turcesc prinde bine în orice vremuri. Oamenii ăștia vin din Amsterdam și amestecă într-un soi de nota zece crâmpeue de folk rock cu bucăți de disco de anii 80 într-un talmeș balmeș pur și simplu delicios. 


ACTORS Acts of Worship


Cel de-al doilea album al trupei candiene care reușește să aducă sound-ul celor de la The Cure în zilele noastre are toate motivele pentru o audiție propice...




Nuovo Testamento - New Earth


O ciorbă interesantă de dark disco....Pentru că Los Angeles și Italia întotdeauna fac casă bună atunci câd vine vorba de muzică



29 dec. 2021

JazzyBIT - Drive

 






Habar n-am de unde au inventat băieții timișoreni care-și spun JazzyBIT epitetul de „loud jazz“ cu care își descriu muzica. Nu m-am prins nici de unde vine acel trendy „y“  adăugat particulei jazz din titulatură. Ceea ce este cert e că acest al treilea album al formației timișorene care anul viitor împlinește zece ani de existență este unul cât se poate de solid. As a rock, cum ar spune englezii. Și poate fi ascultat și savurat și de către oamenii care nu sunt neapărat împătimiți în ceea ce numim în zilele noastre jazz.....

Încă de la prima compoziție a acestui disc, Star Picker, urechile oricărui meloman sunt impregnate cu o plaja sonoră cool, căci după un start molcom piesa câștigă ruperi de ritmuri care te fac să devii curios cu ce mai pot să te surprindă băieții ăștia pe următoarele track-uri. Aventrura conrinuă cu „Run“ care pe lângă ingredientele obișnuite aduce în prim plan și sound-uri Hammond, iar „Gravity“ este indubitabil una din comorile de neratat de aici. Gravitația începe cun un soi de downtempo care se metamorfzează mai apoi într-un melanj de percuție specific drum and bass-ului care este colorat pe alocuri cu sound-uri ce-ți amintesc de ska și reggae, toate acestea fiind presărate peste un schelet de jazz clasic, care împreună reușesc să configureze probably cea mai bună piesă din acest Drive. 

Desigur, din acest talmeș - balmeș de bun augur n-are cum să lipsească nici latin jazz-ul omniprezent pe „Sirius“ (care conține și mici influențe a la Santana)  și „Fiesta“, iar unul din motivele  pentru care acest album merită să fie ascultat cu mare atenție este faptul că piesele nu-s previzibile, iar diversele influențe presărate de cei trei muzicieni se succed cu repeziciune. Dacă asculți „Clap“ poți descoperi pe undeva spre mijloc – final o bucățică sonoră care mie mi-a amintit de tema de bass din Owner of a lonely heart-ul celor de la Yes, iar pe „Chill Trip“ ai impresia că te-ai teleportat la un jam session undeva în munți, într-o cabană cu lemne care trosnesc în sobă în timp de un grup de prieteni  creionează cât se poate de corect noțiunea de „good time“. Fiecare dintre cei trei artiști care propun melomanilor acest „Drive“ are „spațiul“ său pe compoziții, iar rezultatul este unul admirabil. Personal, mi-aș fi dorit ca incursiunile băieților în stiluri muzicale „altele decât jazz“ să fi fost mai multe la număr, dar cu siguranță acest mic minus n-are cum să șteargă ideea că avem de-a face cu un album de pus pe repeat pentru melomanii autohtoni și nu numai. 

Teodor Pop , Mihai Moldoveanu -și Szabó Csongor-Zsolt  sunt cei trei timișoreni care în ultimii ani au avut peste  250 de concerte în 16 țări de pe trei continente și care se pot mândri și cu două recitaluri în legendarul Blue Note din New York City. Băieții mai au o serie de alte motive de mândrie.  Ar mai fi de spus că Drive a fost înregistrat la Budapesta, mixat de John Davis în The Bunker Studio din Brooklyn, New York și are o copertă făurită de Ovidiu Hrin în Timișoara. Din păcate, Drive nu e disponibil decât online, deocamdată. Din fericire, e un disc ce merită cu prisosință atenția tuturor melomanilor. Așteptăm evident și o apariție pe vinil.......




16 nov. 2021

Elena Mîndru - Hope

 



Deși locuiește de o bună bucată de vreme în Finlanda, Elena Mîndru este o figură cât se poate de activă și în scena jazz-ului românesc. Aături de aparițiile sale în locuri în care te aștepți să savuurezi sound-urile de jazz, Elena a reușit să-și facă apariția și în cadrul unor evenimente considerate „mai mainstream“, de exemplu la festivalul Electric Castle de la Cluj, unde a cântat în vara acestui an. Discul de față – al 5-lea din carieră - îl are ca invitat special pe polonezul Adam Baldych și poartă numele de Hope. Cei doi artiști s-au cunoscut în 2014 în cadrul festivalului internațional de jazz de la Gărâna, iar pe acest disc mai sunt prezenți și finlandezii Tuomas J. Turunen (  pian), Oskari Siirtola (contrabas) și Anssi Tirkkonen (tobe). 

Dincolo de speranța unor vremuri post – pandemice în care arta va reveni în sufletul cât mai multor oameni, cele zece compoziții de aici oscilează și pe o tematică cât se poate de trendy la vest de țărișoara noastră. Pe scurt, e vorba de eco-criza globală și mesajul „că trebuie să ne unim forțele și speranțele în încercarea de a ne salva lumea în care trăim“.

Înainte de a trece la discul propriu- zis cred că ar fi de bun augur să reamintesc faptul că Elena Mîndru este actualmente doctorandă în cadrul Departamentului de Jazz al Sibelius Academy din Helsinki, pe tema spectrografiei și esteticii sunetului vocii de jazz. În plus, urmează un MBA în management cultural la Kajaani University of Applied Sciences. Artista a câștigat numeroase premii, inclusiv Montreux Jazz Voice Competition, iar la casa ei de discuri numită EM Records au apărut albumele trupelor timișorene JazzyBIT și Bega Blues Band.

Pe plan muzical, superba voce a Elenei Mîndru conferă un șarm aparte tuturor melodiilor, iar prestația violonistului Adam Bałdych este deasemenea fără cusur. Printre momentele deosebit de interesante ar fi de remarcat pasajele susținute de invitații finlandezi în piesa „Luca“ (dar nu numai) și „Foliage“, cea mai lungă piesă de aici, care are niște sound-uri care traversează zona jazz-ului spre tărâmuri magice. Un alt moment remarcabil este finalul , „Walking on the moon“, care oferă o abordare șmecheră după piesa cu același titlu al celor de la The Police. Single-ul Hay Moon excelează și printr-un text cât se poate de inspirat în timp ce „Blueberry“ te teleportează pe malul unui lac în care apa este inuman de albastră. Dealtfel sentimentul de „pace și liniște“ respiră prin porii fiecărei clipe din acest disc, iar după audiția acestui „Hope“, chiar ți se impregnează ideea că lumea în care trăim merită mai multe din partea noastră, a tuturor. 

Una peste alta, „Hope“ este un disc care mustește de bun gust și profesionalism. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, fiecare element folosit în construcția acestuia e bine dozat, iar „gașca“ care a pus la cale acest material discografic merită atenția tuturor urechilor iubitoare de sound-uri frumoase.