Cele mai bune albume româneşti din 2016

                           


               Cele mai bune albume româneşti ale anului 2016


1.    Implant Pentru Refuz - Acustic (Live@Unirii5)
Ceea ce se aude pe acest nou disc este înregistrarea unui concert  susţinut în luna octombrie a anului 2015, care s-a desfăşurat în curtea interioară a cafenelei D’arc din Timişoara, în spaţiul numit Unirii 5. De aici vine şi titulatura discului, o precizare cât se poate de esenţială pentru cei care n-au fost atât de norocoşi să participe la acel recital. Cele opt piese incluse pe acest material discografic au fost extrase din două discuri emblematice ale Implanţilor: Oameni fără fetze ( „În interior“, „Subzero“ , „Eutro“, „Simplu şi greu“ si „Rezist“) şi Monolith („Sidef“, „Apus“ şi „În soare deschis“). Nu ştiu care a fost motivaţia pentru care băieţii au ales piese doar de pe aceste două albume din discografia lor, dar rezultatul este unul cât se poate de corect. Probabil că unii şi-ar fi dorit şi alte „perle“ din cele şapte L.P.-uri ale Implanţilor, dar există o vorbă cât se poate de percutantă care spune că nemulţumitului i se ia darul. Până una alta, ne consolăm cu gândul că vom auzi în concerte „Tăcere şi resemnare“, „Să curgă bere pe Bega“, „Incolor“ sau „Seven Shades“. Sau poate chiar pe viitoare albume acustice ale trupei.

Este surprinzător şi faptul că băieţii au optat să nu includă nicio piesă de pe „Cartography“, album apărut ca şi acesta la Viniloteca. Dar, gata cu lamentările, hai să vedem ce fel de bere curge pe Bega în Acustic (Live@Unirii5). Combinaţia dintre sound-urile surprinzător de „calde“ instrumentale şi vocea „tăioasă“ pe alocuri a lui Vita asigură un şarm deosebit pieselor. Ar fi de-a dreptul crud să nu remarci şi publicul care se aude pe ici pe colo. Şi chiar şi mulţumirile lui Vita. E de apreciat faptul că discul acesta este audio. Şi asta pentru că ascultând în tihnă cele opt piese pur şi simplu „zbori“ în mijlocul concertului. Nu e nevoie de un DVD pentru asta. E nevoie doar de muzica IPR care te catapultează pe tărâmuri magice.

2. Made in TM - One Take

În cazul în care nu aţi aflat încă, vă divulg un secret: Timişoara are parte de o compilaţie sonoră care oglindeşte în fiecare an ce se întâmplă în oraşul de pe Bega. Prin catacombe, cluburi de profil, beciuri improvizate, festivaluri de mare anvergură şi alte cele. Desigur, e vorba de muzică. Şi asta nu de ieri, de alaltăieri, căci acest „One Take Made in TM“ este cea de-a 8-a compilaţie de acest fel. Cei care au ascultat compilaţiile anilor trecuţi au sesizat desigur că lucrurile se mişcă în direcţia bună. Ceea ce e şi normal. De această dată, „naşii“ acestui demers de aplaudat, au dus lucrurile la „next level“. Spre deosebire de anii precedenţi, oamenii nu au mai aşteptat demo-uri de la artişti, ci le-au „creat“. Drept urmare, zece trupe din Timişoara au fost invitate în subsolul magazinului  U – Man într-un studio amenajat cu sprijinul celor de la Soundcreation, pentru înregistrări. Fiecărei trupe i s-a pus la dispoziţie câte o oră (pe ceas) pentru a-şi arăta muşchii creativi. Iar ceea ce a ieşit de aici, e acest Made in TM. Mă văd nevoit să repet faptul că trupele invitate au fost alese de către mişcarea coagulată în numele de Made in TM. Carevasăzică, „haterii“ nu au decât să pună şi ei la cale acţiuni asemănătoare. Şi să-şi justifice alegerea trupelor după cum cred ei de cuviinţă. Până una alta, compilaţia asta e cât se poate de strong şi oglindeşte scena.


Revenind la trupe, avem în ordine alfabetică Arc Gotic, BRUM, Haos, Melting Dice, Sanctuar, Sebastian Spanache Trio, The Case, The Different Class, Umbre Zidite şi Virgula. Compilaţia reuneşte sub acelaşi acoperiş o sumedenie de stiluri, piese compuse de artişti de vârste diferite şi viziuni artistice mai mult sau mai puţin interesante. Luate la un loc, track-urile astea reflectă „direcţia“ Timişoarei. Slavă Domnului, lipsesc din peisaj multele trupe de cover-uri din oraş.

3. Otherside – Neverending

Într-o piaţă muzicală atipică, aşa cum este cea românească, e destul de greu să fii obiectiv atunci când cineva iese din tipare şi reuşeşte să ofere publicului un produs bine gândit, realizat la standarde „normale“ şi care poate fi comparat cu orice produs din aceeaşi gamă din ţările unde muzica e altfel decât la noi. Deşi nu se ştiu prea multe lucruri despre proiectul numit Otherside, din start trebuie să precizez un fapt indubitabil: sound-ul acestor bucureşteni este unul cât se poate de „british“. Sau, ca să fiu mai exact, albumul Neverending, nu sună deloc a muzică românească. Cel puţin nu sună deloc asemănător cu ceea ce se difuzează ziulica întreagă la posturile comerciale  de tip „kitchefem“ din România. E mai degrabă un sound asemănător cu ceea ce poţi auzi pe BBC Radio One şi suratele de acest gen. Şi aşa, ajung din nou la constatarea, că - din păcate - la un sfert de veac după Revoluţia din 1989, o bună parte a albumelor produse în ţărişoara noastră au un sound aparte. Şi nu în sensul bun al cuvântului. Chiar şi piesele produse în România cu texte în limba engleză sună într-un anumit fel. Există desigur excepţii, iar cele zece piese incluse pe debutul bucureştenilor se numără cu siguranţă printre momentele alea în care eşti nevoit să exclami „aşa da“. Desigur, nu trebuie să uităm că sound-ul Otherside e unul fresh pentru piaţa românească de muzică pop. În momentul când e să compari materialul acesta cu ceea ce se face afară în acest domeniu, desigur lucrurile sunt un pic mai nuanţate. Dar hai să revenim la oile noastre şi la Otherside, fără îndoială una din cele mai plăcute surprize din zona muzicii „pop“ din ultima vreme. 

4.    The Different Class - Drop of Rock

Albumul de debut al celor de la The Different Class demonstrează că muzica românească are toate şansele să-şi revină din letargia în care se zbate de mai mult timp. Mai exact, vorbim de rock-ul autohton. Ceea ce cântă omuleţii aceştia poartă numele de groove – rock, în accepţiunea lor. Simplificând, e rock cu cojones. În bucătăria internă a celor de la The Different Class se regăsesc o serie de arome interesante: niţel stoner, oleacă grunge, niscaiva punk şi iz de power – rock. Judecând strict după spectrul muzical timişorean, băieţii sunt o combinaţie reuşită între The Egocentrics şi Burning Table. Iar dacă e să privim mai departe, influenţele lor sunt multe şi numeroase: de la Tool la MC5, trecând prin Pearl Jam şi înfruptându-se şi din The Stooges. Sau chiar The Doors, căci există pe acest album destule pasaje care amintesc de celebra trupă. 

5. JazzyBIT – Horizon

Jazz-ul românesc suferă de aceleaşi „hibe“ pe care le întâlnim la tot pasul în aşa zisa industrie muzicală românească. Graţie faptului că dintotdeauna genul acesta de muzică a fost unul de nişă, în „felia“ asta s-au cuibărit de-a valma talente inconstestabile dar şi o sumedenie de oameni caracterizaţi printr-un snobism feroce. Dacă e să analizăm strict apariţiile discografice din această zonă, situaţia reflectă cât se poate de fidel „bubele“ prezente în activitatea concertistică. Din păcate, numărul artiştilor din noua generaţie care se încumetă să intre-n acest „angrenaj“ este cât se poate de micuţ. Din fericire, Timişoara a reuşit în ultima vreme să intre-n „hora“ asta cu două nume care în ultimii ani au demonstrat multe. Dincolo de premii, laude şi apariţii concertistice pe la cele mai importante festivaluri de profil din România şi-n alte locuri, tinerii artişti care alcătuiesc formaţiile JazzyBIT şi Sebastian Spanache Trio au reuşit să molipsească publicul mai mult sau mai puţin avizat cu un sentiment cât se poate de plăcut, care ar trebui să se regăsească la majoritatea oamenilor care activează într-un fel sau altul în arta numită muzică. E vorba de acel feeling care nu poate fi exlicat prin teoreme dar care te face să simţi pur şi simplu că oamenii CRED în ceea ce fac. Cel de-al doilea album al celor de la JazzyBIT oferă pe larg acest sentiment. Discul a fost scos pe piaţă exact la doi ani după apariţia albumului de debut numit Touch The Sky şi la patru ani de la primul concert al trio-ului timişorean.

6. Petre Ionutescu - Maria Radna Live

De-a lungul anilor, timişoreanul (născut în Lipova) Petre Ionuţescu a fost implicat în multe „nebunii“. Mă refer aici strict la muzică, biensur. Fie că a apărut alături de Blazzaj, Alexandrina, Negură Bunget sau cu maeştrii muzicii IDM care alcătuiesc proiectul Makunouchi Bento, muzicianul a reuşit să surprindă de fiecare dată, cu faţete artistice ieşte din tipar. La fel stau lucrurile şi cu discul de faţă. Cele aproape 50 de minute comprimate în şapte piese care alcătuiesc „Maria Radna Live“ oferă o audiţie interesantă şi reconfortantă, cu subtilităţi de mare rafinament, care merită savurate de melomanii care nu caută hituri cu orice preţ. Printre surprizele care aşteaptă să fie devorate de melomanii deschişi la noi orizonturi muzicale se numără şi „Şapte“, un omagiu adus compozitorului de muzică contemporană György Ligeti, cel care a „năşit“ celebra piesă Atmospheres inclusă în filmul lui Stanley Kubrik „2001, Odiseea spaţială“. Sau finalul „Strărăsunări“ cu grandiose sound-uri de orgă şi aplauzele de la sfârşitul acestui concert de poveste. Desigur, atmosfera care emană din piesele acestui album se învârte în jurul conceptului de „muzică ambientală“. Nu este însă acea muzică care este greşit  etichetată cu acest nume în zilele noastre şi care se lăfăie pe nenumărate compilaţii gen Buddha Bar sau Hotel Costes. E un melanj între străvechi şi cotidian, o combinaţie de instrumente arhaice şi exprimări stilistice moderne, toate îmbibate cu bun gust.

7. Helene – In another place (E.P.)

8. Subcarpaţi – Satele Unite ale Balcanilor

Spre deosebire de cele trei materiale discografice editate anterior acestui „Statele Unite Ale Balcanilor“, „echipa“ constituită în jurul conceptului Subcarpaţi reuşeşte să facă un pas înainte. Şi asta, în primul rând pentru că oamenii au reuşit să iasă din carapacea aceea de hip – hop – etno pe care au pedalt en – gros până acuma. Nu ştiu exact de unde vine această maturitate a echipei. Poate datorită faptului că în ultima vreme, trupa a experimentat diverse chestiuni. Cum ar fi concertele susţinute alături de Orchestră. Poate datorită faptului că în „echipă“ apare şi timişoreanul Alin Stoianovici (acordeon şi synth). Poate pur şi simplu, oamenii au simţit că trebuie să facă şi altceva. Cert este că „it just happened“.

Carevasăzică, melodiile nu mai sunt atât de simpluţe ca-nainte. Se mai aude pe ici pe colo şi drum and bass, ba chiar şi rock. Ca să nu mai zic de breakbeat şi grime. Plus alte bunătăţuri surprinzătoare. Avem Subcarpaţi mai cizelat. Cu „topping“ –uri trendy adăugate peste acelaşi aluat hip – hop îmbibat cu folclor autentic, preparat de membrii fondatori.

9. Negură Bunget - ZI

10. Coma – Orizont

La zece ani de pauză de la ultimul album Coma, aşteptările visavis de acest disc erau în funcţie de perspectiva fiecăruia. Din capul locului trebuie menţionat că albumul celor de la Coma nu e deloc încadrabil în categoria „spectaculos“.  Printre compoziţiile care se regăsesc pe Orizont se numără şi câteva piese bineştiute deja de fanii trupei: Un semn (2011), Vezi (2012), Chip (2014) sau Document (2015). Melodia care deschide albumul – şi care totodată stabileşte numele acestui material discografic – are un şarm aparte fiind totodată unul din cele mai interesante piese din disc. E un semn clar că oamenii au rămas ancoraţi în „rădăcini“. E drept, piesa asta (şi nu numai) are destule similitudini cu muzica timişorenilor de la Implant Pentru Refuz. Înainte de a mă acuza de „provincialism“ daţi – mi voie să remarc faptul că şi IPR-ul sună „a multe altele“ de afară. Principalul este că muzica asta are cojones“. Unul din motivele pentru care Coma este o apariţie interesantă pe spectrul autohton este faptul că muzicienii navighează destul de abil între apele „zgomotoase“ de hardcore – metal şi inflexiunile mai „liniştite“ ale rock-ului, acest aspect fiind unul cât se poate de vizibil şi-n piesa „Delicii“. Un alt moment reuşit este Montagne Russe, unde armoniile agresive se contopesc într-un mod fericit cu accentele lirice. Un alt plus al compoziţiilor semnate Coma sunt textele care adesea au „mii de metafore“ (vorba piesei „Cel mai frumos loc de pe pământ“). Printre momentele izbutite ale albumului se numără şi piesa care încheie acest disc, care oferă şi câteva armonii post – rock dar şi un text „corect“: „Vrei să povestim…Ia loc şi-adu-ţi si un pahar…Pândeam demult să prindem noaptea la hotar /Dar ne-am dat de gol cum nimeni nu se aştepta¬¬¬ Şi am dat să fugim, dar ne-a ţinut în loc o stea, Acolo totu-aşa-ncepea…“.