De ascultat

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand aud ca artistul „cutare” a scos un album cu influente dintr-o multitudine de stiluri, tind sa nu dau crezare vestii, caci marketing-ul e-n toti si toate. Ei bine, pun pariu ca cei care vor asculta cap – coada acest material discografic ce contine pe parcursul a doua CD-uri remixuri ale unor compozitii Philip Glass, vor avea parte de asa ceva. Urcehile desfundate vor percepe acilea fel si fel de „tendinte”, de la glitch – house la ambient, de la classic la chillwave, de la pop la jazz, si lista poate continua. Intr-o anumita masura e si normal sa fie asa, caci lista artistilor care au contribuit la acest proiect este cat se poate de variata. Aproape ca esti tentat sa spui ca discul asta e croit ca fiind un soi de „de toate pentru toti”, dar la o privire mai atenta, realizezi ca urechiusele obisnuite cu tonele de compozitii facile din topurile actuale ar putea fi foarte frustrate.

Trebuie sa recunosc ca dupa traiectoria urmata in ultima vreme de baietii de la Vunk, , n-aveam nicio emotie inainte de auditia noului album.  Si asta fiindca orice pamantean care-si duce existenta in spatiul mioritic si care a auzit vreodata „Pleaca, maine o sa-mi treaca/Ce daca, durerea a venit si nu, mai pleaca/Lasa-ma sa mor, De dor/Fericirea mea, la naibaPleaca!“ a sesizat ca oamenii s-au cantonat in taramurile conventionale ale pop – rock – ului romanesc. O reala emotie as fi avut doar in cazul in care Cornel Ilie si trupa lui ar fi cochetat cu noile tendinte ale muzicii pop de azi, dar din fericire baietii n-au luat-o nici pe dubstep si nici pe downtempo, cu atat mai putin pe glitch – house sau cine stie ce noua „directie” stilistica. Prostul obicei al unor artisti de a-si incepe materialele discografice cu piese care poarta numele de „intro“ e amendat cat se poate de finut de acesti vajnici muzicieni care uneori stau pe spate si aprind artificii pe tavan cu o piesa care se n

Atunci cand asculti cel de-al patrulea album semnat Flying Lotus, ai impresia ca ai pasit intr-un veritabil Ermitaj al sunetelor. Te si vezi admirand un tablou cu un superb peisaj de toamna pictat in culori de ulei extrafine inramat profesional cu rama si passepartou. Simti ca ai parte de un adevarat festin si ti-e destul de greu sa explici care sunt motivele pentru care compozitiile astea te fac sa te simti atat de bine. Aparent, acest demers artistic graviteaza undeva in zona muzicii ambientale, si poate din aceasta cauza, unii „puritani” s-au grabit sa eticheteze acest disc „un pas spre comert” al artistului american, pe numele sau adevarat Steven Ellison. E drept, fata de albumul sau anterior, Cosmogramma, compozitiile astea sunt mult mai „comestibile” publicului larg, dar acest fapt nu stirbeste cu nimic din frumusetea albumului. Avem aici 18 piese care insumeaza 46 de minute de excursie sonora in lumi imaginare.

Putine trupe inventeaza un sound. Daca e sa compari muzica celor de la Moonlight Breakfast cu ceea ce se canta prin tarisoara noastra, esti tentat sa te hazardezi nitel si sa admiti ca oamenii acestia au reusit sa inventeze ceva nou. Fiindca in zilele noastre fiecare produs are nevoie de etichetari, in acest caz aceasta ar fi „un amestec de jazzdance, soul, disco, electro, downtempo“. Poate si retro – electro. Desigur, pentru orice ureche care n-a ascultat in ultimii ani numai doom – metal sau dubstep, e clar ca „salata“ asta a mai fost abordata cu succes de nume ca Parov Stelar , Nouvelle Vague, Caravan Palace , Caro Emerald …si lista ar putea continua. Carevasazica, Moonlight Breakfast n-a inventat gaura de la macaroana, dar spaghtelele sonore pregatite de ei sunt pur si simplu adorabile. Unde mai pui ca muzica asta aduce o prospetime in spectrul atat de prafuit al muzicii pop romanesti.

Povestea spune ca prin diverse mijloace, la sfarsitul anului 2010 niste rockeri s-au intalnit la Timisoara pentru a pune la cale un Desant. Dupa indelungi pregatiri si tatonari, data actiunii lansarii acestui desant a fost stabilita ca fiind 9 noiembrie 2012. Coincidenta sau nu, a fost ziua in care pe meleagurile noastre a inceput o campanie electorala cat se poate de murdara. Debarcarea in spatele frontului inamic in vederea indeplinirii unei misiuni de lupta a avut loc in cadrul unui concert sustinut in clubul timisorean Daos, peste 200 de spectatori fiind martorii acestui desant. Alex Anca (voce), Alin Achim (bass), Tibi Saulescu (chitara), Mihai Dobrescu (tobe) si Vlad Toma (clape) au „aterizat“ in siguranta si promit sa execute s-alte debarcari de succes prin tara, in perioada urmatoare.

Asa dupa cum exista o sumedenie de muzicieni care ceresesc pur si simplu “exposure” in mass – media, exista o sumedenie de artisti care prefera solutia “low profile”, cu explicatia “las compozitiile sa ma reprezinte“. Unul dintre acestia este cu siguranta Mike Altrin, care  prefera sa nu fie fotografiat si care sustine ca lucreaza mai bine in semi-anonimat. Primul sau album s-a numit Blue Lambs, iar discul de fata este primul volum din cele doua care compun seria intiulata Radio Altringen, urmatorul urmand sa apara in curand. Radio Altringen : Day Transmission este un material discografic neconventional pentru industria muzicala romaneasca, “croit” pe ideea unui sound autentic din categoria vintage. E unul din acele discuri care iti aduce aminte de celebrele radiouri Albatros, Gloria, Armonia, Mamaia, Carmen sau Popular din care piesele “sunau” intr-un mod de mare efect.