Flying Lotus - Until the quiet comes

Atunci cand asculti cel de-al patrulea album semnat Flying Lotus, ai impresia ca ai pasit intr-un veritabil Ermitaj al sunetelor. Te si vezi admirand un tablou cu un superb peisaj de toamna pictat in culori de ulei extrafine inramat profesional cu rama si passepartou. Simti ca ai parte de un adevarat festin si ti-e destul de greu sa explici care sunt motivele pentru care compozitiile astea te fac sa te simti atat de bine. Aparent, acest demers artistic graviteaza undeva in zona muzicii ambientale, si poate din aceasta cauza, unii „puritani” s-au grabit sa eticheteze acest disc „un pas spre comert” al artistului american, pe numele sau adevarat Steven Ellison. E drept, fata de albumul sau anterior, Cosmogramma, compozitiile astea sunt mult mai „comestibile” publicului larg, dar acest fapt nu stirbeste cu nimic din frumusetea albumului. Avem aici 18 piese care insumeaza 46 de minute de excursie sonora in lumi imaginare.

Ceea ce face insa ca acest tablou sa fie unul demn de inramat si admirat este abilitatea extraordinara a lui lui Steven Ellison de a amesteca nuante de jazz cu beat-uri de hip – hop si sound-uri experimentale. Nici cel mai aprig carcotoas nu gaseste prea multe verigi slabe p-aici. Fiind o delectare sonora care nu cocheteaza defel cu notiunea de „posibil hit“ e greu sa stabilesti negru pe alb care o fi “cireasa de pe tort” printre cele 18 piese. Alegerea ar putea fi undeva intre Until the colours come – care in cele 60 de secunde ale ei iti proiecteaza o multitudine de stari de bine - Putty Boy Strut, care geme de rezolvari sonore devastatoare sau poate chiar The Nightcaller, care oscileaza undeva intre un soundtrack pentru un film SF si o oda adusa subtonurilor meseriase. La fel de “bolnavicioasa” e si partea secunda din Sultans Request, unde ai impresia ca omul a „gresit” intentionat unele armonii. Desigur, desele chichite de acest fel isi aduc din plin aportul la tabloul mirific ce-l conctituie acest Until the Quiet Comes. „Tiny Tortures" te teleporteaza undeva in desertul african si-ti proiecteaza pe retina binecunoscutul fenomen Fata Morgana, iar pe „See Thru to U" te trezesti cu superba voce a solistei Erykah Badu. E greu si sa alegi cea mai weird piesa de aici, dar o posibila candidata ar putea fi Electric Candyman. E oarecum si normal sa fie asa, caci pe acest track apare nimeni altul decat Thom Yorke din Radiohead. Pe piese se mai gasesc si alti gosti, dar adevaratul sarm al discului e acela ca piesele gem de rezolvari sonore neasteptate, iar tonurile si texturile sunt cat se poate de bogate. Until the quiet comes e o adevarata opera de arta, ce merita aplauze, plecaciuni si auditii multiple.