1 apr. 2014

Gabi Delgado - 1

După 28 de ani de pauză, Gabi Delgado revine pe scena muzicală cu un album solo care are toate şansele să devină unul dintre cele mai interesante albume ale anului 2014, pentru cei care au auzit vreodată de D.A.F. sau de muzica EBM. Deşi după apariţia albumului său solo Mistress în 1986, Gabi a mai cochetat cu proiectele Delkom şi DAF/DOS materialul acesta discografic este „ceea ce trebuie“ (dacă-mi permiteţi o expresie „de stradă“) fiindcă reuşeşte să updateze cât se poate de meseriaş sound-ul minimal al perioadei de aur Deutche Amerikanische Freundschaft (mă refer aici la discurile Alles is gut şi Gold und liebe) cu ritmurile folosite în diversele stiluri ale muzicii din zilele noastre. Deşi trecerea asta a lui Gabi spre beat-uri moderne s-a produs încă din mijlocul anilor 80 (puţini ştiu că vocea proiectului D.A.F. a organizat alături de Westbam prima patrecere house din Germania, în 1986!) şi a continuat şi în proiectul DAF/DOS (cu memrorabila piesă Ich glaub ich fick dich später), de această dată artistul reuşeşte să vină în faţa fanilor cu un produs cu adevărat  fresh. Nu vă speriaţi, nu e nici dreamhouse, nici bass, nici post dubstep: e electronic cu E mare. Pentru cei neiniţiaiţi, paleta sonoră se învârte undeva între EBM, old school techno şi punk (acesta din urmă mai mult prin atitudine, decât prin sound). Frumuseţea constă în felul în care diversele direcţii muzicale sunt amestecate. În melanjul bine structurat care provoacă stări de bine urechii. Desigur, nostalgicii D.A.F. n-au nevoie de nicio recomandare pentru a savura acest disc. Care poate fi devorat şi de urechile obişnuite doar cu track-urile inventate cu ajutorul unei tone de VST-uri, care populează spaţiul muzicii electronice contemporane. După această audiţie, urechile curioase de aprofundare pot sălăşlui şi pe discografia D.A.F. şi vor avea surpriza să descopere câte proiecte din zilele noastre s-au inspirat din acele vremuri. Fiindcă lucrurile bune încep întotdeauna cu un Waw, prima piesă, Neosexy, reuşeşte să te acapareze din primele acorduri. Uşurel te acomodezi cu nişte texte primitive dar de efect ( „Neues deutche madchen in der neuen stadt“... Du bist so schön und virtuell, neosexuell!") şi începi să visezi cu ochii deschişi. În care unele pasaje îţi amintesc de Kraftwerk.  Piesa secundă te face să rămâi în aceeşi stare, cu menţiunea că melodia „Traum“ (Visul) este un exemplu concludent al simbiozei dintre vechi şi modern pe care o îmbrăţişează acest disc. E, dacă vreţi o combinaţie fericită între avangardismul muzicii minimal şi incolorele ritmuri prezente din plin în sound-urile electronice de astăzi. Vei constatat şi o referinţă la albumul Alles ist gut al celor de la D.A.F. căci „ich will das du mir sagt....das alles gut ist“. Fiecare cu visul lui. Aşa cum la un moment dat britanica Florence Welsh a declarat că visul ei este să apară pe scenă la vârsta de 60 de ani îmbrăcată într-un robot, „traum“-ul lui Gabi Delgado gravitează în jurul acestui enunţ simplist: totul e bine. Una din piesele care seamănă destul de mult cu D.A.F. este Sexkamikaze, dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată în Science Fiction Liebe, o piesă cât se poate de atipică, în care sound-ul e mult mai apropiat de Giorgio Moroder decât de Front 242. Odată cu Nebelmaschine, ascultătorul este târât cu sau fără voia sa în beat-urile care alcătuiesc marea majoritate a curentului techno din zilele noastre, esenţa acesteia fiind sintetizată prin ultimele cuvinte din text: „tanzt fur mich“. Un alt moment cât se poate de inspirat al discului este Puppen, care însă are o urmare mai puţin fericită, Alles gute zum geburstag, fără îndoială cel mai slab moment de aici. Printre compoziţiile care te cuceresc din prima se mai numără Die zukunft şi Lippenstift, aceasta din urmă fiind genul acela de melodie care nu are cum să te facă să stai locului în cazul în care nu eşti imobilizat. Spre deosebire de legănarea aceea fără noimă care se numeşte dans în zilele noastre, „Tanzen brutal“ e un pogo pe ritmuri electronice, o piesă care cu siguranţă îţi dă aripi. Pe ici pe colo, sesizezi şi momente în care îţi aduci aminte de vremurile în care The Prodigy erau pe cai mari cu Firestarter, ca de exemplu în The neuen barbaren sau Langweilig. Desigur, mult mai altfel, mai EBM style. Făcând abstracţie de cele două remixuri de la final (piesele 19 şi 20), discul ăsta se termină cu Barbarella. Un experiment de mare efect, care are ceva din „Der Räuber Und Der Prinz“, dar şi niţel ceva din nebunia unor experimente electronice de genul Caribou din zilele noastre. E un final glorios, care te face să dai repeat la întregul Eins. Dincolo de temele care gravitează în jurul dragostei neîmpărtăşite, a sexului sau a Science Fiction-ului, muzica lui Gabi Delgado e încântătoare prin energia pe care o degajă. Fiecare notă a pieselor sale are ceva de spus iar compoziţiile degajă tensiuni şi răsturnări de situaţie. E un album grenadă, gata să explodeze. Fiţi pregătiţi să-l savuraţi aşa cum se cuvine.