Se afișează postările cu eticheta Kumm. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Kumm. Afișați toate postările

7 feb. 2018

Moon Museum - From No To Nowhere




Întrebarea shakesperiană care mă macină după audiţia celui de-al doilea material discografic semnat Moon Museum este ...Cum e mai fain să cânţi? Comod sau tumultuos? Indiferent de răspunsul fiecăruia, Oigăn şi muzicienii care alcătuiesc trupa Moon Museum lansează albumul From No To Nowhere, un disc prea puţin zbuciumat pentru gusturile subsemnatului, dar care poate fi o audiţie mega – faină pentru amatorii de muzici mai „aşezate“.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când dau peste o trupă formată din personalităţi care vin din formaţii diverse mă aştept să aud „altceva“. Nu neapărat mai zbuciumat, dar ceva care să mă scoată din zona de confort, ceva care nu puşcă cu aşteptările iniţiale. Din multitudinea de exemple ale unor trupe care reuşesc să ofere acel altceva am să amintesc aici Them Crooked Vultures. Păstrăm proporţiile şi revenim la discul de faţă. Printre muzicienii care se regăsesc în formula Moon Museum se numără oameni din Kumm, Robin and the Backstabbers şi Byron. Nume „mari“, muzicieni profi, aşteptări babane. Desigur, muzica sună diferit în urechile fiecăruia şi sunt absolut sigur că pentru mulţi „From No To Nowhere“ cu cele 14 piese ale sale va reprezenta un album extraordinar. În opinia mea, discul este fain, cu momente mai mult sau mai puţin reuşite şi merită „gustat“. Pe de altă parte, dacă albumul era scos de nişte debutanţi, indubitabil era mai mult decât adorabil. De la oamenii ăştia, m-aş fi aşteptat să aud chestii mai îndepărtate din zona de confort, din orice stil anume.

Dincolo de orchestraţiile previzibile (şi la fel de bine executate precum se aşteaptă oricine de la asemenea muzicieni), dai peste un capitol la care şi cei de la Moon Museum sunt super – meseriaşi. E vorba de texte. Spre fericirea subsemnatului (şi cred că aici sunt în asentimentul multora) printre cele 14 melodii incluse pe acest album se găsesc şi cinci melodii cu texte autohtone. Categoric, atunci când arunci pe piaţă o piesă de dragoste cu un text de genul „Mi- e dor de tine...eşti frumoasă...complicată....visătoare...şi pe deasupra faci cea mai bună cafea din lume/  Mi- e dor de tine...eşti fragilă...schimbătoare...feminină...şi pe deasupra faci cea mai bună dragoste din lume“ se cheamă că ai cucerit din start inimile melomanilor. Iar dacă pe refren ai şi câteva influenţe Phoenix, lucrurile-s clare: bucata este mega – interesantă. Un pic cheesy, dar cu potenţial de hit. „Ultima piesă de pe un album imaginar“ şi „Colac peste pupăză“ sunt alte două exemple de piese care impresionează în primul rând datorită textelor deştepte. La fel stau lucrurile şi cu prima şi ultima piesă de pe acest disc, momente ce  creează o aură de mister.... Cele mai reuşite momente ale discului sunt „The Shadow by your side“, care se vrea a fi un soi de Tears For Fears updatat la zilele noastre şi „Mona Lisa“, cel mai zbuciumat moment al discului. La capitolul aşa şi aşa se numără „Not as the night is young“ şi „Two and two“, aceasta din urmă având o instrumentaţie minimalistă şi un final exploziv. 

Pe pagina de Facebook a trupei Moon Museum formaţia aminteşte la capitolul „artişti care ne plac“ nume ca Beck, Thurston Moore şi Wilco. Dacă pe viitor compoziţiile trupei vor reuşi să meargă mai pregnant în direcţia artiştilor amintiţi, cu siguranţă lucrurile vor prinde un contur mai „zbuciumat“.

Şi pentru că tot am amintit de „grei“, trebuie să menţionez că Moon Museum este o trupă alcătuită din Oigăn – Eugen Nuțescu (Kumm, Robin and The Backstabbers), Ami Crișan, Mihai Grama,  Andrei Robin Proca, Vladimir Proca (ambii membrii RatB) și Dan Georgescu (Byron), iar pe piesele discului mai colaborează Mihai Iordache (sax), Andrei Fântână (clarinet) și Dominic Csergő (vibrafon). Trupa se află într-un turneu naţional de lansare a acestui disc care va poposi printre altele şi la Timişoara, sâmbătă 10 februarie, la Reflektor Venue.


   

14 feb. 2014

Kumm - A Mysterious Place Called Somewhere

Înainte de a asculta cel de-al şaselea material discografic al celor de la Kumm, am fost oarecum surprins de descrierea acestuia în comunicatul de presă oficial, care pomeneşte faptul că „albumul poate fi considerat mai progresiv în abordarea sonoră“. Graţie acestui amănunt m-aş fi aşteptat ca printre compoziţiile noului disc să regăsesc influenţe a la Jethro Tull, The Moody Blues, King Crimson sau Emerson, Lake & Palmer. Da-ţi-mi voie să nu fiu defel de acord cu această titulatură, căci deşi cei de la Kumm au pe ici pe colo şi nişte reminescenţe de Pink Floyd, prog – rock – ul nu e tocmai o etichetă care li se poate aplica. O eventuală categorisire a clujenilor care au revenit cu un material discografic după patru ani de pauză poate include diverse „label“-uri, unul din cele mai îndemână fiind acela de melancolic – rock. Cel puţin până acum, căci – după cum îi zice şi titlul – noul disc e un exerciţiu reuşit de „hai să fim misterioşi“. Cele 13 piese oferă urechilor avizate un amalgam reuşit de influenţe, excursia sonoră a trupei care îl are ca solist vocal pe Oigăn fiind una captivantă. Marea surpriză a discului se dezvăluie încă din start, căci “Everybody’s Watching” e o explozie de sound-uri „rough“, mult mai zgomotoase decât melancolic- rock- ul etalat în ultima vreme de Kumm. Chiar dacă voi fi acuzat de patriotism local, trebuie să menţionez din capul locului că urechile subsemnatului simt absenţa fostului solist - timişoreanul Cătălin Mocan – dar dincolo de acest mic amănunt, startul este unul cât se poate de viguros, care demonstrează că oamenii aceştia se simt în largul lor şi-n felia grunge-ului.  Tocmai când te-ai obişnuit cu aceste acorduri, te trezeşti „in the middle of nowhere“, căci încă de la primele acorduri ale track-ului următor - “Sun Strip” – îţi readuci aminte de melancolia emanată de compoziţiile anterioare ale celor de la Kumm. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, dar trecerea asta bruscă de la „nebunia“ unor Smashing Pumpkins la sonorităţile mai aşezate gen R.E.M. e cât se poate de bruscă. Sound-ul rămâne în aceleaşi coordonate şi pe “Each Part of  You”, o melodie care sunt sigur că va fi „cireaşa de pe tort“ în concertele Kumm. Melodia asta are de toate şi într-o ţară normală ar putea deveni un hit la posturile de radio rock, căci e cât se poate de catchy. Strawberry Soul şi Time Machine sunt două compoziţii în care notele şi interpretarea vocală amintesc destul de serios de brit – pop – ul celor de la Oasis, iar momentul cel mai apropiat de „progresive“-ul cu care au fost etichetaţi în comunicatul de presă cei de la Kumm este The Dark side of the mind. Dincolo de trimiterea evidentă la Pink Floyd, piesa asta e specială şi graţie îmbinării la marea artă a vocilor mascline şi feminine, iar riff-urile „aspre“ din refren reuşesc să creeze o melodie care va fi fără îndoială preferata albumului, pentru melomanii care adoră aranjamentele muzicale complexe. One in a million e un alt track care sună a la R.E.M., vioara aducând un plus de şarm, iar „Sugar Hill” schimbă niţel registrul. Cu un sound a la Ugly Kid Joe şi „opriri“ inspirate, melodia iese din tiparele melancolic rock-ului. Deşi e cât se poate de energică, Bubbles nu reuşeşte să ţi se întipărească în minte, dar un alt moment izbutit al discului este The Last Man. Deşi emană melancolie prin fiecare notă a sa, piesa asta demonstrează încă o dată faptul că cei de la Kumm ştiu să fie misterioşi şi să amestece diverse influenţe în acelaşi „aluat“. Iar prăjiturica rezultată, deşi are un gust previzibil, e întotdeauna bună. O altă piesă care nu-şi regăseşte locul în tracklist este “That’s Right”, iar "Almost 7 Minutes Late" te face să te simţi ca şi cum ai asculta orice album al unei trupe din Seattle din anii când grunge-ul rupea tot. Piesa bonus, Să nu spui nimănui – care beneficează şi de un clip – nu poate fi inclusă în punctele forte ale acestui disc. E mai mult Byron decât Kumm, şi nu are acel „vino-ncoa“ pe care ar trebui să-l emane o asemenea compoziţie. Fără îndoială, la plusurile acestui disc nu am cum să nu amintesc prestaţia fără cusur a lui Iordache şi sound-urile rafinate ale clăparului Kovács András. Deşi are momente cât se poate de previzibile, noul album Kumm este unul interesant. Şi pentru amatorii de chick rock care degustă melodiile languroase şi pline de melancolie şi pentru urechile obişnuite cu sound-uri mai aprige. Exact cum îi spune şi numele, e o călătorie misterioasă pe un tărâm aflat „undeva“. În care dai peste deja – vu – uri dar şi peste momente care îţi colorează sufletul cu gânduri pozitive. Şi dacă vă place Kumm şi sunteţi prin Timişoara, azi, 14 februarie, mergeţi la concertul lor din clubul Daos.