Se afișează postările cu eticheta muzica romaneasca experimentala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzica romaneasca experimentala. Afișați toate postările

16 mar. 2023

Lil Obeah - Lil Obeah Presents Everyday Is Halloween

 


Andrei Bucureci, adică Lil Obeah, a lansat cu ceva vreme în urmă frumușelul disc From Transylvania (care conține printre altele și reinterpretări cât se poate de meseriașe după compoziții de Valeriu Sterian, Mircea Baniciu, Taraful din Clejani sau Implant Pentru Refuz) iar la acest al treilea album , produs de Marius Costache ne propune o zeamă de dub „și altele“ care debutează cu „Duppy Theme“.

Din fericire, pe lângă stilul abordat printre alții de Lee "Scratch" Perry, din „ghiveciul“ sonor inventat de Lil Obeah  nu lipsesc nici de această dată elementele alea care te duc cu gândul la coloanele sonore specifice filmelor horror. Un alt plus care dă o substanță aparte acestui disc este faptul că există niște colaboratori „externi“ careși aduc aportul pe deplin la ceea ce ne place să numim diversitate.

Lista acestora îi include pe doi rapperi americani. Time este un artist hip-hop care a fost comparat ca un amestec izbutit de  William S. Burroughs  cu Andre 3000, iar Extra Kool este un dadaist modern care se scaldă în hip hop. Cei doi își aduc contribuția pe piesele „Fearless Vampire Killers“ și „Everyday is Halloween“, piese care deși au un iz puternic american grație goștilor, rămân oarecum în zona dub-ului experimental cu care Lil Obeah și-a obișnuit publicul. 

Chiar dacă titlul piesei „Zombie“ te-ar putea duce cu gândul la hitul celor de la The Cranberries, aici nu e vorba de așa ceva. Piesa plutește pe niște sound-uri orientale de orgă extrase parcă din ceațiile celor de la Altin Gun, iar vocile din același registru se mulează perfect pe ideea cântecului. Zeama asta psihadelică ce include la refren „suntem zombie/tu așa să nu fii“ se încheie cu evocarea a două personalități de pe meleagurile noastre...„Aici în țara lui Eminescu...nimeni nu te crede și nu-ți cere  respectul...ești visul umed a lui Ceaușescu“

„World-A-Vampire“ și „Transylvanian Hunger“ sunt croite mișto, în filmul unor posibile soundtrack-uri ale unor filme de Hitchcock, iar „Dead Don't Dub“ este unul din cele mai reușite momente de aici. Poate pentru că are mostre de percuții moderne. Și orchestrație repetitivă, dar nu enervantă. Pe „Negru Vodă“ situația pare să se îndrepte spre o combinație de Brian Eno cu niscaiva krautrock  german și elemente folcorice tradiționale din zona noastră, iar „Dub of Night “ navighează spre tărâmuri electronice, unde efectele de voce te pot duce cu gândul la Depeche Mode. 

Așa cum îi șade bine oricărui album bine gândit,  piesa de final este una care poate fi inclusă lejer în capitolul ciudățenii experimentale la care e bine să ciulești urechea atent. Dr. Jeckyll & Monsieur Hyde (ft. Peter Harris & Fritz Catlin) este o compoziție care te atrage inexplicabil din prima...și te face să te gândești... oare ce ar fi ieșit din acest disc dacă mai multe piese ar fi mers pe drumul ăsta „mai ciudat“? 

Una peste alta, discul Lil Obeah e bun de ascultat pentru cei care sunt deschiși la abordări muzicale noi și nu sunt închistați în acel conservatorism muzical care se manifestă cu precădere de la o vârstă în sus. E o audiție reconfortantă care îți poate aduce o satisfacție auditivă din categoria „așa da“. 



23 ian. 2022

Florian din Transilvania - Tainicul vartej

 



Pe bună dreptate, există în mirifica presă muzicală autohtonă o serie de oameni despre care s-a scris cu vârf și îndesat. Dincolo de „legende“ giga - promovate sălășluiesc și diamante mai puțin la vedere. Niște comori ascunse și oameni despre care se știe prea puțin de publicul larg. Artiști care-s admirați și savurați cu precădere în rândul acelora care fac parte din tagma connaisseurs. Despre un astfel de diamant sonor mi-am propus să amintesc cu această ocazie. E vorba de Tainicul vârtej – singurul album „oficial“ lansat de Florian din Transilvania. 

Nu am să vă plictisesc cu prea multe amănunte despre Mircea Florian, omul din spatele acestui proiect care a făcut furori la vremea lui și asta pentru că cei interesați de chestiile faine pe care le-a realizat acest artist au opțiunea de search pe net. Voi încerca  să creionez  care sunt motivele pentru care discul ăsta merită un loc aparte în istoria muzicii românești. Și-n 2022 și care merită ascultat și de către cei care n-au făcut-o până acum. 

Fiindcă fac referire la un album editat de Electrecord în 1986 e potrivit să precizez că cele nouă compoziții de aici s-au născut în niște vremuri când cenzura comunistă își făcea de cap și din acest motiv textele artiștilor trebuiau să fie cât se poate de „politically corect“ pentru acele vremuri. În plus, ar mai fi multe de amintit, dar poate aceste amănunte ar fi mai bine să le las pentru altă ocazie. 

Prima piesă a albumului „Bună pace, domnule Marte“  pornește într-o gamă de old school rock and roll cu iz de blues, dar pe parcurs se metamorfozează în ceva inedit, care deși n-are acel iz de avangardă  care răsună din alte compoziții de aici, e adorabil. „Cum va fi mereu“ este piesa care pavează drumul spre primul moment cu adevărat experimental, care este „Fiul zburătorului cu farfuria“, unde pe lângă nebuniile instrumentale cu adevărat remarcabile se detașează un voice – off care îți repetă răspicat motto-uri de genul „recunoașteți formula“...sau „nu întrerupeți!“.

„Întoarcere în cerc“ începe cu un sample de „așa mă!“ cât încape de autentic, după care asistăm la o nebunie marcată de sound-uri de bass alterate și synth-uri ce amintesc indiscutabil de o serie de reprezentanți ai krautrock-ului german, iar spre finalul acesteia autorul principal repetă obsesiv „Mă întorc în cerc /  Mă rătăcesc“, care se detașează ca un veritabil motto. 

Cu intro-ul „Îmbrăcată în apa luminilor din zori“ pășim într-o piesă cu iz de hit confecționată în camera de „3.50 pe 3“ a lui Mircea Florian, numită „Iubirea Tainicul Vârtej“, care-ți poate aminti de new wave-ul practicat odinioară de A Flock Of Seagulls. Mai departe, în piesa „La cafeneaua întîlnirilor“ se lăfăie acorduri din albumul Regatta de Blanc – The Police întrerupte în momente potrivit alese cu bunătățuri din sound-ul celor de la Men At Work din discul Cargo, iar în „Mă simt minunat“, dincolo de orchestrația subtilă te răscolesc versuri șmechere care spun că „Mă simt minunat, tocmai m-am întors din oraș, aș,/ Bicicleta mi-a dat ținta pentru arcaș, aș,/Arcaș e cel ce ară cu săgeata preschimbată în plug/ Pedalând frenetic de amintire fug, fug,/Fug, fug, mă trage ața inimii de azi/Ținta mea e locul unde tu mă arzi“. 

Un amestec de Phoenix și Devo se instaurează în „Nunta lui Harap Alb“, iar pe final avem încă o cireașă pe tort. Pe un schelet de synth – pop creionat parcă de trupa sârbească Videosex, „Parelele intersectate“ are parte de o energie aparte și versuri cu oameni kaki: „Visele mele oranj/N-au nevoie de curaj/Să dea socoteală/De-a lor îndrăzneală/În faţa mea/Curaj ar putea chiar da/Viselor mele kaki/Care fac doar prostii/Închipuie războaie/Măceluri şi noroaie/Și care mă fac/Să mă zvârcolesc în pat“. 

Pe lângă cele nouă piese care au intrat pe disc, artistul a mărturisit că au mai existat încă două melodii care n-au trecut de cenzura vremurilor. Una dintre ele este „As“ al cărei text neaprobat suna așa: „Forţa atomică, forţa atomică, forţă mecanică, forţă mecanică”. Deși n-a intrat pe album, melodia cu pricina se regăsește pe un bootleg înregistrat în 1984 la Craiova, iar cealaltă compoziție care a fost scoasă de oamenii acelor vremuri din disc purta numele de „Madama Butterfly“. 



Probabil că n-am reușit să sintetizez nici jumătate din motivele pentru care discul ăsta merită un loc aparte în discografia oricărui meloman. De dragul etichetelor, putem numi muzica lui Florian din Transilvania drept ceva experimental la acele vremuri. Ori de avangardă, dacă termenul acesta vă este mai pe plac. Sigur că în era streamingului termenii aceștia au alte conotații. La urma urmei, etichetele astea sunt insignifiante. Cert e că Tainicul vârtej poate fi inclus lejer într-o carte cu cele mai bune 101 de discuri românești pe care trebuie să le asculți înainte să mori. Parol!