Se afișează postările cu eticheta Imelda May. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Imelda May. Afișați toate postările

5 nov. 2010

Imelda May - Mayhem

Mayhem suna de parca ar fi fost scos pe vremea cand a aparut pelicula Rebel Without a Cause. Si probabil ca ofera o satisfactie dubla atunci cand e ascultat pe vinil. E misto, in special atunci cand puternica voce a solistei este “inglobata” in piese energice, cum ar fi Psycho. Piesa inspirata parca din filmele lui Hitchcock are o energie cat se poate de sanatoasa si inmagazineaza in ea mai multe tendinte, chiar daca aparent e rockabilly. Nu acel rockabilly din concertele lui Elvis, ci mai degraba unul in care s-au turnat si portii de punk. Chiar daca piesele nu beneficieaza de prea multe elemente slagaroase si nici de refrene memorabile, Imelda May stie cum sa foloseasca ritmurile astfel incat nici o piesa sa nu devina plictisitoare.
Asteptari: Imelda May e o solista irlandeza care a devenit cunoscuta gratie celui de-al doilea album al ei, Love Tattoo. Anul trecut, Imelda a castigat premiul de cea mai buna solista in cadrul premiilor Meteor Awards, distinctiile industriei muzicale irlandeze

Rezultat: E greu de crezut ca acest Mayhem n-a fost produs in U.S.A. fiindca suna prea american. In plus, e un disc care demonstreaza scepticilor ca rockabilly-ul e un gen muzical cat se poate de viu.  Fie ca numim retro pop sau rockabilly, ceea ce se aude aici e misto. Da, e adevarat, in zilele noastre se recicleaza in general prea multa muzica veche, iar acest proces cuprinde adeseori chestii nevrute. In acest caz insa lucrurile sunt cat se poate de fericite: discul asta suna de parca ar fi fost scos pe vremea cand a aparut pelicula Rebel Without a Cause. Si probabil ca ofera o satisfactie dubla atunci cand e ascultat pe vinil....

Mayhem e un disc eminamente misto, in special atunci cand puternica voce a solistei este “inglobata” in piese energice, cum ar fi Psycho. Piesa inspirata parca din filmele lui Hitchcock are o energie cat se poate de sanatoasa si inmagazineaza in ea mai multe tendinte, chiar daca aparent e rockabilly. Nu acel rockabilly din concertele lui Elvis, ci mai degraba unul in care s-au turnat si portii de punk. Chiar daca piesele nu beneficieaza de prea multe elemente slagaroase si nici de refrene memorabile, Imelda May stie cum sa foloseasca ritmurile astfel incat nici o piesa sa nu devina plictisitoare. Un alt plus al discului este acela ca Imelda stie sa-si adapteze vocea in mai multe tonalitati, balada Kentish Town Waltz fiind un exemplu in acest sens. Ramanand la momentele surprinzatoare nu am cum sa nu remarc Too sad to cry, o piesa care se constituie intr-o demonstratie cat se poate de naucitoare a calitatilor vocale pe care le stapaneste solista. Care dealtfel canta si la bodrhan, un soi de toba irlandeza.

Desigur nu toate piesele reusesc sa fie delicioase. ‘Proud And Humble’ e un experiment nereusit care risca sa arunce o lumina nefavorabila asupra intregului disc. O alta deraiere ar mai fi I am alive. Avand in vedere calitatea pieselor de aici, o putem ierta pe Imelda si pentru unicul cover de aici, care din pacate e putin inspirat: Tainted Love. Din fericire, majoritatea pieselor de aici ne prezinta o artista care stie exact pe ce drum se afla iar varietatea acestui disc il recomanda ca fiind un bun panaceu pentru bolnavii de rock de toate soiurile.

Recomandari: Pentru o portie sanatoasa de rock, ca o amintire a vremurilor vechi, sau pur si simplu ca o alternativa la stupizenia unor muzici din zilele noastre.