Amala - Românie Hai!

 

„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. 

Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. 

Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit Românie Hai! De-a lungul anilor, formația Amala a trecut printr-o serie de schimbări de componență, printre cei care au trecut în trupă numărându-se Costi Iorga, Laurențiu Morun, Ramon Radosav, Ludovic Varadi, Adrian Boldan. Alin Achim, Dejan Feniac, Tiberiu Bitte și alții. Sonoritățile care-și fac apariția aici trebuiesc corelate cu perioada în care formația timișoreană a reușit să își creeze un nume pe firmamentul rock-ului autohton. 

Drept urmare, toate momentele incluse pe acest disc te catapultează în atmosfera rock a anilor 90. Se simte asta în multe momente, de exemplu în „Viața merge mai departe“. sau „Cerul e mic“., unde compozițiile pline de adrenalină urmează un filon de clasic rock recogniscibil de la distanță. Desigur, există și compoziții de corazon, cele în care băieții adaugă un topping de balade de bun gust, cum ar fi „Lupul“. sau „Încă sunt al tău“.  

Se prea poate ca momentele acestea mai lente să trezească amintiri nepieritoare în rândul acelora care au trăit vremurile  în care într-o duminică circulau mașinile înmatriculate cu numere cu soț și în cealaltă cele impare. Și să nu fie pe placul acelora care s-au născut cu MP3-urile în brațe. Dincolo de orice considerente, albumul  Amala aduce frânturi din istoria muzicală a orașului Timișoara. Cu bune și rele, cu piese mai izbutite sau mai puțin reușite, dar cu scopul declarat sau nu...de a reda o bucățică de istorie. 

Printre momentele interesante ale albumului se numără „Șefi“. (cu al ei refren șugubăț de Șefi sunt peste toți / Șefi  nu-i mai suport.) și „Românie Hai. “.  În piesa asta din urmă, cu vagi arome de Cargo băieții reușesc să împacheteze o serie de influențe într-un conglomerat izbutit, care se bucură și de un refren cât se poate de patriotic care decretează : „Românie hai, sus în picioare și cântă tare să audă toți, cât de tare poți“. O interesantă promisiune răzbate din ultima piesă a acestui disc, care are parte de o linie melodică energică și un text în care băieții ne spun că : „Privim înapoi / La anii trecuți Vrem o minune să vină acum / Vom fi mai buni, mai bine vom fi / Trcem prin viață Vom reveni“.. 

Indiferent dacă vom mai avea parte sau nu de noi compoziții Amala, discul ăsta e încadrabil la categoria bijuterii sonore. Desigur, cei care caută sonorități moderne din categoria hituri actuale, nu se vor regăsi în filmul muzical al celor de la Amala. Dincolo de orice, albumul Amala nu are contraindicații. Poate fi ascultat lejer de către toți cei care-și spun rockeri fiindcă adună 11 piese interesante indiferent dacă ai prins sau nu vremurile pe care ne place să le botezăm ca fiind...altfel. 

Concertul de lansare a albumului Amala - Românie Hai! va avea loc sâmbătă 30 martie de la ora 20 la Timișoara la M2 Event Venue. În aceeași zi, de la ora 15 la Viniloteca membrii formației vor avea o întîlnire cu fanii. 

SPRINTS - Letter to self

 

Albumul de debut al formației irlandez SPRINTS este fără nicio îndoială una din marile surprize ale acestui început de 2024, fiindcă cvartetul din Dublin care o are ca solistă pe Karla Chubb reușește să amestece bucățele babane de punk și grunge în ambalajul alternative – rock atât de trendy în zilele noastre cu un talent care te lasă mască.

Încă de la primele acorduri ale piesei de deschidere numite Ticking, e clar că oamenii aceștia știu cum să creeze acea tensiune muzicală care separă muzicile mișto de cele din categoria așa/și/așa. Obsesivul Am I Alive? repetat până la epuizare înaintea refrenului piesei are o conotație aparte iar după cele trei minute în care grupul construiește o introducere cât se poate de meseriașă, urechea este inundată de o altă compoziție care abuzează de o energie contagioasă. Heavy este una din cele mai bune bucăți din discul ăsta de debut. Nu doar pentru că ești întrebat de mai multe ori dacă ai simțit vreodată cât de grea este...camera? Ci mai ales fiindcă...piesa asta respiră prin toi porii ei . Combinația repetitivă de Do you ever feel like the room is heavy?Like the air is hot, and the air is sweaty? plus chitările nervoase și tempo-ul corect dau acestei piese un aer aparte, de nota zece plus. 

Vagi arome de goth sunt sesizabile pe Cathedral iar Shaking Their Hands liniștește oarecum tempo-ul , exact la fix pentru ca melodia Adore, Adore, Adore să pună punctul pe i cu constatrea conform căreia They never called me b-b-beautiful/They only called me insane. După atâtea mostre de energie de nestăvilit ai avea impresia că albumul are parte și de părți mai liniștite, însă "Shadow Of A Doubt" are delay-uri și distorsuri care amintesc pe alocuri și de Sonic Youth, iar rezultatul este unul admirabil.  

Una din cele mai interesante și experimentale compoziții de aici este "Can't Get Enough Of It", care se depărtează oarecum de ideea de noise – rock și intră pe tărâmul unor acorduri de doom – rock. Un alt moment de senzație de pe acest debut este 'Up and Comer', care devine pe parcurs o compoziție frenetică ce cuprinde un țipăt de disperare subliniat și de versurile "Here we go the devil's knocking at my door".

Indubitabil, scrisoarea asta turbo/punk/grunge a irlandezilor care-și spun SPRINTS merită atenția fiecărui ascultător de rock. De accea, multă lume spune că albumul cu pricina este unul din cele mai interesante apariții din 2024. Pe bună dreptate. Luați și ascultați la volum corespunzător.  

The Schnitzels – Phantasmagore

 

Fiindcă trăim într-o epocă în care orice trebuie etichetat, băieții care alcătuiesc trupa The Schnitzels ( Narcis Axinte – chitară/voce și Mr Jurjak – tobe) s-au gândit că „gastro – punk“ e o caracterizare cât se poate de vicleană. Dincolo de șnițelele vieneze din etimologia numelui trupei, proiectul ăsta care a lansat nu demult albumul de debut reușește să fie pe placul urechilor care degustă din plin chestiuni de genul The Black Keys, Royal Blood, Jack White sau Yeah Yeah Yeahs. Combinația asta de de chitară/tobe/voce fără bas sună pe alocuri neașteptat de bine și în cântările lor live, dar inevitabil există și momente în care ascultătorul are senzația de „deja – vu“ (deja ascultat – în acest caz). Dacă pe Jurjak (George Petroșel) s-ar putea să-l știți și din albumele lansate sub același nume și care oscilează pe linia blues/rock/pop, celălalt membru al acestui duo, Narcis Axinte, are și el ceva antecedente muzicale care poartă numele de Harlequin_Jack, sau Tourette Roulette. 

Chiar dacă nu e punk „pur“, încă din prima piesă, care poartă numele de „Atenție!Foc!“ e clar că băieții ăștia o ard într-un amalgam de influențe din zona dirty – rock care pe alocuri are și câteva incursiuni în lumea grunge. Dacă tot suntem la influențe, piesele astea au și iz de garage – rock sau chiar indie rock. Textele poznașe și robuste de genul „Dacă vrei să-ți fie bine / Fugi acum cât ți-e mai bine/...Nu scapi așa ușor de mine“., sunt cât se poate de „directe“ și adaugă fără îndoială un plus acestui disc. „Ciocan și Nico“, următoarea creație a celor doi muzicieni face referire la chestiuni care se întâmplă între „un golan și o domnișoară“. Avem de-a face cu o idee de ciocan și nicovală care are parte și de niscaiva strigături din arealul punk-ului de genul „Oi“, „Oi“, iar începutul de la piesa „Limuzină“ poate să te ducă cu gândul la startul de la Song 2 de Blur. 

Piesa care care reușește să ți se impregeneze din prima ascultare în creier este „La bulău“, cu al ei „Și când o să fi să fie rău / Mergem cu toții la bulău“, iar pe lângă textul șăgalnic melodia are parte de multe răsturnări și o instrumentație (mai) bogată. Alte momente reușite sunt „Frica“ și  „Minte bolnavă“, aceasta din urmă fiind fără îndoială genul ăla de piesă pe care orice rocker responsabil dă din cap cu halba de bere în dotare. 

Una peste alta, The Schnitzels au aruncat pe piață un album bunicel, care chiar dacă nu rupe gura târgului, este unul onest, fără brizbriz-uri și alte artificii menite să cucerească publicul cu orice preț. Se poate și mai bine, dar demn de remarcat este faptul că băieții pășesc pe un drum, care în țărișoara noastră nu este bătătorit. Nu e „waw“, dar cu siguranță merită inclus în sacoșa cu apariții discografice rock din 2023 din România care merită cel puțin o audiție.