De ascultat

Parafrazând celebra zicală de la televizor care ne spune că „pentru o viaţă sănătoasă consumaţi minim doi litri de apă zilnic“, am putea inventa un nou imbold, de această dată pentru auz. De genul „pentru a avea urechi sănătoase. consumaţi minim un album de ascultat, zilnic“. Odată cu acest cel de-al treilea album din carieră, clujenii de la Grimus au intrat definitiv şi irevocabil în liga mare a rock-ului românesc. Am ocolit cu bună ştiinţă sintagma de „alternativ“, căci definiţia actuală a rock-ului înglobează fără tăgadă şi această particulă. Dincolo de mâna producătorului Adam Whittaker ( răspunzător şi pentru creaţiile anterioare ale băieţilor ), Emergence e mult mai divers stilistic decât precedentele realizări ale trupei care il are ca solist vocal pe Bogdan Mezofi. Lucrurile încep cât se poate de bine, căci intro-ul „Tunguska“ e unul cât se poate de inspirat. Desigur, inevitabila paralelă dintre explozia din 1908 de la Tunguska şi piesa care deschide acest material are menir...

După dezamăgirea provocată de ultimul Radiohead, despre care am dezvoltat mai pe larg la vremea respectivă aici , mă văd nevoit să-mi încep cronicuţa consacrată albumului de debut al super – trupei Atoms for Peace cu constatarea că Thom York e şi de această dată mult prea în centrul atenţiei. Mi-aş fi dorit, categoric să aud mult mai mult din Flea (Red Hot Chili Peppers) şi nu numai, dar asta nu înseamnă defel că ceea ce se aude aici nu e OK. Bănuiesc că oamenii „setaţi“ mai mult pe chestii acustice nu vor fi deloc încântaţi de acest AMOK, căci multe compoziţii de aici sunt mega – burduşite cu efecte electronice. În schimb, urechile acelora care ştiu să asculte cum trebuie şi beat-uri artificiale pot avea o audiţie de mare efect. Amok nu e defel un disc uşurel, pe care să-l asculţi în timp ce speli vasele în bucătărie. Necesită ascultări succesive pentru a fi digerat aşa cum se cuvine, dar merită tot efortul, căci „in the end“ e o realizare solidă.

In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” son...

Asteptari: Pentru cine nu a auzit niciodata de trupa care a spart topurile cu Creep, Radiohead e o trupa britanica ce a debutat cu albumul Pablo Honey si care a scos printre altele unul din cele mai misto albume ale anilor 90, OK Computer. The King Of Limbs este cel de-al 8-lea material discografic al trupei si contine nici mai mult nici mai putin de opt piese! Rezultat: Trebuie sa fiti de acord ca cei de la Radiohead stiu cum sa faca valva. Au anuntat ca scot un album nou intr-o duminica. Au pus data aparitiei sambata viitoare. Si l-au scos …evident vineri. Marketing destept, moncher, nimic de zis. Am lasat sa treaca ceva timp pentru a scrie aceasta cronica tocmai pentru ca n-am vrut sa judec acest produs in urma primului impuls. Asadar, dupa cateva ascultari, trebuie sa recunosc ca am ramas cu aceeasi impresie ca si dupa primul contact: discul asta e dezamagitor.