Radiohead - The king of limbs
Rezultat: Trebuie sa fiti de acord ca cei de la Radiohead stiu cum sa faca valva. Au anuntat ca scot un album nou intr-o duminica. Au pus data aparitiei sambata viitoare. Si l-au scos …evident vineri. Marketing destept, moncher, nimic de zis. Am lasat sa treaca ceva timp pentru a scrie aceasta cronica tocmai pentru ca n-am vrut sa judec acest produs in urma primului impuls. Asadar, dupa cateva ascultari, trebuie sa recunosc ca am ramas cu aceeasi impresie ca si dupa primul contact: discul asta e dezamagitor.
Sau ca sa fiu si mai exact albumul asta putea fi mult mai interesant daca e sa luam in considerare ca a fost realizat de muzicienii care au creat printre altele In Rainbows. Stiu, ma indrept spre un taram minat, avand in vedere ca toata lumea “buna“ s-a inghesuit sa ridice in slavi acest album, dar ma asteptam la chestii mult mai profunde in acest The King Of Limbs.
Din fericire predilectia lor pentru experimente si senzatia aceea de “muzica impotriva curentului” sunt chestiuni care au ramas in picioare. Evident, unul din lucrurile care a socat multa lume a fost deplasarea trupei spre zona electronica si renuntarea la faimoasele sound-uri de chitara omniprezente in trecut. Ceea ce – in opinia mea – e un lucru cat se poate de bun. Apreciez din adancul inimii atunci cand o trupa consacrata are curajul de a merge pe alt drum, iar pentru aceasta am numai aplauze vizavi de Radiohead. Ceea ce ma deranjeaza in proportii destul de mari este faptul ca piesele astea iti induc o stare de tristete acuta. Drept e, nici chiar Creep n-a fost o melodie vesela, dar aceasta perceptie e una cat se poate de acuta. Poate nu doar Radiohead e de vina pentru acest sentiment. In ultima vreme am ascultat o tona de albume care gem a pesimism. Cred ca ar mai trebui reinventat conceptul de happy music, fara indoiala. Revenind la Radiohead, as fi ipocrit daca nu as recunoaste ca oamenii astia au „acel ceva“ care diferentieaza ageamii de genii. Nu spun deloc ca The King of Limbs e un album rau. E peste ceea ce scoate azi pe piata, dar de la Radiohead aveam pretentia sa raman cu exclamatia de Waw cand scot un disc nou. Ceea ce nu s-a intamplat.
Cea mai reusita piesa a acestui disc este Morning Mr. Magpie, o melodie care te tine „in priza“ intr-un mod constant si creeaza o atmosfera mistica si care ar fi meritat fara indoiala un timp de expunere mai larg. Printre momentele placute ale acestui material care se intinde pe parcursul a 37 de minute se mai numara Codex si Lotus Flower, ambele avand acea atmosfera „de distors” cu care oamenii astia au facut atatea valuri. Din pacate exista aici si momente de plictiseala, mai ales in Give up the ghost, o melodie care ar fi putut fi inclusa in albumul oricarei trupe din valul atat-de-trendy de post – folk. Nici piesa de inchiere Separator nu reuseste sa faca ceva valuri, desi spre deosebire de multe alte momente ale acestui disc contine cateva elemente care mai scot materialul din zona aceea cenusie de pesimism de care aminteam la inceputul acestei recenzii.
The King of Limbs e un disc pe care nu-l recomand niciunui reprezentant al rasei umane care are tendinte de depresie. Parca nici piesele nu sunt atat de „slefuite“ ca pe materialele lor anterioare, dar asta nu e niciun bai. Desi am etichetat albumul cu particula „dezamagitor“ nu am cum sa nu remarc faptul ca oamenii acestia sunt cat se poate de inovatori si plini de surprize. Daca atmosfera emanata din piese ar fi fost nitel mai vesela, cu siguranta as fi fost pe spate dupa aceasta auditie. Asa...e un disc interesant s-atat!
Recomandari: Pentru toti amatorii de chestii interesante, chiar daca exista posibilitatea ca verdictul final sa nu fie unul favorabil!
si pe mine m-a dezamagit albumul. mult prea deprimant. separator e singura piesa care chiar imi place :)
RăspundețiȘtergere