Demdike Stare - Tryptych
Rezultat: Mi-e greu sa gasesc o explicatie logica la eticheta de witch – house cu care a fost catadicsita o anumita parte a muzicii din zilele noastre. In cazul celor de la Demdike Stare jocul de cuvinte pare sa vina gratie vrajitoarei din secolul 17 care a inspirat denumirea trupei. O alta trupa imbibata in acest conglomerat stilistic e Salem. In cronica dedicata discului lor Kings Night am remarcat printre altele faptul ca „rar ti-e dat sa asculti un disc atat de straniu“. Ma vad nevoit sa repet afirmatia, cu precizarea ca cei de la Salem sunt mici copii pe langa Demdike Stare.
Aparent, ceea ce se aude in cele trei tablouri sonore care alcatuiesc acest Triptych se incadreaza in eticheta ambient. Spre deosebire de eventualele asocieri cu Brian Eno sau Aphex Twin, universul duo-ului britanic include un ghiveci de influente variate, care nu e usor de degustat pentru oricine. In primul si in primul rand, inaintea acestei auditii e nevoie sa te inarmezi cu o rabdare deosebita, nu de alta dar ai nevoie de cel putin 160 de minute, pentru o singura auditie. La fel ca si-n cazul Have one on me – ului creat de Joanna Newsom, cele trei discuri sunt musai de ascultat ca un intreg, fiindca fiecare portiune are rolul ei binestabilit, iar asacultarea acestora „pe fuga” nu va da rezultatele scontate. La o prima strigare, Tryptych este un conglomerat de dark, ambient si dub. Care uneori aluneca in directia sunetelor stapanite cu atata talent de catre Burial iar alteori iti da senzatia pieselor The Orb. Felul in care sunt folosite ecourile si distorsiunile genereaza momente pline de suspans, iar beat-urile subtile dar insistente (adesea inghesuite undeva „„in spatele compozitiei“) adauga plusuri serioase de misticism.
La un asemenea material discografic e cat se poate de riscant (si lipsit de logica) sa te apuci sa evidentiezi plusuri sau minusuri. E un tot unitar care s-ar putea sa nu-ti placa din prima, dar pe masura ce reasculti descoperi noi si noi valente. Dincolo de anumite procedee folosite in muzica techno si dub care sporesc tensiunea, pe alocuri fundalul sonor are cate ceva de-a face si cu lumea jazz-ului experimental. E cazul unor melodii ca Past is past sau Desert Ascetic. In schimb, Regolith e cat se poate de abstracta, o melodie in care la prima impresie ai senzatia ca asculti niste pacanituri de vinil. Mai apoi realizezi de fapt ca „acel sunet“ e cel scos de anumite insecte. O auditie cutremuratoare poate fi si Matilda s Dream, cu cele 11 minute ale ei. Iar Forest of Evil (Dawn) e pur si simplu o capodopera. Fiecare piesa are un story al ei, nimic nefiind lasat la voia intamplarii.
Colaborarea celor doi muzicieni din zone atat de diferite genereaza un material asijderea: un disc „think outside the box“. E un soi de melanj intre niste soundtrack-uri ale unor filme africane peste care au fost turnate sunete horror si portiuni de dub. Oarecum multicultural dar nu in acceptiunea clasica a cuvantului. Un disc care nu are cum sa te lase indiferent. Dupa prima auditie a acestuia m-am simtit ca pe vremea liceului, cand am vazut pe ascuns la video, The Return of the Living Dead (Intoarcerea mortilor vii), in traducerea Irinei Nistor. Marcat. N/ar mai fi nimic de adaugat. Poate doar ca daca v-a placut aceasta excursie ambientala, ar fi bine sa ajungeti pe 17 aprilie la Bucuresti, unde Demdike Stare vor fi prezenti in cadrul festivalului Rokolectiv.
Recomandari: Pentru cei carora nu le e frica de intuneric, muzica ambientala si experimentele cu house-ul de vrajitoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu