R.E.M. - Collapse into now

Asteptari: Poate multi au uitat, dar R.E.M. poate fi considerata una din primele trupe de rock alternativ care a avut un succes deosebit si-n asa numitul mainstream. Trupa care a debutat cu Radio Free Europea fost inclusa in Rock and Roll Hall Of Fame acum patru ani, iar Collapse into now este al 15-lea material discografic de studio al americanilor.
Rezultat: Majoritatea trupelor isi folosesc artileria grea la-nceput. Sau pe debut, sau pe urmatoarele 3-4 albume. Normal ca exista si exceptii, dar in majoritatea cazurilor numele “grele” ale industriei traiesc intr-un fel de „nomansland“ odata cu inaintarea in varsta, mergand in linii mari pe un drum batatorit. Care in doze cat se poate de micute mai e presarat si cu carari noi, dar care duc intotdeauna la traseele prestabilite, fara prea mari batai de cap. Cam asa sta treaba si cu acest nou R.E.M. – al 15-lea material din cariera americanilor – care e ca o savarina: cam stii dinainte ce gust are!

Vocabularul muzical al trupei care canta odinioara Shinny happy people a ramas pe aceleasi coordonate si chiar si procentul dintre balade si chestiile mai involburate este aproape egal. Fiindca nu fac parte din fanii inraiti ai celor de la R.E.M.,  nu pot decat sa ma distrez de faptul ca printre cronicile acestui disc am gasit un numar aproape egal de aprecieri si recenzii care prezentau acest produs ca fiind unul dezastruos. Absolut deloc surprinzator, adevarul e undeva la mijloc: trupa asta a avut dintotdeauna un sound distinct, care se mentine si pe Collapse into now. Carevasazica, daca i-ati iubit in trecut exista toate sansele sa fiti vrajiti de aceasta noua aparitie, iar in caz ca v-au fost indiferenti (ca si pentru subsemnatul) starea se va mentine si de aici incolo.

E cat se poate de greu de gasit un posibil hit care sa sparga topurile printre aceste 12 piese care insumeaza exact 41 de minutele de muzica. Desi momentele melancolice ale lor nu au reusit sa ma prinda defel in trecut (ei, poate cu exceptia celebrei Everybody hurts), de aceasta data una din cele mai misto melodii ale discului pentru urechile subsemnatului s-a dovedit a fi Every Day Is Yours to Win. Si credeti-ma, n-am nici o explicatie plauzibila pentru aceasta alegere, pur si simplu e un moment de melancolie care aduce aminte de vremurile in care trupa asta era o adevarata forta in muzica rock. In schimb, micile artificii pe care le incearca oamenii in directia rock-ului „de azi“ mi se par lipsite de substanta. E ca si cand ai incerca sa faci o copie la indigo dupa ceva ce-ti este drag: oricat de reusit e rezultatul, daca esti perspicace iti dai seama intr-o clipita ca nu e originalul. Producatorul acestui album, Garret "Jacknife" Lee (care a mai cizelat U2, Crystal Castles si chiar si precedentul R.E.M. Accelerate) a facut si aici o treaba jos palaria, sound-ul fiind unul inchegat si plin de sarm. Unica hiba este aceea ca suna cat se poate de previzibil, iar daca faci parte din categoria oamenilor care aprecieaza nu numai traseele clasice, exista sansa ca la un moment dat melodiile sa intre la categoria plictiseala. Discoverer si All The Best, piesele de inceput suna de parca n-au mai incaput pe precedentul Accelerate. Ar fi o mica-mare nedreptate din partea mea sa numesc intreg albumul plictisitor, fiindca pe ici – colo exista sclipiri care mai aduc aminte de vremurile bune ale oamenilor. Din nefericire, ca in multe cazuri din muzica de azi artistii care apar ca invitati pe un album, au darul doar de a fi mentionati la personalul care a realizat discul. Cam asa stau lucrurile si aici, fiindca gasca de invitati nu reuseste sa iasa cu nimic in evidenta. Ii avem aici la gosti pe Eddie Veder (Pearl Jam) dar si figuri mai necunoscute (cel putin pentru subsemantul) ca Joel Gibb, despre care Wikipedia spune ca e liderul trupei The Hidden Cameras, care conform aceleiasi surse – fiti atenti! – canta gay church folk. Celebra Patti Smith e prezenta si ea cu vocea exact la debutul si sfarsitul discului (Discoverer si Blue), dar in linii mari aceste mici „bomboane“ nu reusesc sa faca tortul mai atractiv. E un produs bunicel la urma urmei, dar nu e defel spectaculos.

Recomandari: Pentru aceia care vor sa aiba in raftul cu CD-uri toata discografia R.E.M. Daca n-ati vibrat niciodata prea tare pe muzica lor, nu va bateti capul, lasati situatia asa cum este!