Rise Against - Endgame

Asteptari: Rise Against e una din cele mai de succes trupe punk – rock ale ultimului deceniu, daca e sa ne luam dupa simplul fapt ca ultimele lor trei albume ( Siren Song of the Counter Culture, The Sufferer & the Witness  si Appeal to Reason), au fost recompensate cu „disc de aur“ in Statele Unite Ale Americii. Endgame este al saselea material din visteria trupei.
Rezultat: Daca asculti punk – rock made in 2011 ar trebui sa-ti pui o intrebare: „Ce vrea sa transmita albumul?“ De obicei exista doua posibile raspunsuri: fie acela cu „piesele exprima revolta si militeaza pentru nesupunere“, fie e „pop cu iz de rock cantat la o viteza peste limita legala admisa“. Rise Against e undeva intre ele.
Formatia care va evolua in cadrul festivalului Sziget de la Budapesta din acest an a reusit gratie albumului anterior (Appeal to Reason) sa ajunga pana pe primul loc in topul canadian si pe locul trei in Billboard, ceea ce nu e o performanta de colo colo, mai ales pentru o trupa din aceasta felie. Aceasta popularitate a fost atinsa printr-o anumita „indulcire” a pieselor, iar acest proces pare-se e unul ireversibil. Cele 12 piese de pe acest Endgame e un soi de punk cu zaharina, cu scopul precis de a creea niste radio – friendly. Evident, nu pentru radiourile din Romania, ci pentru acele „college – stations” de pe taramul american care difuzeaza rock non – stop. Mergand pe linia trupelor care au gasit o formula de succes de la care nu se abat defel, cei de la Rise Against au pregatit o continuare a discului anterior. La fel ca si data trecuta, si acum raspunzator cu productia e un nene numit Bill Stevenson - fostul tobar al celor de la Black Flag – care pare-se ca stie sa oscileze intre locul unde incepe comertul si asa – numitul underground. E un disc care nu va fi pe placul fanilor hardcore a trupei (care au gustat mai mult albumele lor mai abrazive), dar care are mari sanse sa fie perfect pentru cei care nu se ocupa cu „mosh”-ul pe la concerte. 


Ca si cei de la Rage against (the machine) si cei de la Rise against ataca probleme sociale. Inca din prima piesa, Arhitects, solistul Tim McIlrath  isi striga din rasputeri of-urile, de genul „Don't you remember when you were young and you wanted to set the world on fire?". Primul single Help Is on the Way abordeaza teme legate de uraganul Katrina si scurgerea de petrol din Golful Mexic iar A Gentlemen's Coup, povesteste cate ceva despre consecintele radiatiilor nucleare. Apreciez en – gros faptul ca oamenii acestia iau atitudine fata de anumite probleme sociale. Si asta fiindca traim intr-o lume  in care tot mai multi muzicieni se feresc sa-si exprime opiniile. Pe plan muzical, misto sunt Disparity By Design, Satellite, Midnight Hands si Broken Mirrors. Din pacate, senzatia mea e ca oamenii acestia s-au cam indepartat de punk si s-au oprit in zona rock-ului american din categoria „moale” reprezentat cu brio de cei de la Nickelback, de exemplu. Nu e un lucru rau, astfel incat per ansamblu Endgame e un album decent. Mai comercial decat m-as fi asteptat, dar ramane ancorat in zona limitrofa a bunului simt. 
Recomandari: Pentru rockerii care s-au plictisit de Green Day si Offspring si au nevoie de niste piese care pot fi difuzate si la radiouri....