Taxi - Cele doua cuvinte
Asteptari: Daca nu ati trait pe acestea meleaguri sau nu gustati pop – rock-ul autohton probabil ca n-ati aflat ca trupa condusa de Dan Teodorescu a debutat prin 1999 cu Jumatate de album. De-a lungul anilor, baietii acestia au mai avut o serie de materiale satirice si melodii usurele iar Doua cuvinte contine 11 track-uri.
Rezultat: Pe scurt, noul album al trupei conduse de Dan Teodorescu e aproape decent pentru urechile obisnuite cu rock-ul traditional, dar nu reuseste sa intre in categoria muzicilor preferate de subsemnatul. N-am nici o antipatie si nici simpatie pentru trupa care canta odata Criogenia salveaza Romania. Dar, ca sa citez o opinie exprimata taman de liderul trupei in una din melodiile de aici – care poarta numele de Citez dupa Tupac - „I don’t give a fuck“.
Si asta nu fiindca materialul asta ar fi cu ceva mai presus sau mai prejos fata de alte aparitii discografice din tarisoara noastra din acest domeniu. Din pacate, atmosfera pe care o emana acest material discografic e una care propaga un aer de retro – rock. Faptul in sine nu e neaparat rau, doar ca daca faceti parte din oamenii care au ascultat creatiile din domeniu din ultima vreme, nu prea aveti motive pentru a va indragosti de maniera de orchestrare si productia discului. Pe de alta parte, e cat se poate de adevarat faptul ca daca e sa luam in discutie strict sectiunea de texte si mesaj, Taxi face o figura buna. In comparatie cu competitorii din zona pop – rock din tarisoara noastra. Nici cu prestatia instrumentistilor – din punct de vedere tehnic – nu prea exista motive de ocara. Si totusi, mirosul pe care il emana melodiile e unul usor prafuit. Au cam trecut vremurile in care The Kinks faceau legea in muzica….
Printre melodiile incluse pe acest nou disc n-ai cum sa nu remarci una care se numeste I love popcorn. Departe de mine gandul de a banui aceasta piesa ca fiind o declaratie de dragoste a celor de la Taxi vizavi de muzica ce poarta acest nume in tarisoara noastra si care este atacata de nume ca Inna, Play and Win s.a.m.d. Mai degraba as indrazni sa afirm ca melodia cu pricina se vrea a fi o trimitere la piesa cu acelasi nume compusa de Gershon Kingsley, prin 1969 si care a devenit faimoasa gratie interpretarii celor de la Hot Butter, trei ani mai tarziu. Insa, cele aproape doua minute ale acestei piese care are parte de un synth prafuit sunt pur si simplu insipide. Din fericire pentru amatorii de rock, in marea majoritate a celorlalte momente, chitarile au un cuvant importan de spus iar stilul de cantat a lui Dan Teodorescu a ramas acelasi. Nu spun ca e bun sau rau, asta o judeca fiecare, dar omul acesta a reusit sa-si creeze o amprenta distincta si foarte bine face ca se tine de ea. Matematica imposibila e o balada pe calapodul celor de la Directia 5, iar piesa cu Ba treci la coada e interesanta doar din prisma textului, caci instrumentalul e “fara figuri”. Desigur, amatorii de slagare vor fi mai mult decat incantati de Cele doua cuvinte, care in linii mari e unul din cele mai suportabile momente ale acestui disc. In rest, suntem instiintati ca e criza. Asta o stiam. Dar rima din refren e cat se poate de satirica, pentru cei ce gusta asemenea umor: „Nu te uita la mine ca pinguinul la baliza“. Interesant, nu? Suma summarum: Taxi e la fel ca mai demult, iar daca aceasta constatare nu va deranjeaza, cu siguranta veti gusta din plin albumul.
Recomandari: Pentru amatorii de texte sugubete si care nu au prea mari pretentii de la instrumentatia din “spate”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu