Al Di Meola - Pursuit of Radical Rhapsody

Asteptari: Al Di Meola e considerat drept unul din cei mai buni chitaristi din lume, care de-a lungul vremurilor a cochetat cu mai multe genuri muzicale, insa cel care l-a consacrat jazz-ul cu influente latino. De-a lungul anilor, muzicianul a vandut peste 6 milioane de discuri iar acest disc vine la cinci ani distanta dupa precedentul Diabolic Inventions And Seduction For Solo Guitar, cu mentiunea ca in 2009 a scos alaturi de Chick Corea, Stanley Clarke si Lenny White un album live al proiectului Return to Forever. 
Rezultat: Daca mi-e permis sa ma folosesc de titulatura albumului de debut a australienilor de la Men at Work, albumul acesta este pur si simplu Business as Usual. Discurile domnului care a concertat pentru prima oara in Timisoara in 2006 in cadrul festivalului Plai sunt adevarate standarde pentru oricine are oarecari tangente cu jazz/fusion iar vocabularul muzical este unul de exceptie care reuseste sa creeze un feeling mirific pentru melomani. Carevasazica, cele 15 piese incluse aici sunt exact asa cum te astepti sa fie: nimic in plus, dar nici in minus!
Inca de la piesa de debut a albumului, Siberiana, e clar pentru oricine ca si de aceasta data Di Meola a pregatit o excursie sonora plina de romantism si melodicitate, acestea fiind obtinute prin intermediul unor artificii elegante. Stilistic, discul asta are de toate: inflexiuni de flamenco, tango, diverse izuri folclorice din nordul Africii sau din Asia sau portiuni de afro-cuban salsa. Un aport deosebit il au si colegii sai din World Sinfonia (care vor fi prezenti la Timisoara, in 13 mai), adica acordionistul Fausto Beccalossi, chitaristul Kevin Seddiki, bassistul Victor Miranda, tobarul de origina maghiara Peter Kazsas si fenomenalul percutionist Gumbi Ortiz.
Pentru cei care se asteapta la surprize, am o veste proasta: discul asta nu ofera niciuna. E doar jazz de cea mai buna calitate, asa cum ne-a oferit de nenumarate ori in trecut domnul Di Meola. Marea majoritate a pieselor de pe acest Pursuit of Radical Rhapsody sunt compozitii proprii, dar exista si doua exceptii: Strawberry Fields-ul celor de la Beatles si Over the Rainbow, aceasta din urma din visteria lui Harold Arlen. Cele 15 piese ale discului reprezinta o excursie mirifica in fusion-ul jazz-rock, dar ofera si destule elemente de world music. Exista si invitati speciali: binecunoscutul basist  Charlie Haden, tobarul Peter Erskine (Weather Report) si pianistul Gonzalo Rubalcaba.

Pentru cei care sunt obisnuiti cu sound-ul lui Al Di Meola acest disc este unul conform asteptarilor. Din fericire muzica aceasta ocoleste cu buna stiinta canoanele jazz-ului clasic din categoria plictisitor. Chiar daca formula asta de succes gasita de mai multa vreme de Al Di Meola este una cat se poate de previzibila, rezultatul este muzica de nota zece.

Recomandari: Al Di Meola n-are nevoie de asa ceva. Cine a ascultat vreodata chitara lui stie exact ce are de facut. Iar cine vrea sa-l vada la Timisoara, sa nu-si faca program pe 13 mai!