Ghostpoet - Peanut Butter Blues & Melancholy Jam

Asteptari: Obaro Ejimiwe a devenit cunoscut gratie single-ului Cash and Carry Me Home. Se descrie ca fiind „un tip balbait care are cateva povesti de spus“ iar albumul de debut al britanicului de 24 de ani contine zece track-uri.

Rezultat: In caz ca s-ar acorda premii Brit Awards pentru cele mai ciudate albume ale anului, cu siguranta Peanut Butter Blues & Melancholy Jam ar fi unul din favoritele la acest titlu. Nu doar datorita untului de arahide si a jam-ului melancolic din titlu, ci mai ales pentru atmosfera sonora. Britanicul ce a fost remarcat de Giles Peterson datorita celor patru piese din E.P. –ul lui The Sound Of Strangers a fost comparat de unii ca fiind un nou Roots Manova, care la randu-i fusesese aliniat liniei pe care mergea odinioara Tricky.Daca te astepti la un album usor de digerat, ar fi bine sa lasi acest material deoparte. Chiar daca e plin de elemente sonore ce pot fi incluse in categoria „lenese”, discul asta straluceste. Ghostpoet reuseste sa readuca in atentia celor care poseda urechi adevarate un conglomerat misto, in care muzica se completeaza intr-un mod fericit cu prestatia vocala. Luate separat, elementele astea nu au menirea sa te faca sa pici pe spate, dar impreuna creeaza o atmosfera demna de povestit altora. Muzical, ghiveciul asta britanic inglobeaza elemente de trip hop, dubstep, 2 step, garage, grime. Pe scurt, cam tot ce exista decent in muzica made in Great Britain. In linii mari, e un album destul de complicat, tocmai de aceea merita sa fie pretuit la adevarata sa valoare.

Dupa un intro cat se poate de insipid, ascultatatorul e bombardat cu doua piese care nu reusesc sa spuna prea mare lucru in ceea ce priveste „linia” pe care vrea sa se situeze acest produs. E vorba de Runrunrun si Against Whatever, care desi nu plictisesc nu reflecta adevarata inspiratie a artistului. Lucrurile intra intr-un fagas normal la Cash and Carry Me Home, care se poate mandri cu apelativul de hit-ul acestui debut. Surpinzatoare este I just dont know. Si asta fiindca in timp ce pe majoritatea pieselor ai impresia ca esti scufundat intr-un soi de downtempo cu inflexiuni trip hop, aici beat-ul prinde curaj si incepe sa urce. E unul din cele mai notabile momente ale acestui debut, o piesa care o vad facand furori in programul unui club de vineri seara. Stati linistit, nu la noi in tara, o asemenea piesa nu poate fi gustata pe ringul de dans decat undeva in Great Britain! Dupa mai multe auditii ale acestui poet modern trebuie sa recunosc ca n-am nici cea mai vaga idee care e „linia” pe care vrea sa navigheze acest tanar de 24 de ani care are radacini de familie in Nigeria si Republica Dominicana. Pe alocuri flow-ul artistului iti poate aminti de Maxi Jazz de la Faithless, doar ca fundalul sonor e completamente diferit. In alte piese - cum ar Gaasp de exemplu - ai senzatia ca acest downtempo merge pe linia Tricky. Sentimentul dispare subit atunci cand dai peste piese ca Garden Path sau Liines, aceasta din urma fiind dealtfel un alt punct de atractie al albumului. Verdict: e un disc cat se poate de ciudat care iese din canoane si care are momente cat se poate de interesante. Dar si portiuni in care ai impresia ca s-a inventat un nou stil de muzica, care poarta denumirea de „sunete de ascultat in casti in timp ce te plimbi intr-un supermarket gol“.

Recomandari: Pentru toti aceia care nu se feresc de muzici freaky si care au oarecare feblete pentru muzica britanica urbana.