De ascultat

                                            În rândul iubitorilor de melodic metalcore, formaţia americană Killswitch Engage nu mai e demult un nume necunoscut. Cel de-al şaptelea album discografic al americanilor din Massachusetts care au luat naştere în 1999 este un disc cât se poate de solid, în care solistul Jesse Leach (revenit în trupă după discul de acum patru ani Disarm the Descent) e în formă maximă. Chiar dacă în termeni stilistici albumul acesta nu aduce prea multe noutăţi, americanii sunt la-nălţime şi demonstrează – dacă mai era nevoie - că metal –ul cântat de ei are o energie aparte. Încă de la primele acorduri ale piesei de deschidere "Alone I Stand" şi până la ultimele licăriri ale piesei "Ascension", care închide discul, toţi membrii trupei oferă un perf...

Fără îndoială, unul din primele amănunte care te frapează atunci când vorbeşti de Royal Blood este unul de natură tehnică. Deşi au mai existat precedente, cel mai celebru fiind acela al celor de la White Stripes, e destul de ciudat să dai peste o trupă de rock care are doar doi membri. Unul dintre ei la bass, iar celălalt la tobe. Ciudăţeniile nu se opresc aici căci albumul de debut al trupei, numit tot Royal Blood, a intrat direct pe poziţia întâi a clasamentului oficial de discuri din Marea Britanie. Dincolo de „hype“-ul generat de presa britanică şi de faptul că Matt Helders, tobarul de la Artic Monkeys a purtat un tricou cu însemnele formaţiei încă înainte ca aceasta să scoată primul ei single, rămâne muzica. Zece piese directe, fără ocolişuri în care Ben Thatcher şi Mike Kerr vâslesc în apele unor trupe ca Queens of the Stone Age sau mai sus amintiţii White Stripes. Dar nu numai, căci o ureche atentă găseşte pe ici pe colo şi reminescenţe din epoca Led Zeppelin. Sau poate chiar ...

Dincolo de diversele trenduri care se perindă periodic prin industria muzicală mondială, există câteva trupe care nu se abat defel de la drumul lor. Una din ele este Skindred. O formaţie renumită în anumite cercuri. Practic, oamenii ăştia amestecă în cote cât se poate de potrivite mai multe chestii faine: de la dancehall reggae la nu metal, iar din ecuaţie nu lipsesc nici efectele „electronice“ de soi bun.  Cel de-al 5-lea material discografic editat în cei 16 ani de carieră a trupei nu diferă prea mult de precedentele. Poate „electronicele“ sunt mai „în faţă“, dar în linii mari compoziţiile noi merg pe acelaşi calapod ca-n trecut. Conform zicalei, dacă un lucru merge bine, nu e nevoie să-l repari. Deşi nu defel spectaculos, discul ăsta e unul „de bine“, căci pe lângă amestecul de sound-uri sună foarte „live“ şi degajă o energie straşnică. Debutul este spectaculos, căci Kill The Power reuşeşte să transmită exact „drumul“ pe care merg cei de la Skindred. Cu oareşce influenţe de Cy...

La prima impresie, ritmurile lui Gary Numan merita din plin eticheta de „sinistre”. Pentru cineva care habar n-are ca omul acesta e un pionier al muzicii electronice si care n-a auzit niciodata celebrul hit Are friends electric (din 1979) exista mari sanse ca albumul asta sa fie unul greu de inteles, din mai multe motive. Cel mai important ar fi acela ca aceste constructii muzicale nu prea seamana cu nimic din ceea ce se produce in anul de gratie 2011. Nu e nici pe departe atat de experimental precum s-ar astepta avizii de muzici ciudate cu orice pret si la mii de kilometri distanta de urechiusele ahtiate dupa melodioare synth – pop lipicioase. Orice meloman serios stie faptul ca printre cei care si-au declarat admiratia pentru legendarul muzician care a implinit 53 de ani se numara Dave Grohl (Foo Fighters, Nirvana), Trent Reynor (Nine Inch Nails) si Marilyn Manson.

Cu trei piese bunicele (Chasing Shadows, Shine Forever si All you need to know) acesta este un disc tipic Gamma Ray, croit pentru fani. Desi casa lor de discuri declara in comunicatul de presa ca piesele au influente gotice si chiar si industriale, chestia asta e un bluf. E heavy pe fata. Recomand discul acelora care fie vara fie iarna asculta neintrerupt metal. Poate fi neinteresant insa pentru oamenii care n-au in garderoba proprie cel putin doua perechi de pantaloni din piele. Gamma Ray a reusit sa dea lovitura. A editat un disc care intra in competitia pentru cele mai proaste titluri din istoria muzicii. Nu stiu ce-o fi fost in capul gastii conduse de Kai Hansen cand au copt titlul de To the metal. Oare mai exista cineva care crede ca baietii canta techno? Nici coperta albumului nu este cu mult mai breaza, imaginea acestuia fiind cat se poate de mediocra. Dar muzica? Ei bine, e un amestec de piese mediocre, sortit pentru a fi ascultat doar de fanii inraiti ai concep...

Nota zece pentru curajul celor de la Helloween de a face un disc pop, chiar daca rezultatul nu este nici pe placul fanilor dedicati si nici nu le va aduce noi adepti.  Aceeasi nota pentru medley si coperta. Restul e insa „neconcludent“. Cand asculti acest disc, pe alocuri ai sentimentul ca asisti la un experiement in care Stefan Banica Jr si-ar reorchestra cele mai bune hituri in stilul Rage Against the Machine... Aniversarea a 25 de ani de existenta a unei dintre cele mai bune trupe de power metal din lume, Helloween, e marcata prin aparitia albumului Unarmed, ce contine o sumedenie de piese din repertoriul germanilor, reorchestrate plus un medley. „E modul nostru de a multumi fanilor din toata lumea. Am decis sa rearanjam si reinregistram cele mai cunoscute piese Helloween si am considerat ca este o idee mai buna decat sa lansam un best of banal“, spuneau baietii care pentru acest disc au colaborat cu  Orchestra din Praga si au creat un medley de 17 minut...

HIM si-au creat o cariera bazata si pe eterna dizertatie despre rani deschise si inimi frante. Cei ce se asteptau ca la al 7-lea disc sa schimbe nitel placa, mai au oleaca de stat. E acelasi HIM cu care am fost obisnuiti, poate mai "netru", mai slefuit, mai american.Love metal pentru pokemoni, pokemoane si nu numai... Va vine sa credeti sau nu oamenii de la HIM au ajuns la cel de-al 7-lea album de studio, un disc care poarta complicatul nume de Screamworks: Love in Theory And Practice. Daca e sa ne luam dupa declaratiile liderului trupei, solistul Ville Valo este "cel mai sexual" material din istoria trupei. „Ar fi trebuit sa ma vedeti inregistrand vocea in miezul noptii, printre bufnitele mele impaiate, tipand sin toti rarunchii. Intregul proces de creare a albumului este in stransa legatura cu acea erectie mintala care pur si simplu nu a vrut sa dispara“, a declarat acelasi muzician. Desigur pentru un fan adevarat nu prea exista termen de comparatie...

Asteptari : Trupa de fete Indica a fost descoperita de “creierul“ formatiei Nightwish, Tuomas Holopainen si a editat patru albume in limba finlandeza. A way away este primul lor diswc cantat in engleza, in care fetele au reinregistrat cateva piese mai vechi, pentru piata internationala. Rezultat: Recunosc, am purces la aceasta auditie cu oarecari prejudecati. Atunci cand ai in fata o formatie alcatuita din cinci fete carora li s-a lipit eticheta “pop” e clar ca nu te astepti la ceva care sa rupa ziduri. Inca o data chestiunea etichetelor este una cat se poate de naucitoare. Daca e sa ne luam dupa Wikipedia, Indica e pop – rock. Daca e sa aplicam noi o eticheta: hmmm, e pe jumatate adevarat. Chiar daca din punct de vedere strict tehnic ceea ce canta fetele astea nu intra nicidecum in ceea ce se intelege pe scara larga a fi „metal“, daca exista vreo trupa feminina care si-a facut un nume in cercurile celor pasionati de acest gen de muzica, aceea e Indica. Faptul se dator...

Asteptari: A fost o vreme in care Korn era un nume respectat in scena rock. Chiar daca respectul a ramas fara indoiala si astazi, creatiile lor din ultima vreme n-au mai reusit sa provoace fiorii cu care taticii nu – metal-ului au devenit cunoscuti in intreaga lume.  Dupa trei ani de pauza, oamenii s-au reintors cu Korn III: Remember Who You Are, discul cu numarul noua din visteria formatiei. Rezultat: Cu ocazia acestui material oamenii s-au reintors la radacinile nu – metal si la producatorul primelor doua albume de-ale lor, Ross Robinson. Acest fapt poate fi in acelasi timp unul cat se poate de apreciat sau din contra, depinde de perspectiva. Spre deosebire de sunetele lor exeperimentale din ultimele albume, realizate cu ajutorul unor gaselnite tehnice de ultima ora (inclusiv Pro Tools), acest Remember who you are este un material cat se poate de brut, fara prea multe brizbriz-uri, de-a dreptul agresiv. Evident, vocea lui Jonathan Davis a ramas unul din punctele ...

Asteptari: Dupa ce anul trecut  tobarul James The Reverend Sullivan a disparut dintre cei vii, americanii de la Avenged Sevenfold l-au recrutat pe Mike Portnoy (Dream Theater) pentru cel de-al 5-lea album de studio din cariera.  Trupa e considerata una din cele mai reprezentative din aria heavy metal-ului american modern iar Nightmare a reusit sa intre direct pe prima pozitie a topului american de albume, detronandu-l pe nimeni altul decat Eminem! Rezultat: E destul de ciudat ca-n 2010 o trupa de heavy – metal sa ocupe prima pozitie a topului american. Si asta nu din cauza faptului ca am avea de-a face cu un album slab. Dar cand te gandesti ca lumea cumpara cu aceeasi „nebunie” Lady Gaga, Eminem sau Justin Bieber, e reconfortant sa constati ca muzica construita pe riff-uri de chitara are un asemenea efect si-n zilele noastre. Dincolo de toate, avand in vedere ca influentele declarate ale rockerilor vin din zona New Wave of British Heavy Metal e clar pentru to...

Asteptari: Cu 70 de milioane de albume vandute, cei de la Iron Maiden probabil nu sunt in cautarea unor noi fani. The Final Frontier este cel de-al 15 – lea album discografic al formatiei. Rezultat: Gasca asta face parte din acea elita a muzicii in care cu greu te poti strecura. Indiferent ca gusti sau nu muzica lor, n-ai cum sa nu te inchini. Ca e pentru perseverenta, perspicacitate sau pur si simplu pentru faptul ca au rezistat atata vreme in aceasta bransa, parca nici nu mai conteaza. Se pot spune multe lucruri despre Iron Maiden, dar atunci cand vine vorba de consistenta, nimeni n-are de obiectat. Fara indoiala, e “business as usual”, dar acesti maestri reusesc sa fie la-naltime chiar si atunci cand abordeaza aceleasi si aceleasi constructii sonore. Nici ca se putea o deschidere mai adecvata la acest material decat Satellite 15... The Final Frontier. Si un concert exact pe data de 15 in inima Transilvaniei. Dincolo de cifre si diverse asociatii structura piesei ...

Asteptari: Nu stiu daca amatorii de metale se bucura asa in general, dar un motiv sigur exista: heavy metal-ul o duce aparent tot mai bine si chiar cucereste pozitii fruntase in topuri. Clasamente oficiale, nu cele din revistele specializate. Zilele acestea noul Iron Maiden a intrat pe primul loc al clasamentului britanic. Iar cel de-al 9-lea album al germanilor de la Blind Guardian a patruns pe locul secund. Deocamdata e “hit” doar in Deutchland, dar cine stie ce ne rezerva viitorul…. Rezultat: Spuneam nu demult ca Iron Maiden e o gasca care merita plecaciuni, indiferent daca gusti sau nu operele lor. Afirmatia e valabila si in cazul Blind Guardian, cu o mica – mare diferenta. Trupa asta merita plecaciuni doar din partea acelora care au dosite undeva pe acasa cele opt albume anterioare ale lor. In caz contrar, e doar power – metal, cu clisee en – gros si iz de deja – vu. Trupa care a avut dintotdeauna sursa de inspiratie operele unor autori de fictiune, nu se dezm...

Asteptari: Finlandezii de la Apocalyptica si-au facut un nume in momentul in care violoncelistii au abordat intr-o maniera interesanta preluari dupa Metalicca, albumul lor de debut din 1996 fiind intr-adevar unul solid. Mai apoi au umblat si la cover-uri dupa Faith no More, Sepultura si Pantera iar 7th Symphony iar acesta este discul cu numarul noua din discografia formatiei. Rezultat : Pe de o parte e absolut normal ca atunci cand descoperi “o felie” care iti aduce succes, sa nu schimbi macazul. Pe de alta parte, parca nu e tocmai in regula ca muzica sa fie “previzibila”, in orice circumstante. Ca si-n multe alte cazuri, adevaratul “lipici” al trupei Apocalyptica il reprezinta evolutiile lor live. Concertele lor cu trei violonisti si un tobar sunt cat se poate de antrenante. Am avut ocazia sa experimentez asta in momentul cand trupa a cantat la festivalul Peninsula, acu cativa ani. Din pacate, fotoliul de acasa are alta semnificatie cel putin atunci cand vine vorba d...

Max Cavalera e un tip care nu mai are nevoie sa demonstreze nimic nimanui. Cel de-al 7 - lea material discografic al trupei Soulfly este unul cat se poate de brutal, agresiv, zgomotos, nebun - exact asa cum trebuie sa fie orice aparitie respectabila din domeniu. Daca n-ati dat dat niciodata din plete cu o bere ieftina in mana alaturi de alti semeni din aceasta categorie, nu este ceva care sa va faca ziua prea frumoasa. Asteptari : Max Cavalera nu mai are nevoie sa demonstreze nimanui nimic. E una din cele mai respectate figuri ale scenei metal, iar Omen este cel de-al 7 – lea disc inregistrat cu Soulfly, cu unul mai mult decat a inregistrat cu fosta sa trupa, Sepultura. Rezultat: Per ansamblu, materialul este unul cat se poate de consistent si bine structurat. Cu toate acestea, discul nu ofera absolut nimic nou. Dealtfel, ce s-ar mai putea face ceva cu adevarat inovator in acest stil? Piesele suna bine dar sunt exact pe calapodul oricarui disc apartinand unei t...

Fie ca ii etichetezi ca synth - rock sau Neue Deutche Harte, Unheilig e ceva aparte. Spre deosebire de alte trupe din genul acesta misiunea Unheilig nu este sa socheze.  E  entertainment. Nu din acela de pe meleagurile romanesti. E entaertainment bine orchestrat, bine pus la punct, cu mult suspans, o auditie cat se poate de delicioasa. Fara a nega defel realizarile de la Rammstein, trupa asta e cel putin pe picior de egalitate cu echipajul mult mai cunoscut condus de Till Lindemann. continuare