Gamma Ray - To The Metal

Cu trei piese bunicele (Chasing Shadows, Shine Forever si All you need to know) acesta este un disc tipic Gamma Ray, croit pentru fani. Desi casa lor de discuri declara in comunicatul de presa ca piesele au influente gotice si chiar si industriale, chestia asta e un bluf. E heavy pe fata. Recomand discul acelora care fie vara fie iarna asculta neintrerupt metal. Poate fi neinteresant insa pentru oamenii care n-au in garderoba proprie cel putin doua perechi de pantaloni din piele.

Gamma Ray a reusit sa dea lovitura. A editat un disc care intra in competitia pentru cele mai proaste titluri din istoria muzicii. Nu stiu ce-o fi fost in capul gastii conduse de Kai Hansen cand au copt titlul de To the metal. Oare mai exista cineva care crede ca baietii canta techno? Nici coperta albumului nu este cu mult mai breaza, imaginea acestuia fiind cat se poate de mediocra. Dar muzica? Ei bine, e un amestec de piese mediocre, sortit pentru a fi ascultat doar de fanii inraiti ai conceptului care este explicat cat se poate de succint pe coperta.....

Rapid, heavy, melodic. Astea sunt atributele power metal-ului care se fac simtite din plin in melodia Rise. Problema nu este cea a lipsei de originalitate. Ci a faptului ca interpretarea este atat de mecanica incat reuseste sa surclaseze eventualele sclipiri ale trupei. Pentru cateva secunde piesa intra in teritoriul celor de la Iron Maiden si reuseste sa fie intr-adevar "pusa pe viteza“, cu nelipsitul cor la refren. E o piesa solida, chiar daca nu poate fi trecuta la capitolul „memorabil“. Deadlands porneste cu un ritm usurel de keyboard care aminteste nitel de Helloween iar Mother Angel se afla undeva in "cutia" ritmurilor clasice ale metal-ului.

Unul din momentele bune ale discului este balada No need to cry, care sublinieaza inca o data faptul ca trupele germane de metal sunt inca ancorate puternic in hard - rock- ul anilor '70. Pe alocuri piesa este o combinatie intre Queen, Led Zeppelin si Rush iar textul este scris de basistul Dirk Schlahter in memoria tataului sau, decedat recent. La capitolul „asa si asa“ se inscrie Emphaty, cu o atmosfera de heavy rock si chiar si piesa care da titlul discului. Aceasta din urma este o incercare a celor de la Gamma Ray de a „invia“ hiturile rock din visteria Twisted Sister sau Quiet Riot. Din pacate ramane doar intentia, refrenul Hail to the metal! nefiind unul care sa te dea pe spate.
All you need to know este ceva care va fi pe placul ultraconservatorilor power metal, avand cateva riff-uri decente si o energie specifica vremurilor bune ale metal-ului. In plus are si un guest - appereance al fostului solist Helloween, Michael Kiske. Piesa care iese cu adevarat din mediocritate este Shine Forever. Care alaturi de Chasing shadows marcheaza punctele culminante ale To the Metal.

Cele 48 de minute ale materialului discografic dau senzatia de „back in time“. Care poate fi chiar placuta pentru unii, dar de nedigerat pentru altii. Cu trei piese bunicele (Chasing Shadows, Shine Forever si All you need to know) acesta este un disc tipic Gamma Ray, croit pentru fani. Desi casa lor de discuri declara in comunicatul de presa ca piesele au influente gotice si chiar si industriale (in Emphaty), chestia asta e un bluf. E heavy pe fata, tipic Gamma Ray. Recomand cu caldura To The Metal acelora care fie vara fie iarna asculta neintrerupt metal-ul pe stil vechi. Poate fi neinteresant insa pentru oamenii care n-au in garderoba proprie cel putin doua perechi de pantaloni din piele.