Peter Maffay - Tatoos
Tatoos e un disc dcare de cateva saptamani s-a cocotat pe prima pozitie a clasamentului german. Cantaretul de 60 de ani nascut in Brasov canta cam cum ar trebui sa o faca si cei aflati in acelasi calapod pe la noi. Adica armata de alde Gabriel Cotabita, Adrian Romcescu etc. Doar ca Peter Maffay suna mai bine chiar si pentru cei care nu inteleg limba germana...
Poate putini stiu ca unul din cei mai populari cantareti din Germania, Peter Maffay, s-a nascut la Brasov. Si-n plus este mandru de originile sale, plus ca mai face din cand in cand actiuni de caritate in ajutorarea diverselor organizatii implicate in asa ceva. Albumul Tatoo cuprinde cateva din cele mai mari hituri ale sale, reorchestrate in 2010.Un inceput demn de Razboiul Stelelor este piesa instrumentala care da startul acestui album, oferit cu ajutorul orchestrei simfonice care si-a adus din plin aportul la realizarea pieselor. Prima piesa in care brasoveanul nostru isi face aparitia la microfon este Schatten In Die Haut Tätowiert, melodie care dealtfel a deschis si albumul din 1984 numit Carambolage. Sonne in der nacht incepe cat se poate de galagios cu niste riff-uri destul de neslefuite de chitara pentru o muzica ce se vrea in genere din categoria pop si un refren dragutel, categoric spre rock. Aportul orchestrei este cat se poate de binevenit creand o instrumentatie destul de moderna, "fresh" daca stam sa ne gandim ca autorul acestei muzici are nu mai putin de 60 de ani. Piesa lui din 1993 Es war sommer este una care se indeparteaza de rock trecand cu bagajele complete in muzica pop. E o piesa frumusica, careia chiar daca nu-i intelegi textul, iti da un sentiment de melancolie, fiind parca o balada universala valabila pentru orice natiune. Desi are parte de un acompaniament minimal piesa reuseste sa fie una cat se poate de prietenoasa.
O alta piesa frumoasa care se regaseste aici este Eiszeit. Interesant este ca desi in mare parte piesele pastreaza aceleasi tonuri si unele aranjamente din variantele originale, totusi melodiile suna binisor, nereusind sa plictiseasca. Desigur din aceasta retrospectiva nu avea cum sa lipseasca Du, prima piesa a brasoveanului editata in 1969. Adeseori muzica sa are si cateva arome de country - rock dar per ansamblu avem de-a face cu muzica pop a anilor 70. Usurica, dar care in comparatie cu muzica pop a anilor nostri este cat se poate de deosebita. Prin compozitie, mai ales, chiar daca instrumentatia e undeva in trecut. Exista aici si o serie de piese lente Josie, Tiefer, So bist du sau Nessaya. Prea multe parca.
Este un disc de muzica pop care de cateva saptamani s-a cocotat pe prima pozitie a clasamentului german cantat de un brasovean de 60 de ani. Care canta cam cum ar trebui sa o face si cei aflati in acelasi calapod pe la noi. Adica armata de alde Gabriel Cotabita, Adrian Romcescu etc. Doar ca Peter Maffay suna mai bine chiar si pentru cei care nu inteleg limba germana. Chiar daca per ansamblu nu e un disc rau, nu "merge" digerat de cei care nu prea stiu germana. Trebuie sa ai in vocabular mai multe cuvinte, nu doar weiss - bier, ca sa intelegi asa cum trebuie acest album.
Comentarii
Trimiteți un comentariu