Kings of Leon - Come around sundown

Pentru unii poate fi o usurare, pentru altii o dezamagire: nimic de aici nu e atat de slagaros ca Sex on Fire sau Use Somebody. Desi fata de precedentul material discografic Come Around Sundown e mult mai „plat”, per ansamblu nu poate fi incadrat la categoria plictisitor. Din pacate varietatea de stiluri abordata in Only By The Nighta fost inlocuita cu „directia U2”, astfel incat aceia care cauta cu tot dinadinsul „noutati” risca sa fie nitel dezamagiti. Chiar daca piesele se inscriu pe un drum batatorit de multi altii inainte, ascultarea acestui disc nu e o pierdere de vreme. Dincolo de micile nemultumiri vizavi de varietate, albumul acesta e totusi unul cat se poate de decent.

Asteptari: Atunci cand castigi patru premii Grammy si vinzi mai bine de sase milioane de exemplare dintr-un album, pasul urmator nu e tocmai confortabil. Albumul lor anterior Only By The Night a facut din Kings of Leon o trupa rock aflata pe buzele tuturor, drept urmare interesul pentru acest Come around sundown este unul cat se poate de maricel. Cel de-al 5-lea album din visteria americanilor cuprinde 13 piese.

Rezultat: Pentru unii poate fi o usurare, pentru altii o dezamagire: nimic de aici nu e atat de slagaros ca Sex on Fire sau Use Somebody. Desi fata de precedentul material discografic Come Around Sundown e mult mai „plat”, per ansamblu nu poate fi incadrat la categoria plictisitor. Din pacate varietatea de stiluri abordata in Only By The Nighta fost inlocuita cu „directia U2”, astfel incat aceia care cauta cu tot dinadinsul „noutati” risca sa fie nitel dezamagiti. Chiar daca piesele se inscriu pe un drum batatorit de multi altii inainte, ascultarea acestui disc nu e o pierdere de vreme. Dincolo de micile nemultumiri vizavi de varietate, albumul acesta e totusi unul cat se poate de decent.

Single-ul Radioactive nu e tocmai cea mai reprezentativa piesa de pe acest disc, avnd in vedere faptul ca o buna parte a acestuia este incadrabil in categoria midtempo. Una din surprizele albumului o constituie melodia numita Mary, care are un iz pregnant de slagar de undeva din anii 50 combinat cu ingredientele cunoscute ale baietilor. Daca tot am deschis subiectul momentelor neasteptate, nu an cum sa sar peste piesa Pony Up, un amestec delicios intre funk si stilul abordat in zilele bune de catre cei de la Talking Heads. Nu e neaparat un plus al albumului aceasta piesa, dar cu siguranta iese cumva din monotonie. Chiar daca nu agreez in mod deosebit country-ul, trebuie sa recunosc ca piesa Come down South are un vibe aparte si desi are o sumedenie de trimiteri catre stilul atat de popular in U.S. reuseste sa fie inclusa in capitolul “asa da”. Spuneam putintel mai sus ca o buna parte a pieselor incluse aici sunt oarecum monotone. Mai exact, au parte de aceeasi linie “a la U2” urmata cu sfintenie de echipajul al carei solist este Caleb. Un alt posibil minus ar fi acela ca piesele incluse aici sunt nitel “prea politicoase”. Fara indoiala aceasta constatare poate aduce o noua armata de fani, care gusta din plin rock-ul “mediu”. La plusuri raman melancolia emanata de compozitii si vocea distincta a lui Caleb. Desi mi-as fi dorit sa fie ceva mai abraziv, n-am cum sa nu remarc faptul ca acest disc reuseste sa impace intr-o anumita masura capra si varza. Baietii acestia au bucati serioase de rock cu cojones dar nu se dezic atunci cand trebuie nici de compozitiile mai slagaroase. 

Recomandari: Pentru cei care nu cauta cu tot dinadinsul rock-ul abraziv si pot aprecia melancolia emanata din melodii deloc extraordinare, dar decente.