David Garett - Rock Symphonies

-
Departe de a fi ceva original, acest material – cu toate minusurile sale evidente – este unul care poate fi inclus in categoria decent. Imaginea de macho- man care troneaza pe coperta acestui album poate indeparta o parte a audientei. Dar atrage cu siguranta alti musterii. Muzicianul care in trecut a fost si fotomodel se mai poate lauda cu o chestie care prinde bine la mase. Da, el este cel mai rapid violonist din lume, care a intrat in Cartea Recordurilor interpretand nu mai putin de 14 note muzicale pe secunda. Dincolo de “imagine” salasluieste produsul. Adica 11 melodii din categoria “evergreen”, printre care se regasesc Smells like teen spirit, Walk this way, Kashmir, Vertigo sau November Rain.
Asteptari: David Garett e un muzician care de vreo trei anisori navigheaza in apele incrucisate ale muzicii clasice cu cele ale rock-ului, rezultatatul fiind “captat” si pe acest “Rock Symphonyes” care este al 6-lea album din cariera sa.

Rezultat: Departe de a fi ceva original, acest material – cu toate minusurile sale evidente – este unul care poate fi inclus in categoria decent. Imaginea de macho- man care troneaza pe coperta acestui album poate indeparta o parte a audientei. Dar atrage cu siguranta alti musterii. Muzicianul care in trecut a fost si fotomodel se mai poate lauda cu o chestie care prinde bine la mase. Da, el este cel mai rapid violonist din lume, care a intrat in Cartea Recordurilor interpretand nu mai putin de 14 note muzicale pe secunda. Dincolo de “imagine” salasluieste produsul. Adica 11 melodii din categoria “evergreen”, printre care se regasesc Smells like teen spirit, Walk this way, Kashmir, Vertigo sau November Rain.

Urechile melomanilor au fost martore de-a lungul timpului la multe asemenea incercari. Chiar si Walk this way-ul celor de la Aerosmith a fost interpretat de n ori. De Macy Gray sau Hank Williams Jr, printre altii. Varianta propusa de germanul cu look de fotomodel e una in care apare si fostul chitarist al lui Michael Jackson Orienthi. Si este una izbutita. La fel ca si Smells like teen spirit-ul celor de la Nirvana. Unul din cele mai interesante momente ale albumului este mash – up – ul dintre cele patru anotimpuri (Vivaldi) si Vertigo – ul celor de la U2. Piesa cu pricina combina intr-un mod surprinzator valentele muzicii clasice cu rock-ul. Mai avem aici si Master of Puppets sau chiar Live and let die, interpretarile via Garett fiind piese light care pot fi incluse de exemplu in momentele in care la o nunta se servesc sarmalele. Desigur nu toate momentele sunt reusite. Sobrietatea clasicului e greu de „potrivit” cu exuberanta rock-ului, iar cei care nu sunt foarte deschisi la experimente pot fi oripilati de aceste incrucisari.

Conceptul acestui disc este probabil acela conform caruia rockerii care vor auzi muzica din categoria „clasica“ isi vor cumpara bilete pe viitor la Filarmonica iar conservatorii ii vor privi mai cu indulgenta pe tinerii cu tricou Nirvana. Categoric, Rock Symphonies nu e un disc care geme de idei inovatoare. Ideea a fost executata de multe ori inainte. Cu toate acestea, rezultatul nu e dezastruos, osciland undeva in zona intre „acceptabil si nu-mi pasa”...

Recomandari: Pentru cei neoripilati de cuvinte ca incrucisare sau crossover. Decent, dar nu din categoria indispensabil.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Amala - Românie Hai!

-
Imagine
  „În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore.  Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor.  Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit Românie Hai! D
citeste mai mult

Dixie Krauser - Kill Tumor

-
Imagine
  Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia.  Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel. „I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe albumul Avalon
citeste mai mult

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă

-
Imagine
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat
citeste mai mult