Jaga Jazzist - One Armed Bandit

Aflati la al 5-lea album de studio, norvegienii de la Jaga Jazzist exploreaza lumea jazz-ului modern pe care il combina in special cu rockul progresiv dar si cu alte bunataturi. De consumat pentru amatorii de Garana dar si de cei curiosi de experimente.

Din capul locului, trebuie sa marturisesc ca nu sunt un consumator fervent de jazz. Si nici de progressive rock. Si totusi, perfecta imbinare a celor doua stiluri realizata de Jaga Jazzist m-a cucerit prin omogenitate, bun gust si substanta. Formatia alcatuita din nu mai putin de 9 membri vine din nordul Europei, un loc unde cel putin pe plan muzical experimentele sunt la ordinea zilei iar rezultatele de multe ori surprinzatoare. Evident, in categoria buna. One Armed Bandit este cel de-al 5-lea album de studio al acestei trupe.

Unul din principalele merite ale acestor norvegieni care au editat albumul la celebrul label Ninja Tunes este acela ca piesele lor nu sunt o simbioza simpla intre sunetele naturale si cele artificiale. Spre deosebire de armata de nume "indie" care jongleaza intre cele doua notiuni acestia reusesc sa le imbine intr-o maniera fulminanta. Fiindca totul pe lumea asta trebuie sa aibe o eticheta, m-as risca sa declar ca ceea ce produc oamenii astia pe acest disc este free jazz. Mai exact un ghiveci de jazz imbibat cu progressive rock, electro si chiar si elemente din drum and bass. Perfect constient ca eticheta este cat se poate de lamentabila, am sa va anunt ca fiecare ureche are libertatea de a percepe sunetele din gradina Jaga Jazzist dupa auzul propriu. Un lucru e clar: orice asocieri stilistice arondate acestui disc au darul de a sublinia maiestria acestuia, iar diversele "combinatii" apar intr-un mod cat se poate de neasteptat, pe nepusa masa.

Compozitorul principal al pieselor, Lars Horntveth a descris One Armed Bandit ca fiind un disc influentat de Fela Kuti, Frank Zappa, Wagner si sunetul scos de jocurile electronice instalate in locuri publice. Pe acest disc primeaza calitatea, nu cantitatea. De aceea din cele noua track-uri introducerea are doar putin peste 20 de secunde. Influentele progresiive rock se simt cat se poate de accentuat pe piesa care da titlul albumului. O excursie in lumea sonora a unor nume ca Yes sau Frank Zappa, pe alocuri nitel prea elitista, dar cu un vibe cat se poate de pozitiv. La mijlocul celor sapte minutele de jazz- rock spectrul sonor oscileaza nitel si in space - music pentru putin timp, dupa care piesa isi recapata magia prog - rock. Banafleur Overalt are un debut cat se poate de ambiental fiind extrasa parca dintr-un album din seria Buddha Bar, momentul culminant al acesteia fiind marcat de sonoritati de jazz trecute adeseori prin spectrul electronic al ecuatiei. 220 v Spectral este o piesa care te tine-n priza pe tot parcursul ei.
Una din cele mai "ciudate" piese de pe disc este Toccata care cu pianul ei nebun adauga la lista influentelor si nume ca Phillip Glass sau Steve Reich. In cazul in care nu sunteti adeptii muzicii experimentale e bine sa evitati aceasta piesa. Book of glass readuce pe tapet rock-ul progresiv iar Music!Dance!Drama va fi ci siguranta bine digerata de cei ibisnuiti cu jazz-ul clasic. Touch of Evil in schimb are o percutie de drum and bass cat se poate de evidenta fiind o imbinare izbutita de mai multe stiluri. In fapt este piesa cea mai diversa de pe acest disc, fiind in acelasi timp "aspra" si "melodioasa". E o melodie care are o atitudine rock vizibila cu ochiul liber, o incununare a diversitatii stilistice prezente pe One Armed Bandit, avand pe alocuri si elemente din furia electro a celor de la MGMT, trupa insirata si ea la capitolul influente de catre liderul norvegienilor.

Discul se adreseaza in mare masura curiosilor de o imbinare a retro jazz-ului cu cel futuristic. Se preteaza amatorilor de Garana si nu numai, fiind pe alocuri parca creat special pentru coloana sonora a unui film cu spioni din anii 60.