Alexandrina - Om de Lut

Cel mai bun disc romanesc al anului 2009 are din belsug trompeta, saxofon, trombon, mandola, acordeon, contrabas si niste sound-uri susceptibile de a fi inglobate in ceea ce generic numim electro. Unicul minus  este lipsa unor parti mai vesele. Cu toate acestea, e surpriza anului si mult peste concurenta din patrie.

Cu riscul de a fi acuzat de patriotism local, ma vad nevoit sa declar Om de Lut ca fiind cel mai bun album romanesc al anului 2009. Conceput si inregistrat in orasul nostru drag, cu aportul unei gasti tot de pe la noi si completat cu senzationala interpretare a Alexandrinei (pentru cine nu stie, o solista originara de peste Prut), albumul emana bun gust prin fiecare nota a sa si risca sa devina un punct de reper pentru generatia de muzicieni romani care speram noi se vor alinia la complexitatea sound-urilor de dincolo (ma refer la vest, of course). Nu mai putin adevarat este si faptul ca in materie de muzichie 2009 a fost un an slab pentru Romania. Pe toate fronturile, dar mai ales la recolta de materiale discografice. Si chiar ca pe ici pe colo, exista si momente mai putin stralucite pe acest disc. Aceste constatari nu diminueaza defel meritele echipei care a „copt“ acest disc, categorisit de unii drept "nujazz". Personal as lipi eticheta de pop, poate nitel prea sofisticat pentru gusturile unei piete care are parte de o industrie care se ghideaza doar dupa deviza de "alandala". Desi nu e "snur", discul Alexandrinei este peste tot ce s-a produs in 2009 pe la noi atat prin abordare, cat si prin instrumentatie, dar mai ales prin "aproach"-ul vocal al solistei care s-a lansat mai demultisor cu melodioara Fata care merge pe jos.

Poate or mai fi si altii ca mine, dar nu-mi pot explica de ce fratii nostri de peste Prut au o cu totul alta abordare a starilor atunci cand vine vorba de muzica. Sa fie de vina educatia? Sau poate o naivitate care la noi a fost inghitita demult de pragmatism? Oricare ar fi raspunsul, ei reusesc sa ne surprinda prin chestii "deosebite", nu neaparat pe plan stilistic, ci prin acel "ceva" care lipseste din bagajul multor muzicieni de pe la noi. In cazul de fata acest "ceva" pur de peste Prut s-a amestecat la fix cu "ceva" de Timisoara, in speta cu echipa coordonata de Petre Ionutescu. A & A Records, care distribuie acest produs a aplicat eticheta de „o imbinare reusita de soul, jazz, funk, R & B, electropop si rock“. De unde au scos descrierea asta, din dictionarul stilurilor muzicale? Probabil ca "da bine" sa insirui diverse stiluri, poate poate prinzi mai multe gusturi, dar daca vreti R & B puneti mana pe Mary J Blidge, de exemplu. Daca vreti electropop incercati cu LCD Soundsystem. Iar pentru rock imbibati-va cu AC DC. Ceea ce presteaza Alexandrina aici e pop. L-as numi si "indie" daca termenul n-ar fi deja perimat in zilele noastre. E muzica moderna dragilor, ceva la care multi artisti romanasi nu se pricep defel. Categoric, Alexandrina n-a inventat nimic nou, dar spre deosebire de tona de artisti bubble - gum din Romania s-a orientat spre lucrurile bune de dincolo.

Trompeta, saxofonul, trombonul, mandola, acordeonul si contrabasul ce se regasesc din belsug aici sunt alternate cu diverse sound-uri susceptibile de a fi inglobate in ceea ce generic numim electro. Din pacate melanjul acesta este prea putin pregnant. Exista momente in care izul de Blazzaj e prea evident in acest Om de lut. Personal as fi subliniat si scratch-urile intr-un mod ceva mai evident. Toate acestea insa nu impiedica ca rezultatul final sa fie unul cu mult peste majoritatea productiilor romanesti. E un album impozant pentru piata romanesca. Asadar haideti sa ne lipsim de  comparatiile cu muzica de "afara" si sa remarcam ca alaturi de un schelet interesant, piesa Femei dietetice are si un text extrem de catchy: „Femeile dietice traiesc fara carnuri domestice, femeile nu se cuceresc cu dialoguri patetice, femeile dietice zambesc cu zambete simetrice“. Piesa De cand am plecat face parte din ciclul "cvasiplacut", avand parte de aranjamente sonore misto. Printre flori si Om de lut au si ele un vibe aparte care se inscrie in linia de melancolie mai mult decat este nescesar insa.

Inflexiunile vocale a la Tori Amos sunt mai mult decat evidente in piesa Noi 2, al carei pian sugereaza aceeasi comparatie. Una din cele mai interesante piese de pe acest album este insa cantata in limba franceza, Roule Taxi. Chiar daca nu exceleaza printr-o aglomerare de sunete, linia melodica este mai mult decat inspirata, iar piesa emana din toate notele sale o stare de bine vecina cu extazul. Curios sau nu, o alta piesa care iese nitel din senzatia de melancolie pe care ti-o da auditia acestui disc, este tot in limba franceza: Un deux trois, Vive le Roi. Surpizele lingvistice nu se opresc aici, Alexandrina canta si in ruseste. La Russe ramane in aria melancoliei si chiar daca nu intelegi o iota din text iti dai seama ca e o poveste trista. Nu stim daca cantecul de leagan Maria este dedicat cuiva drag Alexandrinei, dar sensibilitatea glasului ei este remarcabila. Ultima piesa a discului este unica demna de a fi aruncata in cosul cu dezamagiri. Ideea unui remix la piesa Numai tu este de laudat, doar ca ritmurile adaugate de Dan Handrabur n-au defel darul de a fi inspirate. Cu siguranta insa ca este o idee care merita exploatata pe viitor. Daca tot am amintit de Tori Amos sa nu uitam ca una din piesele ei care a ajuns pe primul loc in Marea Britanie, Profesional widow a fost remixata de Armand van Helden, varianta originala aparuta pe Boys for Pele nereusind sa capteze un interes deosebit. Ce-i drept, va mai curge ceva apa pe Bega pana se va naste si-n tara noastra un Armand van Helden, dar ideea remixurilor este una demna de urmarit pe viitor pentru echipa care picteaza imaginea Alexandrinei. 

Unicul minus pregnant al discului este lipsa unor parti "mai vesele". Cararea aceasta de "dark - pop " a reusit sa evidentieze acest disc numai ca excursia asta sonora printre femei, ploaie, vant si vapoare este una trista in intregul ei. Nu pot decat sa sper ca pe viitor melancolica Alexandrina sa cocheteze fie si pentru una sau doua piese cu exuberanta sunetelor din categoria "happy". Oricum, Om de Lut exceleaza in multe privinte (compozitie, interpretare, carticica) astfel incat primeste pe drept coronita de cel mai bun disc romanesc al anului 2009.