Dan Le Sac Vs. Scroobius Pip - The Logic of Chance

Fie ca o consideram poezie moderna electronica sau happening, muzica duo-ului britanic are sarm. Si mesaj, nu doar rime. Care abordeaza probleme reale ale societatii contemporane. Si fiindca nu ne prea place place ca CD-urile noastre sa ne tina predici, acest disc intra in categoria pop mult prea abraziv. Mai presus de toate, britanicii demonstreaza ca inteligenta nu a disparut complet din hip hop. Ca exista si muzica electronica cu mesaj.

Pentru orice vorbitor de limba engleza cu urechile destupate exista unele melodii care dincolo de muzica declanseaza acel „feeling” al fiecaruia de a categorisi acel „ceva” ca fiind interesant. Printre ele se numara si aceea care ne-a zis asa: „Choose life.  Choose a job. Choose a career. Choose a family, Choose a fucking big television/Choose washing machines, cars, compact disc players, and electrical tin openers“. Adica PF Project – Choose life. Sau chiar superbul text al piesei lui Baz Luhrmann - Everybody's Free (To Wear Sunscreen). Ei bine, in luna decembrie a anului 2006, doi britanici au scris ceva similar. Care zicea „The Beatles…were just a band, Led Zepplin…just a band, The Beach Boys…just a band, The Sex Pistols…just a band“.Piesa „Thou shalt always Kill“ a adus in atentia melomanilor Dan le Sac Vs. Scroobius Pip si a fost urmata de un album de debut numit Angles, in 2008.

Albumul secund realizat de Daniel Stephens (dan le sac - orchestratii) si David Peter Meads (Scroobius Pip – voce) e greu de incadrat in tipare. Teoretic e un fel de recitat de texte pe ritmuri hip – hop, electro, pop, drum and bass si chiar dubstep. Practic, e mult mai mult. Si influentele celor doi sunt cat se poate de variate: Gil Scott Heron, KRS – One, Rakim, Joy Division, Kraftwerk sau Devandra Banhart, ca sa citam doar cativa. Textele sunt cele care merita fiecare banut. Imaginati-va o piesa care undeva in mijloc spune: „Intr-un raport guvernamental pe anii 2008 – 2009 evenimentele violente nu au crescut. Nici nu au scazut. Sunt stabile. Vreau sa va intreb, stabil inseamna acceptabil?“ E doar o mostra din piesa Great Britain, de pe acest album secund al nebunaticilor englezi. Barbosul Pip (vocalul) e un om care practic nu canta. Mai degraba recita intr-un stil rapid si atinge tematici diverse. De la delicventa juvenila la necesitatea voluntariatului, de la safe – sex la necesitatea de a lua atitudine impotriva politicienilor corupti, de toate pentru toti.

Sick Tonight, care deschide acest album este o melodie in care pe un fundal drum and bass suntem tratati cu vocalize cat se poate de “bolnave” ale lui Pip. Five minutes este o piesa trista poliritmica care trateaza violenta domestica, dar care are un feeling cat se poate de interesant. Tot in aceeasi nota este si Cauliflower in care apare si o solista americana, care pe plan sonor surprinde prin artificii neasteptate, dar cat se poate de dementiale. Piesa care printre altele ataca si raportul guvernamental amintit la inceput, Great Britain, este una din cele mai izbutite realizari de aici. Chiar daca aparent mesajele sociale pot fi considerate “de cand lumea”, felul in care sunt ele pictate e deosebit. Cine stie cum sa asculte va descoperi o paleta cat se poate de bogata, deloc plictisitoare. Single-ul care a prefatat albumul, Get better, este si el unul de atitudine. Iar in „Last train home“ exista o referire chiar si la Rehab, piesa cunoscutei Amy Winehouse. Printre momentele beton ale discului se numara si Stake a claim. Care primeste nota zece pentru orchestratie si zece cu steluta pentru text. Exista si momente mai putin reusite, cum ar fi piesa Cowboi. Insa, fara indoiala discul acesta iese din tipare desi aparent este incadrat in categoria pop. Unul prea abraziv insa pentru marea majoritate a ascultatorilor.

Fie ca o consideram poezie moderna electronica sau happening muzica duo-ului britanic are sarm. Si mesaj, nu doar rime. Care abordeaza probleme reale ale societatii contemporane. Si fiindca nu ne prea place place ca CD-urile noastre sa ne tina predici, acest disc intra in categoria pop mult prea abraziv. Mai presus de toate, britanicii demonstreaza ca inteligenta nu a disparut complet din hip hop. Ca exista si muzica electronica cu mesaj. The Logic of Chance e un disc de neratat pentru cei care se descurca cat de cat in limba lui Shakespeare.