11 oct. 2010

New Young Pony Club - The Optimist

Am impresia ca oamenii astia au facut un album care dezvolta sunetul primului lor disc, fara a risca defel, rezultatul fiind unul plat. Exista portiuni in care piesele lor sunt adorabile, dar categoric acest disco punk ar putea fi mult mai indraznet.  Piesele Dolls si The Optimist - momentele de stralucire a discului - nu reusesc sa stearga impresia de monotonie pe care o ai atunci cand asculti discul de la secunda unu pana la sfarsit.
Muzica celor de la New Young Pony Club a fost etichetata in fel si chip: de la post punk la new wave, de la "nu - rave" la disco punk sau chiar adult - pop. Spre deosebire de primul album al trupei, in care solista trupei Tahita Bulmer a urlat in adevaratul sens al cuvantului, aici avem parte de cantat. Ceea ce lipseste insa, e un slagar de talia Ice Cream sau Get lucky de pe debutul Fantastic Playroom.

Inca din startul albumului, in piesa Lost a girl e clar pentru toata lumea ca avem parte de o schimbare majora. E mai degraba pop decat nu - rave iar desele opriri in instrumentatie au un efect naucitor. Albumul este unul care pe alocuri are nerv si atitudine dar luat per ansamblu este fara substanta si mult prea repetitiv. Unul din momentele izbutite poate fi considerata piesa care da titlul albumului, care are parte de originalitate si si un bass care aminteste putintel a The Cure. In ceea ce priveste Before the light, piesa are oarecari asemanari cu Siuxsie & The Banshees, evident pe partea vocala. Dolls este fara indoiala unicul moment de stralucire absoluta a acestui album, fiind una din cele mai bine - gandite piese din "cum s-o numi acest pop" din ultima vreme. Rapture n-are nici o legatura cu piesa omonima a celor de la Blondie, dar are si ea o zvacnire care ma indreptateste sa contabilizez: The Optimist are parte de doua melodii si jumatate bune din totalul de zece. Cei care nu vor sa dea banii pe un sfert de album, ar merita totusi sa decarce - legal, evident - melodia Dolls. Merita!

Am impresia ca oamenii astia au facut un album care dezvolta sunetul primului lor disc, fara a risca defel, rezultatul fiind unul plat. Exista portiuni in care piesele lor sunt adorabile, dar categoric acest disco punk ar putea fi mult mai indraznet.  Piesele Dolls si The Optimist - momentele de stralucire a discului - nu reusesc sa stearga impresia de monotonie pe care o ai atunci cand asculti discul de la secunda unu pana la sfarsit. Optimism? Poate pe viitor, deocamdata ceva pretabil pentru momente de "nebunie" dar neascultabil in camera.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu